Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, la propunerea Ministerului Sănătății, o Hotărâre care vizează reorganizarea Programului național de diabet zaharat. Documentul reglementează cadrul legal prin care se poate asigura accesul bolnavilor cu diabet zaharat insulinonecesitant (diabet zaharat de tip 1) la „mijloace performante și eficiente de monitorizare și control al glicemiei”. Prin acest program, derulat de CNAS și finanțat din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, se vor pune la dispoziția pacienților sisteme de monitorizare continuă a glicemiei, sisteme de pompe de insulină cu senzori, dar și materialele consumabile aferente. Sorina Pintea, ministrul sănătății, a declarat că, pe lângă creșterea calității vieții acestor pacienți, unul dintre obiectivele principale ale programului ar fi „scăderea costurilor pentru tratamentele complicațiilor acute și cronice cauzate de lipsa unei monitorizări optime a valorilor glicemiei”. Se estimează că printre beneficiarii programului vor fi și 3.600 de copii. Statisticile arată că 11,6% din populația adultă a României suferă de diabet zaharat.
„Modificările aduc îmbunătățiri substanțiale în managementul diabetului zaharat, cu accentul pe intervenții ce vizează preponderent diabetul zaharat de tip 1, accentuând aici pe viitoarea posibilă utilizare a senzorilor de monitorizare glicemică continuă, a pompelor de insulină, precum și a pompelor de insulină augmentate cu senzor de monitorizare glicemică continuă”, a declarat pentru „Viața medicală” prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM). Propunerea privind normele de aplicare se află deja pe site-ul CNAS, în procesul de transparență decizională. „Firesc, în situația în care vom identifica unele posibile componente perfectibile în textul acestor norme, SRDNBM va trimite oficial punctul său de vedere”, adaugă profesorul Timar. În plus, mai spune acesta, modificările nu au impact birocratic negativ asupra pacientului și, conform metodologiei mai sus amintite, „pentru bolnavii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, comisia aprobă referatul de justificare întocmit de medicul diabetolog sau cu competență/atestat care are în evidență bolnavul și emite decizia în baza căreia se realizează eliberarea pompei de insulină, prevăzută în anexa nr. 12”. Documentul regăsit pe site-ul CNAS stabilește și criteriile de eligibilitate și/sau prioritate.
Săptămâna aceasta (luni, 17 septembrie), Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor, a declarat, potrivit Mediafax, că banii pentru finanțarea programului există, însă trebuie direcționați corespunzător. Totodată, acesta a spus că trebuie schimbat mecanismul actual, astfel încât „să avem categoria între 0 și 26 de ani, unde statul decontează cheltuielile necesare, peste 26 de ani să avem un nou sistem de coplată, iar cei 3.500 de copii să fie monitorizați într-un termen cât mai scurt, fie că se instalează partea de monitorizare a sistemelor de monitorizare, fie cel de injectare a insulinei”.
Lupta pentru a obține aceste dispozitive medicale a început încă de acum cinci ani, a declarat pentru „Viața medicală” Maria Angela Mesaroș, președinta Federației Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR). Ea spune că din 2012 a obținut promisiuni de la decidenți pentru montarea a 200 de pompe de insulină pe an, însă nu s-a reușit acest lucru – s-au montat doar 70. În plus, anul trecut a fost lansat proiectul „Coaliția pentru Diabetul Juvenil” – prin campania „Diabetul nu este o joacă!” –, cu scopul declarat de a sensibiliza guvernanții și prin intermediul poveștilor de viață ale copiilor cu diabet zaharat de tip 1. Maria Angela Mesaroș spune că au fost organizate mai multe întâlniri cu cei în drept, iar în luna iunie a acestui an reprezentanții federației au fost invitați în cadrul Grupului de lucru constituit în acest sens, din care au făcut parte ministrul finanțelor, ministrul sănătății, președintele CNAS, președinții comisiilor de sănătate din cele două camere ale Parlamentului și reprezentanți ai comisiei de specialitate din minister. „Noi nu susținem doar senzorii și pompele pentru copii, ci și creșterea numărului de teste, undeva la 300, la trei luni. (...) în țară nu vor rămâne doar cele cinci centre care montau pompe și senzori, vor fi vreo 20–25 de centre, unde medicii vor fi instruiți pentru aceste lucruri”. Potrivit președintei FADR, ministrul finanțelor și cel al sănătății au spus că „toată lumea trebuie să învețe să pună senzori, pentru că, poate, nu toată lumea o să dorească pompe, dar senzorii controlează 24 de ore din 24 glicemia și astfel se poate vedea efectul tratamentului, dacă mai trebuie îmbunătățit sau nu”. De asemenea, au existat discuții ca inclusiv medicii de familie să fie instruiți pentru a monta aceste dispozitive.
Comparativ, în ceea ce privește mijloacele și metodologia îngrijirii pacienților cu diabet zaharat, Marea Britanie are un sistem bine pus la punct. Toate reglementările cu privire la tratamentul bolnavilor cu diabet sunt cuprinse în NFS (National Service Framework for Diabetes), iar primele pagini ale documentului fac referire la metodele de identificare a persoanelor aflate la risc pentru diabet zaharat. De menționat că în Marea Britanie este o cerere foarte mare pentru pompele de insulină, ceea ce face să existe un oarecare deficit în asigurarea acestor dispozitive.
Prin intermediul NHS (National Health Service), pacientului i se asigură gratuit pompa, dar el trebuie să treacă prin mai multe etape premergătoare: să fie în evidența unei clinici cu specialiști în terapia cu pompe de insulină, să întrunească criteriile prevăzute de ghidul NICE, să fie compliant la tratament, apoi să fie aprobată finanțarea și să fie instruit pentru a folosi dispozitivul. Ghidul NICE recomandă montarea unei pompe de insulină când pacientul cu diabet zaharat de tip 1 prezintă variabilitate glicemică (hipoglicemii sau valori glicemice crescute în afara țintei terapeutice), hemoglobina glicozilată peste 69 mmol/l (8,5%) în ciuda terapiei. În Marea Britanie, o pompă de insulină costă aproximativ 2.000 de lire și, în condiții normale de utilizare, are o durată de viață între patru și opt ani.
