Cel mai mare pericol, cum se întâmplă de multe ori în astfel de campanii în masă, suntem tocmai noi, oamenii. De îndată ce prima doză va fi administrată primului om (lucru de altfel vizibil în Marea Britanie), starea psihologică a mulţimii se schimbă. Apare o bizară euforie. Apare o vânzoleală socială.

Odată bătălia Angliei încheiată, Winston Churchill pronunţa, profetic, următoarele cuvinte către cetăţeni: „Acesta nu este sfârșitul. Acesta nu este nici măcar începutul sfârșitului. Dar ar putea fi sfârșitul începutului.”

Campania de imunizare „à la Roumanie” trebuie – de această dată – făcută ca și cum viaţa noastră ar depinde de asta. Pentru că viaţa noastră chiar depinde de asta.

Majoritatea autorităţilor sanitare transnaţionale deja s-au pronunţat că imunizarea va trebui suprapusă, luni de zile, pe exact aceleași măsuri de igienă și sănătate publică folosite ca și până acum.

Nu vrem să le dăm oamenilor un fals sens al siguranţei, or, inevitabil, această precauţie îi va lăsa pe mulţi cu un gust amar.

Pentru că e ceva în procesul de imunizare a unei populaţii care este contraintuitiv: pleci dintr-un profund dezavantaj și, în primele zile, săptămâni, poate luni, recuperezi un spaţiu întunecat unde boala s-ar putea mișca liberă.

Până atunci, ca și în cazul unei viituri, ea continuă să umble liberă, penetrând fiecare verigă socială rămasă încă disponibilă.

Îndiguirea vaccinală, știm, începe să funcţioneze la o proporţie de 20-30% din populaţie, capătă anvergură de la 40-50% în sus și este deplin operaţională la peste 60%.

Ponderile nu sunt obscure. Dar tradu asta în număr de doze care trebuie administrate și vei obţine sute de mii, milioane de imunizări care trebuie derulate ireproșabil, pe parcursul unui interval de timp abundent în oferte incidentale: știri de exploatat în presă, dezbateri pe reţele sociale, risc de evenimente care să pună în derivă sau în derizoriu întregul proces.

Nu vă furaţi căciula! Fiecare medic va trebui să aloce un pic de spaţiu mental în tot acest demers care, pe cât e de gargantuan, pe atât e de vulnerabil.

2021 poate fi anul în care ne-am făcut datoria și am stins prima pandemie groaznică a secolului XXI. Sau poate fi anul în care am fi putut să ne facem datoria.

Într-un fel sau altul, ne așteaptă luni extraordinare. Extraordinare prin ce se așteaptă, ce se cere de la noi: să ne facem datoria, noi, corpul sanitar, în deplinătatea noastră.