România nu e doar un concept compozit și abstract. La final de secol optsprezece, naţiunile căpătau conștiinţă de sine, ca niște leviatani ce se trezeau în sfârșit din somnul despre care vorbește și imnul nostru de Stat. La început de secol douăzeci și unu, după enorme traume, naţiunile sunt în plină criză adolescentină de identitate. Pentru noi, e mai evident decât oricând. Oscilăm între patriotismul demodat și nostalgic, cu cocarde la poza de profil pe Facebook și steguleţe agăţate de autoturism, și vechiul autodispreţ și sentiment de inferioritate. Sau de superioritate, pentru că nu ne dăm seama dacă simţim că faptul de a fi român ne degradează automat sau dacă suntem prea buni pentru ţara asta.
Nu știm dacă vrem să fugim sau să rămânem, dacă suntem parte din România sau România e o parte din noi, dacă există ceva mai mare decât ţara noastră și dacă vrem să facem parte din acel ceva, fie că e vorba de Europa sau de alt ideal.
Pe scurt, suntem foarte confuzi, din punct de vedere afectiv, în ceea ce privește românismul nostru. Prin asta, suntem destul de bine aliniaţi la Zeitgeist-ul global, dar un lucru bun nu e: să fii atât de ambivalent cu ceea ce ești duce doar la suferinţă, ne spun psihiatrii. Duce la un mare gol interior.
Nu există scurtătură sau revelaţie care să ne scoată din impas. Avem, așadar, nevoie de psihoterapie. Nu există o psihanaliză a identităţii naţionale, va trebui să inventăm noi alta. Și va fi de muncă. Trebuie să umplem golul, încetul cu încetul. Să dăm la o parte abstracţiunile, dilemele afective, spectacolul politic și să începem să contribuim la construirea comunităţii din jurul nostru.
În sensul propriu, geografic, România e o vecinătate. E un motiv pentru care oamenii sunt vecini unii cu alţii și nu sălășluiesc singuratici în caverne depărtate: oamenii, aceste mamifere cu dinţi fragili și fără blană, cu capul prea mare și instinctele hipertrofiate, sunt slabi când sunt singuri, dar redutabili în grupuri. Nu doar ca războinici, ci în viaţă în general. E timpul să reinventăm spaţiul public care ar trebui să fie România. E timpul ca, după 101 ani, să începem, totuși, Marea Unire.