Newsflash
OPINII

Moartea e blocată în traficul de influență

de Dr. Gabriel DIACONU - sept. 22 2017
Moartea e blocată în traficul de influență
     Am întrebat-o, brusc: „Știi care e diferența dintre o victorie și un triumf?”. S-a uitat mirată la mine, conversația nu părea că duce nicăieri. „Triumf e ce se întâmpla la Roma, în perioada Imperiului, după o bătălie”, i-am spus. „Parada, elefanții, sclavii, carele alegorice, mulțimea în delir. Victoria, pe de altă parte, e ce mai rămâne pe un câmp de luptă odată ce – obligatoriu – cineva a fost învins. Pe undeva e și o chestiune de hazard. De ambele părți, durerea uneori e mai mare decât vorbele pot s-o circumscrie. Cel care a rămas, învingătorul, se uită dimprejur la toți învinșii, la cât de vremelnică e vanitatea oamenilor. Victoria e, de fapt, munca de doliu. Victorioși sunt morții fără nume. Istoria păstrează doar numele celor ce-au triumfat.”
     De când s-a spart buboiul de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, am așa, ca un fin țiuit în urechi. În zilele care au urmat arestărilor „la nivel înalt” și dezvăluirilor despre modul dibaci prin care se furau banii destinați îngrijirilor la domiciliu, mai mulți prieteni din branșă mi-au scris, consternați. Un amic de la Mureș n-a avut decât atât să-mi zică: „Sunt oripilat”. Nu e ca și cum, totuși, mai avem mult loc de șoc și groază în privința orânduirii puterilor. Sălbăticia și ferocitatea zapciilor care cutreieră sistemul de sănătate ne e cunoscută. La fel și metodele lor. Câtă vreme de acolo vin deciziile, câtă vreme de acolo se acordă funcțiile, prin tubulatura venală a scursurii politice, ce-ar fi atât de grozav? S-a prăduit divers, s-a prăduit nemernic sănătatea, încât nimic n-a mai rămas neatins. Acesta nu e un joc de sfinți, e dansul mizerabililor. Iar decapitarea conducerii CNAS, departe de-a fi un prea îndelung așteptat gest chirurgical, unul care să rupă Casa de varii sucțiuni mafiote, n-are nimic victorios în conținut sau consecințe. Dar a fost prezentată ca un triumf. Nu e decât o răfuială între cei ce sunt cu cei ce-au fost, o defilare ce nu are nimic a face nici cu medic, nici cu pacient. Și, cu siguranță, nimeni nu-i preocupat de câți morți au rămas în urmă. Vorba unui comedian, în România până și moartea-i blocată în trafic. Dar, când vine vorba de medicină, însă, moartea-i blocată în traficul de influență.
     A devenit evident pentru mine, în toți acești ani, că problema mecanismului nu e cine conduce diversele instituții administrative. Asta nu-i scuză pe cei ce mânuiesc, o vreme, bastoane de mareșal. Toți stăpânii ne sunt de carton. Pe cât de caricaturali sunt, pe atât de grețoasă e colcăiala viermilor subiacenți. Ce e cu adevărat spectaculos e că înlănțuirea e simbiotică. Acele lucruri care țin de abuzul sau neglijența în serviciu îi leagă pe unii de ceilalți într-o sinistră menajerie. Și să vrei și nu se poate, când ajungi „șef” pe undeva, te trezești cu o duduie sau vreun cocon venit pe fir direct dinspre Parlament, Guvern sau Primărie. Nu-i recomandă vreo calitate, ci filiația simplă. Dacă nu-i primești, pleci. Nu vor face munci complicate, căci nu-i nevoie de mintea sau de pregătirea lor. Unul trebuie să bage niște date. Altul trebuie să scoată niște date. Unul trebuie să falsifice niște hârtii. Celălalt le face pierdută urma. Birocrația e o tiranie fără tiran, urma scapă turma. Disprețul legii e lege, singurul stăpân știut e peștele mai mare, care hrănește peștele mai mic.
     Ce nu pricep eu, însă, nu e mățăraia corupților. Are, în grotescul ei, momente cvasiestetice, punctate cu lirism, melodramă, pasiuni ieftine, pulsiuni primitive, apelative și injoncțiuni înduioșătoare. Să mă bați, totuși, și nu pricep unde se află drepții. Pentru ce a ieșit la suprafață la CNAS ar fi trebuit să ai un front de reacție, perplexitate, indignare din partea tuturor caselor județene, una care să reasigure, totuși, cetățenii din – să zicem – Sălaj, Botoșani, Arad, Brăila etc. de sobrietatea structurilor. Chiar nimeni n-a avut nimic de zis? Mă lasă cu un gust amar cenzura unanimității și în privința managerilor de spital din România. Nimeni chiar nu vorbește cu nimeni câtă vreme prosperă putregaiul pretutindeni? Și apoi Colegiul. Și apoi sindicatele. Niște organizații de pacienți au ridicat, astenic, vocea, că de ani de zile tot vorbesc de aceste nereguli. Cui au vorbit? Care au fost urechile mârșave?
     În astfel de condiții și cu aceste gânduri în cap, dar mai ales că vine vremea să-mi reînnoiesc autorizația de liberă practică în România și am niște bani de dat, dar mai ales pentru că sunt cotizant la CNAS ca orice alt cetățean încadrat în muncă, îmi pun problema: către cine se duc banii mei? Căror interese servesc leii mei, pe care eu unul știu că-i muncesc, că doar nu mi-i pune nimeni în poală?
     În timp ce eu, ca medic, pierd. În timp ce pacienții mei, pierduți prin anticamerele lor, mor adeseori fără ca eu să pot interveni în vreun fel. Cât costă o viață de om? Dar pierderea ei?
     N-am pretenția că toate aceste gânduri, cititorule, fie că ești medic, șef pe undeva, împărat ori proletar, te vor surprinde în banalitatea lor absurdă. Dar, totuși, kafkiană cum e, tot o formă de crimă rămâne. Criminalii sunt acolo. Crimele lor poartă nume. E un atentat la siguranța națională să fraudezi sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Nu e o simplă hoție. Apatia, indiferența, lehamitea, complicitatea murdară a ta, care-ai scris rețete false, sau a ta, care-ai trimis pacienți fictivi către decontare, sau tu, care ai știut ce faci când spărgeai SIUI, când cădea și milioane de pacienți așteptau ca boii la ușa doctorilor de familie... Și pentru ce? Pentru o sumă oarecare? Scuip pe banii pe care i-ai făcut. Și n-am vreo vorbă bună.
     O să ziceți că acestea nu sunt gânduri demne de un psihiatru. Cum că noi, psihiatrii, se presupune că suntem oameni echilibrați, empatici, că avem o înțelepciune aparte, că arbitrăm, reconciliem, împăcăm. Dar, înainte de-a fi psihiatru, sunt om. Ăsta să fie păcatul meu, pentru cele zeci de mii de morți prevenibile, anual, în România. Și n-am să-mi pierd umanitatea ori compasul moral pentru că o clică oarecare, scursura pământului, s-a gândit într-o zi că viața oamenilor e rost de făcut o pâine albă, moale, bună, numai bună de mâncat, pe spinarea prostimii. Am jurat să servesc vieții omului. Și voi, ceilalți doctori, ați făcut la fel. Gândiți-vă la asta dimineața, la raportul de gardă. Gândiți-vă la asta în sala de operații. Gândiți-vă la asta când prescrieți un tratament și vă sună pacientul că n-a găsit medicamentul, că umblă bezmetic prin farmacii. Gândiți-vă la asta când mergeți pe ambulanță. Când vă uitați în ochii bolnavului. Ai muribundului. Ai familiei lui. Și-apoi vorbiți-mi de echilibru. De empatie. De înțelepciune aparte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe