O.Z.U. înseamnă
ordin de zi pe unitate – cine a făcut armata ştie foarte bine acest lucru. Ei,
bine, în ce priveşte televiziunile care se laudă cu national coverage în spaţiul
carpato-danubiano-pontic, O.Z.U. din 2 noiembrie 2013 a sunat cam aşa: un
premier la a cincea căsătorie şi viaţa personală a divelor sunt mult mai
importante decât revendicările celor 10.000 de profesionişti din Sănătate ieşiţi
la Marşul tăcerii.
Ciudat…
Mai acum câţiva ani, aceleaşi televiziuni se plângeau de inerţia cetăţenilor
români în faţa autorităţilor. Aceleaşi televiziuni jeleau când se deschidea
problema colapsului din sănătate. Iată că şi-au văzut visul cu ochii: 10.000 de
profesionişti sanitari au mărşăluit pe Calea Victoriei, numai că ratingul şi
firul scurt cu redacţiile au bătut realitatea. Cu alte cuvinte, mare parte
din presa televizată a închis ochii şi a preferat să viziteze Palatul
Ghika (mâncarea era bună, iar invitaţii trăsneau a parfum) sau s-a lansat în
comentarii inteligente vizavi de tribulaţiile sentimentale ale unor distinse
conaţionale… Ce-i drept, până mai deunăzi, acestea din urmă ţineau sticla mereu
plină pentru managerii din TV, dintre care unii, ştiţi bine, au fost iertaţi de
dările către stat…
În fine, a
fost şi greşeala noastră, a organizatorilor, că lucrurile au ieşit aşa. Poate că
era mai bine să facem tărăboi pe carosabil şi să ne îmbrâncim cu forţele de
ordine… Sau, şi mai spectaculos, poate că merita să ne fi deplasat, toţi câţi
eram, la Cotroceni, ca să urlăm la Băse, demonstrându-ne loialitatea faţă de un
guvern care înghite recomandările FMI cam la fel cum ingurgitează sarmale la Sfânta
Parascheva. Capul plecat, sabia financiară nu-l taie, iar miniştrii din
Republica Sărbătorească Română au prestat jurământ de credinţă nu cetăţeanului,
nu ţării lor, ci organismelor financiare care le plombează incompetenţa…
Aşadar, mă
întreb: oare ce-ar fi trebuit să facem, astfel încât să aflăm şi noi, la noi
acasă, din televizoarele noastre, ceea ce colegii care lucrează în Franţa,
Belgia şi Italia au aflat-o de la televiziunile din ţările de adopţie? Să se fi
bazat marile noastre televiziuni pe faptul că şi-au „tras“ românii cablu şi că
urmăresc, cu nesaţ, programele occidentale de ştiri? Dar atunci, de ce se mai
ceartă pe rating între ele? Cum-necum, aşa cum medicii români părăsesc ţara cu
miile, spectatorii români emigrează, şi ei, cu sutele de mii, pe NatGeo şi pe
Discovery, ca să justifice, totuşi, prezenţa televizoarelor la domiciliu.
Şi, ca să
nu existe echivoc, căutaţi pe internet şi veţi vedea ce s-a întâmplat, de fapt,
la Bucureşti, în timp ce domnului Tăriceanu i se refuza cel de-al patrulea bis
la Isaiia dănţuieşte…
În rest, s-auzim numai de bine! Ah, şi încă ceva:
chiar dacă ne-aţi luat faţa, domnule Tăriceanu, noi, medicii gata de plecare
spre spitalele unde v-aţi operat şi dumneavoastră, vă urăm casă de piatră şi la
mai mare! Felicitările, masa şi dansul vi le oferim noi, la vest de Szeged!
