Newsflash
OPINII

NU hotărât blocării în prezent!

de Dr. Gabriel DIACONU - apr. 3 2020
NU hotărât blocării în prezent!

N-am întâlnit boală să n-aibă leac. Mai devreme sau mai târziu, curiozitatea omenească dovedește bezna de început, când mai degrabă ne zbatem să găsim un sens non-sensului, noutăţii.

nu blocarii in prezent

Sunt frământat, cum poate mulţi dintre voi sunt, de întrebări care depășesc momentul la care ne aflăm. Fără doar și poate că zilele care vin sunt dintre cele mai întunecate. Fără doar și poate că abilităţile medicale ale corpului sanitar vor fi testate. Și, inevitabil, vor fi copleșite, dincolo de măsurile de izolare și carantină implementate de autorităţi. Acest „inevitabil”, are și partea lui mai puţin accesibilă. Pentru că, „inevitabil” această perioadă va trece. N-avem voie să rămânem blocaţi în prezent. Musai să fim pregătiţi și pentru un viitor continuu, unul care urmează tsunamiului pandemic, dar și posibilelor valuri care vin după el.

În ultima lună a devenit dureros de aparent adevărul că nu vom putea continua, în România, cu o sănătate lăsată la îndemâna declaraţiilor deșănţate, la cheremul demagogiei sau oportunismului financiar. Astfel se termină, sfâșietor de dureros, o perioadă de limbo și ce-a însemnat „arestarea” medicinii românești, după 1989, de la evoluţia ei firească. Astăzi, mai mult ca oricând, vedem nu doar lipsurile, ci și lipsa. Lipsa lor, a celorlalţi doctori care astăzi ne-ar fi prins atât de bine. Lipsa lor, a asistentelor medicale sau infirmierelor care ne-ar fi putut da, în plus, o mână de ajutor. Ne-ar fi ajutat poate dispensarele care mai sunt din doi în trei. Ne-ar fi ajutat o reţea performantă de DSP-uri populate cu profesioniști, nu diverse vrăbiuţe și rândunei. Unde-om fi fost noi în tot acest timp? Trăind, probabil, fiecare viaţa lui așa cum s-a descurcat mai bine.

Odată tăvăliţi de vremuri și istorie, contează ce vom face când ne ridicăm din praf și ţărână. Contează cum le vom răspunde tuturor celor morţi în marea pandemie de COVID-19. Contează pentru că, de fapt, acest virus n-are nimic deosebit în el. E doar un pic mai vizibil decât gripa, rujeola. E un pic mai supărător, ca mortalitate, decât ceea ce-am tot ignorat... că mor femei tinere de cancer de col uterin, și noi nu ne-am hotărât încă să ne vaccinăm copiii anti-HPV. Sau că tot lăsăm niște ţuţeri să îngroape ideile bune prin comisii. Sau că ne ţinem departe de Colegiul Medicilor, unde suntem buni numai să dăm bani, dar să participăm la decizii, nu.

Idealistul din mine speră toate aceste lucruri. Omul care trăiește, trudește, scrie despre medicina românească, în România, de mai bine de zece ani se abţine însă de-a se abandona idealismului. Mi-aș dori. Dar știu că dezamăgirea e posibilă doar la cei ce se amăgesc.


Notă autor:

Foto: pixabay.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe