Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

O boală „cronicizată“, fără leac?

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 5 februarie 2010

Realitatea TV anunţa într-o ştire scurtă, reluată de pe „Medical manager“: Exodul medicilor costă statul român zeci de milioane de euro“. Se arăta acolo că „statul român cheltuieşte cu un student la Medicină 7.100 de lei pe an. Pentru un rezident, statul alocă anual 14.910 lei, la care se adaugă salariul pe care i-l plăteşte acestuia, cuprins între 1.200 şi 1.500 de lei. Iar dacă aceste sume se înmulţesc cu 1.800, adică numărul medicilor care au părăsit România în 2009, pierderile statului român ajung la câteva zeci de milioane de euro“. (...)

     Aparent un semnal care plictiseşte, tocmai prin modul în care se repetă în ultimul timp. De fapt este preambulul unei drame pentru sistemul medical românesc. Este voba de rezidenţi, dar şi de specialişti şi personalul mediu. Aceştia costă mult mai mult, iar investiţia statului român este mult mai substanţială decât o ştire lapidară precum cea anterioară. Zonele de succes, mult curtate din partea Vestului, sunt Medicina de urgenţă, Anesteziologia, dar şi Chirurgia, Pneumologia etc. Nimeni nu spune însă cine emigrează? În general, sunt specialiştii şi rezidenţii cei mai buni. De ce? Pentru că ei sunt singurii care pot rezista competiţiei dure de acolo. O altă modă sunt aplicaţiile pentru granturi. După ce le câştigă, mulţi medici români rămân în serviciile acelea şi lucrează în continuare. Costurile oare se diminuează astfel?
     Ce se mai vehiculează în presă este la fel de sumbru. Gărzile nu vor mai fi plătite, numărul de ore lucrate se diminuează la un minimum aprobat de lege, orele suplimentare nu se mai plătesc pentru asistenţi şi medici, nu se mai acordă sporurile de doctorat, se reduc sporurile din serviciile unde există risc de îmbolnăvire pentru personalul medical etc. Mult mai puţin se vorbeşte de asistenţii fără număr care au plecat şi preferă să lucreze în cămine de bătrâni, ca dădace la copii sau vârstnici etc., deoarece salariile lor dintotdeauna erau mult prea mici faţă de ceea ce ar fi meritat. Este acesta deja un adevăr perimat? Sunt toate acestea conforme cu realitatea? Ne putem permite acest „lux“ într-un sistem unde lucrurile recunoscute în ani îndelungaţi de guvernare mergeau deja prost? Sindicatele asistenţilor au reacţionat, cele ale medicilor mult mai rar. Spitale noi nu s-au construit, presiunea creşte de la un an la altul, generată odată cu fiecare spital care se desfiinţează. Dotările, aceleaşi de ani de zile, în multe locuri clachează, contractele de întreţinere a acestora costă mult prea mult, sponsorii privaţi nu mai au putere şi nici dorinţă să investească. Un spital nu le aduce nimic nou la imagine. Este mult mai interesant un spectacol, un meci de fotbal, o emisiune TV…
     Cele patru zile obligatorii de concediu fără plată, în spitale care deja au deficite de personal mediu şi doctori, au creat drame nevăzute. În condiţiile în care numărul de pacienţi creşte de la un an la altul, reducerea schemei într-o zi, prin concediu fără plată forţat, presupune riscul mai mare de a greşi, oboseala excesivă a personalului, prelungirea orelor de aşteptare la consultaţii sau servicii şi multe amânări ale unor operaţii sau investigaţii de urgenţă. Dacă se va continua această politică într-o zonă în care de câţiva ani se tot construiesc spitale noi, moderne, care de fapt nu se finalizează nici măcar în proiect, dacă UPU-rile vor fi din nou asaltate de urgenţe în condiţiile în care medicii de serviciu de aici sunt din ce în ce mai rari, iar rezidenţii din ce în ce mai puţin doritori să aleagă această specializare, extrem de prost plătită, dacă motivaţia salarială şi dotarea nu vor fi reactualizate, criza se va adânci şi recuperarea anilor în care nu s-au conştientizat aceste pericole va fi extrem de dureroasă. O boală cronică se conturează, iar leacul se lasă încă aşteptat. S-a anunţat că vor fi înlocuiţi doctorii plecaţi cu alţii din ţările învecinate: Moldova, Ucraina etc. Nimeni însă nu se uită oare la pregătirea acestora şi la modul lor de adaptare la condiţiile româneşti? Poate că ar fi mai sănătos să cunoaştem experienţele altor ţări precum Polonia sau Cehia. Au suferit aceeaşi „migraţie“ în masă a anumitor categorii de specialişti, semănând foarte bine cu „sindromul instalatorului polonez“. Deosebirea este că guvernanţii de acolo au pătruns în profunzimea acestei „boli cronice“ şi au găsit rezolvarea repatriind o parte din specialişti la salarii europene similare cu cele din ţările unde emigraseră. Altfel vom putea spune şi că Pyrrhus al II-lea, regele Epirului, care după victoria de la Heracleea asupra romanilor, victorie soldată cu pierderi grele din partea lui, a declarat, pe bună dreptate: „Încă o victorie ca aceasta şi sunt pierdut“.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC