}

Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Nefericirea medicilor

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU luni, 2 septembrie 2013
   Am observat că mulţi se întreabă de ce nu sunt românii fericiţi. La urma urmelor trăim vremuri binecuvântate, în care nimeni nu mai moare de foame – la Igiena Alimentaţiei, în facultate, ni se spunea că şi un om al străzii poate să-şi facă necesarul caloric alimentar doar din resturi găsite în gunoi. Graniţele sunt deschise, avem libertate de opinie şi conştiinţă, orizonturile mult mai largi, iar salariile, deşi sunt mici, sunt oricum mai mari decât au fost vreodată. Există hrană din belşug şi pentru trup, şi pentru duh. Una peste alta, dacă tragem linie, un progres există. De ce nu progresăm şi în fericire?
   Am putea găsi nenumărate motive de nemulţumire, desigur. Dacă eu unul, psihiatru fiind, ar trebui să le sintetizez, le-aş pune pe toate în două categorii, parţial suprapuse: anxietatea şi singurătatea.
    Desigur că medicii sunt un grup social aparte, cu reguli şi legi uneori foarte diferite de cele ale lumii mari. Însă dincolo de particularităţile breslei, suntem cetăţeni români, supuşi aceloraşi mari tendinţe şi vânturi ale schimbării ca toată lumea. Contrar unor opinii, medicii au sentimente, temeri, scrupule, visuri şi dorinţe. Ba uneori se şi îmbolnăvesc. Când te duci la medic, aceste lucruri sunt ultimele care te interesează. Pe bună dreptate, nici medicul nu lasă să transpară omul de dincolo de halatul alb, decât dacă acest lucru ajută alianţei terapeutice (şi ajută mai mult decât ne imaginăm). Însă între aceste pagini, e perfect justificat să ne întrebăm: de ce nu suntem, noi, medicii români, fericiţi?
   Şi sunt sigur că fiecare dintre noi are o mie de motive să nu fie fericit, ca medic. Şi fiecare dintre ele este dezbătut zi de zi, în presă, la minister, la Colegiul Medicilor. Şi toate motivele pot fi puse în aceleaşi două categorii, parţial suprapuse. Anxietatea şi singurătatea, structurate concentric.
   Anxietatea e intuiţia faptului că însăşi existenţa îţi este ameninţată. Cândva, era vorba de existenţa fizică, astăzi vorbim de existenţă simbolică şi socială. Nimic din ceea ce definea locul nostru în lume nu mai este sigur şi stabil. Statutul social? Decăzut. Liniştea materială? Doar dacă accepţi plăţi informale. Liniştea conştiinţei? Conştiinţa e oricum zi de zi încercată, în medicină.
   Anxietatea e lipsa de repere. Care sunt reperele tânărului medic contemporan? Câţi dintre noi mai avem mentori, deşi meseria noastră e dintre cele de tipul maestru-ucenic? Şi câţi dintre noi suntem dispuşi să dăm mai departe ce am învăţat? Etica? Suntem o societate a compromisului. Standardele profesionale? Imposibil de aplicat într-un sistem în permanentă dificultate tehnică.
   Marea majoritate dintre noi nici măcar nu ştim dacă suntem sau nu „medici buni“. E o întrebare atât de grea, atât de importantă pentru noi, şi cu toate astea, adesea irelevantă. Într-un sistem disfuncţional, valoarea individuală e inutilă. Nu ne aşteptăm la recunoaşterea la care poate visam cu naivitate şi aroganţă în adolescenţă, dar de o formă de confirmare avem nevoie. Anxietatea este excesul de semne de întrebare.
   Singurătatea. Suntem o breaslă, dar solidaritatea noastră este, în cel mai bun caz, teoretică. Decenii de adaptare la mediu ne-au tocit adânc simţul comunităţii. Când cetatea e sub asediu, rezervele de umanitate din noi ar trebui să fie mobilizate. În lumea noastră de mijloc, fiecare se luptă doar pentru el, iar ceilalţi pot să moară. Suntem, ca atare, foarte uşor de înfrânt şi ţinut în şah, de scos ţapi ispăşitori pentru deceniile de incompetenţă guvernamentală, de înlocuit atunci când nu mai suntem necesari. Fiecare vorbeşte doar pentru el însuşi, dar aproape toţi alegem să tăcem.
   Şi ce singurătate e mai mare decât cea din propria ta cetate, atunci când nimic nu te opreşte să pleci în altă ţară, când nu ai nimic de pierdut?
   Un studiu recent din Marea Britanie (Fineberg şi col.) constata o cvadruplare a prevalenţei tulburărilor de anxietate în populaţia generală. Nu sunt studii asemănătoare în România, dar fiecare psihiatru practician observă şi aici aceeaşi schimbare. De data asta, medicii sunt de aceeaşi parte cu restul lumii. Desigur, anxietatea noastră, filtrată de anii de studiu medical, arată altfel: nu e anxietatea „somatică“, în care trăieşti cu groaza că propriul corp te trădează – explicaţia ar fi facilă. E poate mai abstractă şi mai subtilă, dar la fel de periculoasă, şi mult mai greu de citit. Dacă anxietatea e un sfetnic, e important să-i înţelegem mesajele. Şi unul dintre lucrurile fundamentale pe care anxietatea îl transmite, oamenilor, mamiferelor şi unor păsări, este să încerci să nu mai fii singur. Am putea începe de aici.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC