Newsflash
OPINII

O bilă albă

de Dr. Virgil RĂZEŞU - mai 15 2020
O bilă albă

În toată nenorocirea care ne asaltează, e greu să mai deslușești vreun semn de normalitate, ba ești socotit ciudat dacă gândești la așa ceva pe vreme de pandemie.

Nutresc sentimentul că starea de neputință la scară națională care ne învăluie, din ce în ce mai densă și mai apăsătoare, devine un modus vivendi de care nu ne vom mai desprinde niciodată.

Nimic, dar absolut nimic nu se leagă, nu ne reușește. Orice inițiativă, orice tentativă de a urni societatea noastră în întregul ei, din mlaștina în care băltește, sfârșește prin a se degrada, diluată în oceanul de vorbe și de intenții care mor din fașă, care ne invadează, într-o maree fără reflux. Sunt capabil să-mi cer iertare tuturor într-o piață publică dacă cineva îmi indică un singur domeniu care să funcționeze cât de cât, la un standard minimal. Bineînțeles, cu excepția hoțiilor, a imposturii și a violenței.

Dacă mă abat, totuși, de la acest preambul deloc optimist, este pentru a evidenția, fără rezerve, sistemul integrat de asistență de urgență de care beneficiem, unul dintre factorii de progres incontestabil al medicinei noastre de după revoluție. Recunosc că demersul de față mi-a fost prilejuit de surpriza deosebit de tonică și plăcută a sutelor de imagini din ultimele luni din care n-au lipsit ambulanțele.

Mărturisesc că nu credeam că n-am să mai văd vechile ambulanțe de tip papuc sau camionetă ale unui timp trecut, hârbuite, obosite și nesigure, care însemnau adevărate epopei sau instrumente de tortură pentru bolnav. Am avut conștiința existenței pretutindeni a unui parc de ambulanțe robuste, bine dotate și asigurând confortul bolnavului și al personalului. Sunt absolut convins că lucrurile nu s-au făcut de azi pe mâine, fără eforturi, planuri bine gândite și, evident, cu susținere materială.

Este o ocazie binevenită pentru ca marele public să fie mai bine familiarizat cu trinitatea 112-SMURD-UPU.

Numărul unic de apel telefonic 112, expeditiv și simplu, este același pentru toată țara. Mulți au văzut în numărul acesta o fantezie, dacă nu o iluzie, și l-au bagatelizat. Odată cu trecerea timpului, el a încetat să aibă o destinație strict medicală, oamenii s-au obișnuit cu el și nu există situație ieșită din comun fără ca ei să nu-l aibă la dispoziție și să-l apeleze, ca un reper de mare încredere. Că e vorba de un accident de circulație, o cădere pe stradă, incendiu, cutremur, violență domestică sau a străzii și așa mai departe, oamenii știu ce au de făcut și de unde le poate veni salvarea. Numărul 112 nu cunoaște tonul de „post ocupat”. Mare progres!

A doua componentă a acestui sistem integrat este unitatea SMURD, Stația Mobilă de Urgență, Reanimare și Descarcerare, a cărei titulatură spune totul despre ea. SMURD este departe de a fi un simplu mijloc de transport. Echipajul SMURD asigură din primul moment funcțiile vitale: respirația și circulația. Dacă sunt abolite, intră în joc manevrele de resuscitare, până la restabilirea lor, după care se asigură libertatea căilor respiratorii și ventilația pulmonară (cu intubație, la nevoie), activitatea cardiacă și o linie venoasă pentru tratamentul medicamentos.

Odată aceste trei secvențe asigurate, pacientul poate fi descarcerat sau mobilizat, cu aplicarea gulerului cervical și completarea primului ajutor: stoparea unei hemoragii externe, reducerea unei luxații, imobilizarea unei fracturi și așa mai departe. Este momentul în care victima sau pacientul sunt pregătiți pentru transport.

Cei mai vârstnici își amintesc vechile reglementări care obligau conducătorii auto, sub riscul unor grave sancţiuni, să transporte victimele la spital. Cum? În ce condiții? Nimeni nu-și punea asemenea întrebări. Și trebuie să recunoaștem că bună parte din mortalitatea foarte ridicată din accidentele de circulație, ca să nu mai vorbim de paraliziile definitive și ireversibile determinate de mobilizarea victimelor și de transportul lor improvizat și sigur inadecvat, erau imputabile acestei prevederi.

În sfârșit, UPU, Unitatea de Primire Urgențe, prezentă în orice spital, este serviciul de im-portanță capitală care certifică calificarea și valoarea unui spital. Dintr-o practică spitalicească foarte lungă, îmi amintesc realitatea pe care am trăit-o zeci de ani, în care urgențele ajungeau la un serviciu sau altul, în mod întâmplător, după fantezia celor care transportau pacientul. Cel mai frecvent acesta ajungea la chirurg, spuneam că nu este de operat, îl trimiteam la interne, internistul îl expedia la gastroenterolog și acesta la contagioase. Uneori în condiții de noapte și în absența unui brancardier de serviciu. Aparținătorii erau nevoiți să se descurce cum puteau. Câte drame s-au derulat, legate numai de purtatul unor bolnavi de la o clădire la alta?!

Nimeni nu poate desconsidera saltul calitativ pentru medicina noastră, realizat de generali-zarea simbiozei 112, UPU, SMURD, care a redus drastic mortalitatea pentru cazurile de urgenţă de la 25-30% la valori sub 10%. Nu este deloc puțin. Sunt convins că nu este un serviciu perfect, dar există premisele pentru progres, mai ales prin scurtarea timpului de așteptare.

Asigurarea unor condiții superioare de spațiu și personal, generalizarea transportului cu helicopterul sau avionul, pentru cazurile extrem de grave, precum și dotarea corespunzătoare îi vor permite acestui sistem integrat de asigurare a urgențelor să-și amelioreze propriile performanțe.

Întregului personal care o deservește, uneori cu sacrificiul propriei sănătăți sau vieți, i se cuvine o prea meritată bilă albă.

ETICHETEUPUSMURD

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe