De obicei, putem găsi doar indicii ale felului în care corpul răspunde unei răni. În insuficienţa cardiacă, de pildă, vezi mai întâi fenomenele compensatorii. Această miopie epistemică poate duce la grave greșeli. A existat o vreme, în istoria medicinei, când diabetul era tratat cu zahăr, pentru că se credea că e o boală în care pierzi zahărul prin urină.
Psihiatria e poate cea mai indirectă ramură medicală, căci nici analizele sau imagistica nu ne ajută prea mult. Iar clinic, fenomenologic, e aproape imposibil să surprinzi momentul iniţial al destrămării acelor straturi ale conștiinţei care duc, de exemplu, la o tulburare delirantă. Ce vedem e doar reacţia minţii și a corpului. Vedem cum întreaga fiinţă omenească se reorganizează ca să umple un gol, căci orice rană e, de fapt, un gol, o întrerupere a urzelii continue și dinamice care e omul.
Se întâmplă, probabil, la fel pe tot parcursul vieţii și cu fiecare aspect al personalităţii noastre. Nu vezi imediat frica fundamentală a unui om, ci vezi cum evită să facă unele lucruri, îi afli poveștile pe care singur și le-a inventat ca să își facă existenţa suportabilă, îl vezi cum îndură, ca un martir, situaţii imposibile, pentru că ideea de schimbare îl tetanizează. Nu vezi imediat frica unei societăţi. Dar vezi gunoaiele adunate pe stradă, pentru că oamenii își trăiesc viaţa, spiritual, între patru pereţi, chiar dacă, fizic, mai ies și pe strada unde își aruncă gunoiul.
Peste tot unde e acum violenţă, indiferenţă, discriminare, a fost, la început, frică. Frica e pâinea mea de toate zilele, și e și a dumneavoastră. Nu e întotdeauna un atac de panică, o groază abruptă, cum a fost în contextul pandemic. De cele mai multe ori e o frică transfigurată până dincolo de recunoaștere, înconjurată de orașe și labirinturi.
Desigur, din când în când ne mai și ușurăm, și izbucnim în petrecere și entuziasm și hohote de râs. Și părem fraţi doar pentru câteva zile. Asta ne ajută să ne mai vindecăm puţin, cât să îndurăm următorii ani. Dar sper ca, de data asta, să construim ceva nu doar în jurul fricii, ci și al fraternităţii temporare care ne unește din când în când.

Foto: Pixabay.com