Am descoperit miracolul orelor libere în cursul stării de urgenţă, când fluxul de pacienţi scăzuse la jumătate. Lucrez într-o clinică în centrul orașului, într-un cartier care ar fi foarte frumos dacă n-ar fi mereu sufocat de trafic și zgomot. Dar pe atunci străzile erau goale de oameni și invadate de viaţă vegetală și animală.

Petreceam ora miraculoasă parcurgându-le în toate direcţiile, încercând să nu mă gândesc la nimic, nici la virusuri, nici la vinovăţia faptului că eram liber pentru că un om aflat în suferinţă nu avea voie sau nu îndrăznea să vină la doctor. Dar nu era ușor.

De îndată ce m-am întâlnit cu liniștea lumii exterioare, m-a șocat gălăgia lumii interioare. Un vacarm disonant, imposibil de zăgăzuit sau canalizat în vreo direcţie. Există vacarmuri simpatice, precum corul de copii agitându-se în recreaţia mare, o scenă acum de domeniul trecutului, sau Efemeridele lui Anatol Vieru.

Dar vacarmul meu era unul care creștea ameninţător, ca un val de anxietate, se spărgea, se retrăgea, revenea. Degeaba erau oamenii încuiaţi în case, întreaga populaţie a orașului era în mintea mea, cu toate temerile care ne unesc vibrând simultan în sistemul meu limbic.

Totuși, continuam să merg, pentru că descoperisem că, la finalul plimbării, revenind în cabinet pentru următoarea programare, mă aștepta o liniște necunoscută până atunci.

Așa am aflat, pe propria piele, că e bine uneori să lași gândurile să facă ce vor ele, dacă în același timp corpul se mișcă. Altfel, oricum le vei scăpa hăţul, dar în momente mult mai nepotrivite, de pildă când vrei să dormi sau să te bucuri de clipa prezentă alături de copiii tăi.

Încerc exerciţiul orei libere și azi, deși nu mai e timp deloc, așa că mă trezesc sâmbăta înainte de tot restul lumii și bântui orașul ăsta desfigurat și melancolic până când toate gândurile zăgăzuite în timpul săptămânii se duc pe apele Lacului Morii.

Dacă aveţi cumva o oră liberă, aveţi grijă de faceţi cu ea. E ușor să o umpli cu treabă rămasă din urmă, cu alcool sau tutun, să o omori cu una din numeroasele mașinării de masacrat timp cu care ne înconjurăm. Dar ar fi o tristă risipă.