Data de referință pentru Marea Unire este 1 decembrie 1918, dar împlinirea unirii Transilvaniei cu Regatul României a fost pregătită cu mulți ani înainte iar acțiunile organizatorice au continuat și după 1 Decembrie 1918.

Lupta manifestă pentru câștigarea identității naționale și a drepturilor aferente a luat proporții odată cu mișcarea memorandistă. La începutul secolului XX și în primii ani din marele război mondial, patrioți români au desfășurat demersuri intense pentru pregătirea unirii.

Printre acei adevărați eroi ai neamului s-au numărat și medici. Despre ilustrul medic stomatolog român, prof. dr. Gheorghe Bilașcu, întemeietorul învățământului universitar de stomatologie în România, am mai scris în urmă cu doi ani și tot mai multă lume cunoaște și apreciază implicarea profesorului în politica vremii.

Cea mai riscantă dar și importantă pregătire a Marii Uniri a fost desfășurată în teritoriul Imperiului Austro-Ungar, din care făcea parte atunci Transilvania. Militanții pentru unire erau prigoniți de autoritățile vremii, dar și de anti-unioniști.

Detaliu cu relevanță

În Vișeu de Sus, un prigonitor al românilor care doreau unirea Transilvaniei cu România, român și el dar convins anti-unionist, a pus un afiș în restaurantul pe care-l deținea, cu textul: „Accesul câinilor și conversația valahă sunt interzise” (1). Încălcarea restricției putea atrage după sine împușcarea vinovatului.

Este un detaliu, dar unul care are mare relevanță pentru starea de spirit existentă atunci și pentru asumarea unor riscuri de către unioniști. În aceste condiții vitrege, au existat medici care au găsit timp și motivație pentru implicare activă în pregătirea marelui eveniment.

Promovarea obiectivelor memorandiste și demersurile românilor de la sfârșitul secolului XIX au fost evenimente importante premergătoare Marii Uniri. Medicul Alexandru Fodor s-a implicat în mod deosebit în acțiuni de pregătire a unirii și a fost chiar condamnat și trimis în închisoare, în 1916.

Cu ocazia Adunării Naționale a fost ales în funcția de membru și apoi vicepreședinte al Consiliului Național Român. Țara a recunoscut implicarea sa și i-au fost decernate mai multe distincții (2).

Dr. Alexandru Fodor a fost însărcinat cu primirea participanților la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 și a avut și funcția de medic șef al județului Alba. Este semnalată, de asemenea, implicarea dr. Dominic Medrea, dr. Aurel Boteiu și dr. Zeno Dumitreanu.

Amintiri pentru posteritate

La Adunarea Națională din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, au fost aleși în unanimitate, ca membri ai Marelui Sfat Național Român, dr. Petru Muscă și dr. Nicolae Comșa.

La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost prezent în calitate de delegat, întors de pe front, dr. Dominic Stanca, medicul fondator al Clinicii de obstetrică și ginecologie II din Cluj-Napoca. Fratele său, dr. Constantin Stanca, a fost la rândul său pe front și a activat în clinica de ginecologie și înainte de anul 1918, cu profesorul Szabo Dionisiu.

Amândoi frații au lăsat posterității relatări cu fapte și trăiri din acele vremuri, respectiv Dominic Stanca în cartea „Între două fronturi”, apărută în 1935 și Constantin Stanca în volumul „Îngerul de pe cupolă – Memorii”, publicat în 1997. În rândurile delegaților au fost prezenți și alți medici din Transilvania.

Politica, dezamăgitoare pentru medici

Organizarea vieții sociale, culturale și politice din primii ani de după data de referință a Marii Uniri a fost conjunctura de afirmare în politica vremii a multor medici și profesori universitari de medicină. Au venit în Transilvania medici de renume pentru a pune bazele învățământului universitar medical în limba română în Universitatea „Daciei Superioare” din Cluj-Napoca.

Profesorul Gheorghe Bilașcu (sau Bilasko, cum apare în documentele vremii) a avut dorința de a se implica în viața politică pentru a promova o legislație favorabilă organizării serviciilor medicale și a învățământului stomatologic recent înființat de el.

Astfel, profesorul a fost deputat în primul Parlament al României întregite și apoi senator în același Parlament. Dezamăgirile produse de atmosfera politică l-au determinat să renunțe repede la implicarea în viața publică și să se dedice în exclusivitate învățământului medical și cercetării științifice.

Un medic implicat în acțiunile sociale și în viața politică este nevoit, de cele mai multe ori, să promoveze o politică de partid în care nu se regăsesc propriile idealuri și aspirațiile sale, mai ales dacă acestea privesc aspecte de ordin medical.

Și în perioada actuală există medici care renunță parțial (sau total) la practica medicală în favoarea activităților politice. Din nefericire, de cele mai multe ori, prezența lor în zone înalte ale politicii nu a adus împlinirea așteptărilor avute de colegii lor din serviciile medicale.

Medicina din România încă așteaptă conștientizarea, la nivel politic, că domeniul sănătății are nevoie de o reformă sănătoasă, că în serviciile noastre medicale se poate face acum istorie.