Fenomenul suicidului mă preocupă de câţiva ani buni. Am publicat texte și am coordonat lucrări de licenţă despre tentativele autolitice și comportamentele suicidare în trecutul medical. De asemenea, am privit cu atenţie la cum a reflectat media românească din zilele noastre astfel de cazuri.

În urmă cu puţini ani, în prima zi de Crăciun, ziarele ieșene explodau: „Soţii Maleon s-au sinucis!”. Întreaga ţară a urmărit și comentat drama unei familii extrem de apreciate din Iașul universitar: istoricul și directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” și-a văzut soţia spânzurată în mansarda casei și a decis să-i urmeze gestul.

Poveștile care s-au ţesut în acea iarnă, dar și multe luni după, au fost numeroase. În vremuri de secetă gazetărească, jurnaliștii din urbea în care-mi petrec o mare parte din viaţă reîncălzeau subiectul și patronii lor se bucurau când vedeau numărul de accesări, distribuiri și comentarii.

De la dramă la spectacol media

Ne mirăm că o parte a avi- și mamofaunei ne-a invadat culturile și orașele. Dar uităm că mintea ne-a fost constant populată de vulpiţe și specii bipede, creaţii nefericite ale televiziunilor, care, pentru bănuţi, transformă fiinţe simple în creaturi ridicole și nefericite, aduse în „prime time” doar pentru a le exploata, pentru ca, ulterior, să fie sacrificate uitării și inventaţi alţi eroi și eroine bufe.

Poate ar trebui să analizăm sexualizarea morţii în presă. Este cunoscută întrepătrunderea dintre sexualitate și moarte, chiar dacă par două extreme antitetice. Poate că moartea unei tinere frumoase este, cum scria Edgar Allan Poe, „cel mai poetic subiect din lume”.

Și, cu siguranţă, așa cum scriu multe studii știinţifice, bărbaţii sunt atrași de imaginile corpurilor femeilor decedate. Însă modul în care presa ilustrează textele care prezintă sinuciderile unor tinere este necesar să fie supus analizei și, de ce nu, unor sancţiuni legale.

„Ea este tânăra găsită spânzurată”, scriau în primăvară jurnaliștii de la News Pașcani prezentând imagini cu Laura, fata de 20 de ani care, conform presei, a fost găsită într-un dulap, „spânzurată”. Fotografiile alese de presă sexualizau subiectul știrii, aspect îngroșat de cuvintele folosite, care obiectificau femeia și transformau o dramă într-un spectacol media.

Frustrări și stereotipuri

Cu o zi înainte de a susţine un modul de formare pentru rezidenţii în psihiatrie, psihologul Cristian Petrescu s-a spânzurat în cabinetul său din cadrul Centrului de Sănătate Mintală a Institutului de Psihiatrie
„Socola” din Iași.

S-au scris materiale ample despre acest „caz”, însă, fiind bărbat, textele de presă, precum și comentariile ce însoţeau articolele au arătat diferit faţă de acelea apărute după presupusa sinucidere a unei avocate din Iași, căzută, la ora 4 dimineaţa, de la etajul al șaselea al unui bloc dintr-o zonă centrală a urbei.

Orice fel de tragedie în care este inclusă o femeie face ca tinereţea și aspectul fizic să le activeze jurnaliștilor, dar mai ales comentatorilor, tot felul de frustrări și stereotipuri. Nimic nou, se pare...

Însă, mi se pare mai revoltător următorul aspect: cum se transformă – în ochii presei – imaginea unei femei, musai tinere, căreia, oricât de valoroasă ar fi fost, când ia o decizie, evident radicală și greu de înţeles, să-i dispară istoricul pozitiv și să devină obiect.

Din scriitoarea, artista sau universitara apreciată, devine: „Așa arată femeia care și-a pus capăt zilelor”; „Ea este tânăra care s-a aruncat de la balcon”; „Cine este frumoasa care s-a sinucis?”; „Detalii cutremurătoare despre viaţa personală a femeii care s-a omorât”; „De ce a decis să-și încheie socotelile cu viaţa această femeie sexy?”.

Se așterne brusc uitarea în redacţiile ziarelor și ale televiziunilor? Sau e dorinţa acestor triști și blazaţi scribi de a devora trupurile reci ale acestor femei? Cum se transformă peste noapte un om, după ce a alunecat accidental sau împins de un binevoitor, care mai ieri era portdrapel al unor idei măreţe, în acuzat? Ce se întâmplă în creierele semenilor care-l privesc?

Acești nefericiţi gâzi îmi amintesc de versurile unei jalnice melodii, „Super femei”, a formaţiei Body & Soul: „Ochii văd, inima cere/ Peste tot numai plăcere/ Te transformi treptat-treptat/ Din normal în obsedat”.