Suntem în vârf de sezon al admiterilor în învăţământul universitar
medical. Examenele de admitere pentru locurile liniilor de studiu în limba
română sunt în parte finalizate iar procedurile de admitere la liniile de
studiu în limba franceză şi în limba engleză sunt în plină desfăşurare. Câţi
dintre copiii de altădată, acum tineri care aspiră la un loc la facultate, şi-au
păstrat opţiunea de a deveni medici? Fiecare copil a declarat cândva că ar vrea
să se facă medic, dar puţini şi-au păstrat prima alegere. Pragmatismul, tot mai
pregnant la tinerii de azi, în contrast cu idealismul de altădată, conduce
orientarea profesională spre zone de interes cât mai sigure. Mediul economic şi
social sunt esenţiale în inserţia profesională şi în definirea cadrului
organizatoric şi financiar de exercitare a profesiilor medicale. Libera circulaţie
profesională a medicilor în Uniunea Europeană a devenit un argument puternic
pentru formarea profesională în medicină.
Medicina
dentară este definită de legiuitor ca fiind o profesie liberală, care permite
absolventului exercitarea profesiei în regim autonom, privat şi independent din
prima zi de după licenţă. Dar, avantajul este exclusiv aparent. Pentru ca
liberalismul profesiei de medic dentist să poată fi valorificat sunt necesare
premisele economice şi sociale care caracterizează de drept un sistem economic
liberal. Medicii dentişti sunt prestatori de servicii medico-dentare, deci oferă
servicii publice de impact major asupra sănătăţii cetăţenilor. Aceştia, ca
beneficiari ai serviciilor medico-dentare trebuie să aibă nevoie de aceste
servicii şi să aibă sustenabilitatea economică adecvată pentru a le achiziţiona.
Nevoia de îngrijiri stomatologice este îngrijorător de mare în România,
realitate demonstrată de evaluări epidemiologice recente şi relevante.
Sustenabilitatea financiară pentru aceste servicii este însă îngrijorător de
mică. Acest dezechilibru este problema majoră în România. Iată de ce medicii
dentişti din România nu au pacienţi, în condiţiile în care pacienţii au foarte
mare nevoie de aceşti medici.
Dreptul la asistenţă medicală calificată este constituţional. Un sistem
de asigurări sociale de sănătate avem. Fond naţional unic de asigurări sociale
de sănătate (FNUASS) există. Resursele umane competente şi personalul calificat
necesar pentru servicii medico-dentare sunt suficiente. Copii şi grupuri
populaţionale cu susceptibilitate maximă la boli stomatologice sunt în
România. Ceea ce nu avem este corelarea corectă între aceste elemente. Această
stare de lucruri întreţine patologia specifică şi agravează starea de sănătate
a populaţiei adulte şi a copiilor dar, în acelaşi timp, reduce drastic
accesibilitatea populaţiei la serviciile stomatologice.
În prezent, ofertarea serviciilor
de medicină dentară de către sistemul de protecţie socială este iluzorie şi
confuză. După 15 luni în care orice finanţare publică a serviciilor de medicină
dentară a fost sistată (inclusiv şi, mai ales, pentru copii) s-a reluat în luna
iulie a acestui an finanţarea acestor servicii. Da, este o creştere
semnificativă a finanţării pentru anul 2014, cu aproximativ 40% mai mult ca în
2012, dar raportarea acestei finanţări la nevoile de profilaxie şi îngrijire
specifică reflectă alte dimensiuni ale modului de abordare a sănătăţii orale în
contextul sănătăţii generale. Curios şi de neînţeles este că nevoia reală
pentru promovarea sănătăţii orale este clamată de legiuitor şi de executiv, dar
este transferată în zona asistenţei primare, în competenţa medicului de familie
care este, de fapt, incompetent pentru a oferi servicii stomatologice.
Raportarea fondului alocat în prezent medicinii dentare la numărul de
copii şi tineri până la 18 ani şi la numărul de asiguraţi arată un disponibil
de aproximativ şase lei de persoană într-un an. Fondul alocat serviciilor
stomatologice reprezintă doar 0,2% din totalul finanţării serviciilor
medicale. Evident că medicina dentară este subfinanţată, cabinetele dentare nu
mai realizează venituri excedentare cheltuielilor, nu mai au profit şi ca
urmare nu mai plătesc impozite, nu mai au capacitatea de achiziţii şi nu pot
face investiţii. Toate acestea produc pierderi substanţiale la bugetul
statului. Medicii dentişti formaţi profesional pe banii statului român emigrează
în număr tot mai mare, generând astfel alte consecinţe economice şi sociale păguboase.
Comparând viziunea guvernanţilor noştri cu politicile de sănătate realiste din
alte ţări, se evidenţiază o înţelegere greşită în România a nevoilor de asistenţă
stomatologică.
Grupurile
populaţionale cu susceptibilitate maximă la bolile stomatologice, respectiv
copiii, rămân în continuare neprotejaţi. Accesarea serviciilor de medicină
dentară de asiguraţi este substanţial redusă prin politicile financiare
aplicate. Pierderea prematură a dinţilor este endemică în România şi generează
sau favorizează îmbolnăviri care atrag cheltuieli de servicii medicale
considerabile şi absenteism de la locul de muncă. Studii efectuate în SUA şi în
Europa demonstrează aceste corelaţii. Astfel de situaţii pot fi evitate. Ce
este de făcut? O finanţare corectă pentru serviciile de asistenţă stomatologică
activă şi pasivă este imperios necesară. Sursele de finanţare trebuie să fie
doar parţial asigurate din fondul FNUASS. Bugetul Ministerului Sănătăţii
trebuie să finanţeze programe naţionale de sănătate orală. Atragerea unor
fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene pentru promovarea unor
programe naţionale de sănătate orală este o oportunitate care nu este exploatată.
Un parteneriat între CMDR şi Ministerul Sănătăţii în vederea elaborării şi
aplicării unui proiect pentru promovarea sănătăţii orale este dorit, necesar şi
posibil, dar nu se întâmplă. Nu trebuie să căutăm vinovaţi, trebuie să căutăm
soluţii. Acestea există, dar nu sunt exploatate. Revigorarea asistenţei de
medicină dentară şi a cabinetelor dentare este premisa recâştigării atractivităţii
profesiei de medic dentist în România.