Deși mi-am ales această cale deja de mult timp, psiho-traumatologia rămâne un teren de curiozitate, fascinaţie și oroare. Am învăţat să fiu smerit, atent și precaut în faţa erupţiilor vulcanice pe care le poate genera tectonica omului, a cărui fire magmatică rămâne greu de explicat. 

Am învăţat, în România, foarte multe lucruri în ultimii ani. În primul rând, românii au învăţat cum să gestioneze, succint spus, o molimă. Nici pe departe perfect, nici pe departe eficient, totuși am reușit să ridicăm, prin eforturi uriașe, calitatea actului medical în astfel de situaţii. Rămân totuși în amintire momentele de supra-plin în sistemul nostru spitalicesc, dar și suferinţa emoţională deopotrivă a oamenilor, cât și a personalului medical.

Dar acum ne confruntăm cu o altă năpastă. În faţa ameninţării războiului, în timp ce Ucraina luptă, sistemul medical românesc trebuie să-și adapteze repede resursele încât să putem gestiona două seturi mari de probleme. Pe de-o parte, exodul ucrainenilor, cu tot ce presupune asta dintr-o perspectivă sanitară și umanitară. Pe de altă parte, potenţialul că România, ca avanpost, va găzdui răniţi din teatrul de luptă ucrainean. Asta cere, deodată, mobilizarea de resurse dincolo de patul simplu de spital. Dacă vorbeam, în pandemia de COVID-19, de „pacientul cu COVID” și de nevoile lui particulare, acum vorbim de trauma chirurgicală, și nu numai, în contextul conflictului armat.

Vorbim, în același timp, de trauma psihologică majoră generată de grozăvia terorii pe care o administrează armele de asalt.

România are o bogată tradiţie chirurgicală și resursa umană să trateze răniţi. Mai mult, de la legendarul Thoma Ionescu încoace, ne mândrim cu unele dintre cele mai pricepute mâini de pe glob în ceea ce privește această ramură medicală. Dar România are și o bogată tradiţie psihiatrică, psihologică, și e timpul să ne îngrijim nu doar de corpul, ci și de sufletele oamenilor.

O dată în plus va trebui să strângem rândurile. Nu mă îndoiesc că întreg corpul sanitar român simte, la unison, solidaritate faţă de colegii noștri din Ucraina. Astfel că, alături de toţi ceilalţi, vom face ce știm mai bine: ne vom adapta. Timpul nu doar că ne-o permite. Timpul și timpurile ne obligă.

De același autor