Există la etaj la Ministerul Sănătăţii (MS) un lung șir de nume de foști miniștri și, adesea, trecând pe acolo îmi este greu să urmăresc aceste nume care s-au perindat în cei 30 de ani de la Revoluţie. Unii dintre ei au venit cu programe ambiţioase, nematerializate însă, pe când alţii au avut comenzi de partid care au dictat alegerea unei strategii. Eu sper că într-o zi politica și strategia în domeniul pneumologiei ar putea să devină coerente, de lungă durată ca imaginare și realizare, chiar dacă miniștrii, în cel mai fericit caz, rezistă doi ani la conducere. Miniștrii se schimbă, dar problemele rămân. Își amintesc de ele doar când apare un scandal cu cap de afiș „eterna tuberculoză” sau vreo infecţie nosocomială. Dacă privesc ce s-a întâmplat în ultimul timp, nu pot să nu observ prezenţa unor programe în domeniul cardiologiei (prevenţie secundară sau terţiară) sau pletora de molecule noi introduse în domeniul oncologiei. Dacă însă privim zona pneumologiei, remarcăm o multitudine de lipsuri, cam aceleași de prea mulţi ani. Clădirile vechi ale sanatoriilor au rămas în același stadiu. La fel și multe dintre spitalele orășenești sau judeţene cu secţii de pneumoftiziologie. Vedem dificultate în angajarea și în acoperirea posturilor vacante în zone care au deficit cronic de personal, dar și în spitalele asediate de pacienţi. Două suferinţe cronice sunt foarte vizibile: bronhoscoapele și bronhoscopiștii și investigaţiile imagistice – uzura aparatelor radiologice clasice, numărul insuficient de tomografe computerizate sau aparate de rezonanţă magnetică, precum și lipsa de acces la PET/CT a pneumologului. Dacă privim în zona de asistenţă la domiciliu, nu se poate gândi balanţa cost-beneficiu în sens pozitiv cât timp pentru insuficientul respirator cronic totul pare scump și se preferă să-l internezi, decât să înfiinţezi echipe care să-l asiste la domiciliu. Totodată, în telemedicină se așteaptă prea mult de la proiecte cu fonduri europene, fără a imagina maniere moderne cu bani ministeriali pentru supravegherea și monitorizarea acestor pacienţi.
Reţeaua de somnologie încearcă să asigure asistenţa unor bolnavi cu tulburări respiratorii în timpul somnului care sunt destul de prezenţi statistic în peisajul românesc, dar când se ajunge la momentul „titrarea sau asigurarea asistentei CPAP sau ventilatorii”, majoritatea nu mai continuă, pentru că nu au suficienţi bani. Recent, lucrurile au devenit mai grave, după ce s-a dat un Ordin de ministru fără a se ţine cont de recomandările Societăţii Române de Pneumologie legate de screeningul șoferilor profesioniști. Pe lângă faptul că Ordinul a creat un haos în lumea somnologiei, neavând directive clare de aplicare, au apărut o serie de întrebări stringente la care nu pot răspunde specialiștii decât cu sprijinul MS și al Casei de Asigurări, precum: cine plătește consultaţia și poligrafia sau polisomnografia? Angajatorul are vreo contribuţie? Cine acordă concediu șoferului după primirea CPAP și verificarea complianţei? Și lucrurile nu se opresc aici. Completarea legii antifumat s-a tergiversat. Prevenţia nu alimentează și nu sprijină încercarea de stăpânire a invaziei pe piaţă, nu doar prin ţigara tradiţională, dar și prin ofertele „generoase” ale industriei tutunului: ţigara electronică și tutunul încălzit. Studiul GATS, publicat recent, a tras semnale grave legate de adolescenţii români care plătesc în prima linie tributul acestei neglijenţe legislative, iar alte studii economice arată că bugetul suferă prin costurile masive directe sau indirecte ale bolilor asociate cu fumatul.
Revenind la programe, pneumologia nu este răsfăţată deloc cu sprijin financiar de la minister, dacă mă gândesc că avem de foarte mult timp aceleași trei programe pe zona de tuberculoză, consiliere fumător și hipertensiune pulmonară. Nimic nou, deși o boală precum BPOC dă semnale repetitive că va fi repede o povară reală pentru sistem și autorităţi. Și aici compensarea medicaţiei este importantă a fi completată. Pe zona de astm bronșic se detașează eșantionul de astm sever. Comparativ cu statele din jur, România este singura ţară care are doar un singur produs biologic pe piaţă. Știu că misiunea unui nou ministru nu este ușoară când trebuie să decidă unde dirijează puţinii bani aflaţi la dispoziţie, iar acum vorbesc doar de pneumologie, unde trebuie să ia decizii majore, precum: orientarea bugetului spre afecţiuni cronice prevalente, boli maligne sau boli rare. Costurile sunt extrem de mari, dar oare nu ar trebui să revină permanent în minte aceeași afirmaţie cum că sănătatea nu are preţ, iar costurile trebuie asumate prin politici coerente pe partea de prevenţie, dar și pe cea de screening sau terapie la distanţă – care defilează în presă de obicei?