Între
21 şi 26 iulie 2014 s-au desfăşurat concursurile de admitere la facultăţile
de medicină de stat din ţară. Concurenţa a fost destul de ridicată: în Bucureşti
4,5 pe loc, la Cluj 3,18 pe loc. Ar trebui să ne bucure acest interes, dar
interviurile luate tinerilor concurenţi au scos la lumină răspunsuri îngrijorătoare
la întrebarea: „De ce aţi dat la medicină?“ Cei mai mulţi vor să plece să
profeseze în străinătate, chiar înainte de a păşi vreodată în amfiteatrul
facultăţii.
Care
să fie cauza acestor decizii? Să fie media, care prezintă doar latura negativă
a acestei profesii? Să fie părinţii medici care îşi îndeamnă copiii să plece?
Sau e doar prejudecata că, dacă dai la Medicină, trebuie automat să pleci. Un tânăr
bacalaureat şi proaspăt student la medicină nu are de unde să ştie greutăţile
cu care se confruntă un medic în România. Nu le cunoaştem prea bine nici noi,
proaspăt absolvenţi ai facultăţii. De cele mai multe ori suntem familiarizaţi
doar cu dificultăţile din centrele universitare, care sunt mult mai bine dotate
decât spitalele de provincie.
Şi
atunci, în lipsa experienţei nemijlocite, de ce sunt tinerii atât de hotărâţi să
plece, chiar înainte de lua contact direct cu medicina românească? Din păcate,
e improbabil ca în următorii şase ani situaţia să se îmbunătăţească simţitor.
Dar nici în străinătate nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Şi în Europa
tinerii fug de această profesie. Când ai alte opţiuni de carieră, cu mai puţină
învăţătură, mai puţină responsabilitate şi mai mulţi bani, ai fi nebun să nu le
alegi. În media se văd doar poveştile de succes ale medicilor români plecaţi în
străinătate. Dar cunosc destui tineri medici reîntorşi în ţară pentru că
volumul de muncă în clinicile străine este enorm, salariile modeste faţă de
orele interminabile petrecute în spitale şi, în anumite ţări, dacă eşti român îţi
este cu atât mai greu. A fost repede uitat cazul doctoriţei românce din Franţa
care s-a sinucis.
Este
greu să îţi laşi familia şi prietenii şi să pleci unde vezi cu ochii. Ai nevoie
de o motivaţie puternică, motivaţie pe care nu o văd la un tânăr de 18–19 ani.
Dacă ei vor să plece încă din clipa în care au susţinut concursul de admitere
la facultate, atunci de ce nu au ales din start o facultate străină? Are mai
mult sens. Să te pregăteşti într-un sistem în care ulterior vei profesa este
alegerea corectă. Dar să te pregăteşti în România pentru a pleca mai apoi pare
a aduce mari bătai de cap. Din păcate, tinerii boboci medicinişti se grăbesc ca
fata la măritat şi pornesc la drum cu o idee preconcepută.
Pe
de altă parte, dorinţa lor de a pleca nu mişcă o lacrimă printre politicieni. Să
dai o bursă medicilor într-un an electoral nu garantează nimic pentru viitor.
Bursa se poate tăia imediat ce trec alegerile. Cred că generaţia de medici care
va intra în profesie în 2015 nu o va mai primi. Aceasta nu este o modalitate
serioasă de a atrage viitori practicanţi de medicină. Dotarea şi renovarea
spitalelor din provincie nu reprezintă o prioritate. Câţi dintre absolvenţii de
medicină se întorc să-şi practice meseria în oraşele/satele natale? Câţi
dintre proaspeţii studenţi vor face asta? Aproape nimeni.
Un sătuc
uitat din Franţa arată mai bine decât un orăşel din România. Case renovate,
drumuri asfaltate, grădiniţe cu flori pe trotuare. La noi nu găseşti aşa ceva şi,
de multe ori, nu găseşti nici apă curentă sau canalizare. Nu e tocmai o
perspectivă atractivă pentru un tânăr medic. Dar politica de stat e greu de
schimbat, iar noi suntem inerţi din punct de vedere social. Încă e greu să ne
mobilizăm şi să ne strigăm nemulţumirile în stradă. Iar domnilor politicieni nu
prea le pasă.
Cu toate
acestea, îi felicit pe proaspeţii studenţi medicinişti din toată ţara şi le
spun bun venit în profesie. Vă aşteptăm în clinici, la stagii şi în practică. Şi
sperăm că perspectiva voastră asupra medicinii în România se va schimba.
Specific începutului de drum este mintea deschisă, optimismul şi curajul. Fiţi
voi schimbarea pe care o doriţi!