În ultimele luni, s-au înmulțit procesele intentate de industria
tutunului, prin sucursale din diferite zone, unor țări din Uniunea Europeană și
din afara sa. Toate au fost perdante și toate au creat un optimism rezervat dar
motivat în tabăra antifumat. Astfel, este de menționat respingerea, la 4 mai
2016, la Curtea Europeană de la Bruxelles, a celor trei apeluri – de fapt,
încercări ale Philip Morris și British American Tobacco (de care nici România
nu a fost străină) de a întârzia și de a invalida directiva privind produsele
din tutun, care interzice țigările mentolate și tutunul rulat, ca și pe cele
privitoare la producătorii de țigări electronice.
Mai recent însă, la 9 iulie 2016, un proces inițiat în februarie
2010 de trei companii sucursale ale Philip Morris împotriva statului Uruguay a
fost, de asemenea, respins. Judecat la Centrul internațional de reglare a
disputelor de investiții (ICSID) cu arbitraj de la Banca Mondială, demersul
Philip Morris a fost fundamentat pe nerespectarea și violarea (după părerea
industriei tutunului) a tratatului bilateral de investiții prin cel puțin două
legi de control al tutunului introduse în Uruguay. S-a ajuns la această
arbitrare internațională după ce aceste acuze au fost judecate și respinse de
Curtea constituțională din Uruguay. Și cei trei arbitri judecători de la Curtea
internațională au respins în final cererile Philip Morris.
Bătălia pentru aplicarea noilor legi în Uruguay se baza pe
următoarele măsuri: pictogramele pe pachetele de țigări urmau să acopere 80% din
suprafața frontală și posterioară a pachetului de țigări și fiecare marcă de
țigări urma să fie limitată la doar o singură variantă sau tip de produs
(eliminându-se astfel familiile de mărci cu variante care ar putea să inducă în
eroare consumatorul și să lase acestuia impresia că unele țigări sunt mai puțin
dăunătoare ca altele).
Încercările industriei tutunului de a stopa implementarea
acestor legi se bazau pe invocarea spațiului insuficient care rămâne pe pachet
pentru marcă și pe faptul că nu pot pune pe piață o serie de produse precum
Marlboro Gold. În felul acesta, acuzau că s-ar încălca o serie de tratate
internaționale care încurajau investițiile directe din străinătate și
garanțiile de protecție a investitorilor din alte state. La bază considerau că,
de fapt, s-ar face o expropriere a drepturilor de proprietate a mărcii, fără
compensare, și că această măsură nu este susținută de dovezi care să arate că
modificarea este funcțională și conformă cu un tratament comercial corect și
echitabil. Se cereau daune compensatorii de 25 de milioane de dolari.
Dar pe ce s-a bazat decizia tribunalului? Hotărârea de
respingere a subliniat importanța Convenției-cadru a OMS privind controlul
tutunului (FCTC) în stabilirea obiectivelor de control al tutunului și de
stabilire a bazei de dovezi pentru măsuri și a confirmat faptul că statele nu
trebuie, prin urmare, să creeze dovezi locale. Tribunalul a identificat, de
asemenea, că un stat nu trebuie să dovedească o legătură directă de cauzalitate
între măsura și rezultatele observate în domeniul sănătății publice; mai
degrabă, opinia tribunalului a fost că este suficient ca măsurile să fie în
fapt încercări de a aborda o problemă de sănătate publică și trebuie luate
astfel cu bună-credință. Acțiunea întreprinsă de Uruguay s-a bazat pe dovezi
substanțiale legate de dimensiunea avertismentelor de sănătate, care sunt un
mijloc eficient de informare a consumatorilor cu privire la riscurile asociate
consumului de tutun și au avut ca scop o descurajare a consumului de tutun. La
acestea s-au adăugat un număr substanțial de dovezi care au demonstrat că
interzicerea variantelor de marcă sunt mijloace eficiente de prevenire a
etichetării înșelătoare a produselor din tutun. Ele reconfirmă că măsurile de
control al tutunului în Uruguay reprezintă un răspuns rezonabil și responsabil
la strategiile de publicitate înșelătoare, de marketing și de promovare
utilizate de industria tutunului, toate bazate pe dovezi care au dovedit că
interzicerea acestora are eficiență în reducerea consumului de tutun.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că măsurile contestate de industria
tutunului s-au bazat și au fost în sprijinul obligațiilor și recomandările FCTC
și acest lucru a fost esențial, iar măsurile contestate în acest context nu au
fost arbitrare. Tribunalul chiar a subliniat că au fost adoptate în vederea
îndeplinirii obligațiilor legale naționale și internaționale din Uruguay pentru
protecția sănătății publice. S-a mai arătat că FCTC este un tratat bazat pe
dovezi astfel încât „în aceste condiții, nu a existat nicio cerință pentru
Uruguay pentru a efectua studii suplimentare sau pentru a aduna probe
suplimentare în susținerea măsurilor contestate“. Responsabilitatea pentru
măsurile de sănătate publică, așa cum a fost expus de tribunal, revine
guvernului, iar protecția sănătății publice este un obiectiv important. S-a
abordat o reală problemă de sănătate publică, iar măsura luată nu a fost
disproporționată în raport cu acea îngrijorare manifestată de industria
tutunului și că aceasta a fost adoptată cu bună-credință. Privitor la
expropriere, tribunalul a respins cererea pentru două motive: măsurile nu au
avut drept efect privarea în mod substanțial a reclamanților din valoarea
investiției lor globale (deoarece acestea au putut să își continue activitatea
de vânzare de tutun în Uruguay), iar regulamentele au fost un exercițiu de
drept al statului de a reglementa în bunuri publice. „Tribunalul a mai
concluzionat că, în conformitate cu legislația uruguayană sau convențiile
internaționale la care Uruguay este parte, titularul mărcii comerciale nu se
bucură de un drept absolut de utilizare, fără reglementări, ci numai un drept
exclusiv de a exclude terțe părți de pe piață, astfel încât numai titularul
mărcii are posibilitatea de a utiliza marca în comerț, însă sub rezerva puterii
de reglementare a statului“.
Acest document are o importanță enormă; el oferă un scurt
rezumat al unora dintre aspectele-cheie care au o semnificație mai largă în
conformitate cu dreptul internațional pentru controlul tutunului sau al unor
măsuri de sănătate publică adoptate sau adoptabile de guvernele suverane.
Această decizie creează un precedent care se alătură verdictelor obținute la
tribunal de Australia, când a fost discuția legată de pachetul generic, și pot
susține demersuri ale altor state pe viitor (Noua Zeelandă, Franța, Anglia
etc.).
Pe toate fronturile, industria tutunului pierde procese. În
schimb, la noi, aceeași industrie a tutunului este invitată la masa
negocierilor de parlamentari, de comisiile parlamentarilor și se renegociază
amendarea noii legi antifumat și directivele Uniunii Europene. Mă întreb firesc
de ce se întâmplă acest lucru în România și care este viitorul în condițiile în
care și România este la rândul său semnatară din 2005 a aceleiași Convenții-cadru
de control al tutunului.
