Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Marea dilemă pentru profesioniștii minții

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 15 iunie 2018
    Într-un sondaj de mari proporții al National Health Service, numit National Cancer Patient Experience Survey, ediția 2014, „cercetătorii britanici” au decelat niște date îngrijorătoare privind îngrijirile din anumite forme de neoplazii. Aparent, dacă ai neșansa să dezvolți o tumoare malignă intracraniană, ar fi bine să ai măcar șansa de a fi bărbat. Asta pentru că bărbații au o mai mare probabilitate de a fi diagnosticați în primul an de la apariție; de a trece mai puțin de trei luni între prima vizită la doctor și diagnosticare și de a fi făcut doar una sau două vizite la doctor înainte de diagnosticare. Dimpotrivă, femeile prezintă un risc mai mare de a aștepta între unul și trei ani sau peste cinci ani de evoluție înainte de diagnostic; de a trece peste zece luni de la prima vizită și de a trece prin mai mult de cinci vizite la doctor până la primirea diagnosticului.
    Așa stau lucrurile în sistemul de sănătate britanic, unde examinarea de către medicul generalist e o etapă obligatorie de triaj înainte de vizita la specialist și investigații suplimentare. Datele din studiu au ajuns în atenția unui public mai larg la circa doi ani de la apariție, când au fost preluate de un ONG numit The Brain Tumour Charity, și de-abia zilele trecute au fost citate de BBC, într-o serie de articole despre un fenomen numit „The Health Gap”.
    Autoarea articolelor, Maya Dusenbery, a scris de altfel o întreagă carte despre fenomenul discriminării femeilor în cabinetele medicale. După Dusenbery, medicii atribuie frecvent „din oficiu” semne și simptome fizice unor etichete precum „anxietate”, „depresie”, „somatizare” sau „stres”, când, de fapt, ceva mult mai grav s-ar petrece înăuntru – de pildă, o tumoare malignă cerebrală. Medicii și-ar umple propria ignoranță cu niște pseudodiagnostice psihiatrice, care, deși astăzi au denumiri mai corecte politic, se trag din isterie, mama etichetelor misogin-sexiste. Astfel acoperiți, am putea rămâne surzi la suferința reală a femeilor și am putea trece pe lângă diagnostice medicale grave.
    Am stat mult pe gânduri după ce am citit mai multe despre Dusenbery și „health gap”. Mărturisesc, primul meu reflex a fost să spun că nu are dreptate. Greșeala fundamentală mi s-a părut discursul antipsihiatric. Tulburările anxietății, de pildă, nu sunt închipuiri, mofturi, simulări, rea-voință sau „autoinduse”. Sunt suferințe autentice, mult cercetate, producătoare de handicap și distrugătoare de vieți. Dacă am un reproș de adus colegilor mei din prima linie – generaliști, urgentiști, alți specialiști care vin în prim contact cu suferința –, e tocmai faptul că tind să o banalizeze atunci când toate analizele ies normale, să-i spună omului că n-are nimic, că e bine, când înăuntrul lui toate alarmele sunt pornite și toate orizonturile sunt închise. Nu e o atitudine generală, dar există, deși poate e bine intenționată, venind din încercarea de a liniști pacientul. Dar nicio liniștire nu e posibilă până când suferința nu capătă un nume, e minimumul pe care îl putem face. Așa s-au și inventat atâtea porecle pentru atacul de panică: „spasmofilie”, „cădere de calciu”, „distonie neurovegetativă”, ca să amintesc câteva dintre cele mai populare. Nu de porecle avem însă nevoie, ci de
diagnostice corecte.
    Un alt argument defensiv e acela că tulburările anxietății par a fi consistent mai frecvente la femei. Studiul colaborativ epidemiologic psihiatric din SUA, efectuat între 2001 și 2003, cel mai adesea citat în literatura ultimelor două decenii, arăta o diferență de 1 la 1,7 în defavoarea femeilor, atât pentru incidența, cât și pentru prevalența pe viață a acestor tulburări, aproape identică cu cea din tulburările depresive. Nu e, așadar, justificat să iei în calcul diferența de gen în procesul diagnostic? Nu ar putea fi acest „health gap” pur și simplu un efect secundar al marjei de eroare statistice prezente peste tot în medicină, mai curând decât sexism patent? Ei bine, aici e marea dilemă. Pentru că noi, profesioniștii minții, suspectăm de mult că diferențele epidemiologice au și alte explicații în afară de o ipotetică vulnerabilitate genetică sau endocrină a femeilor. Adesea tindem să ignorăm cea mai flagrantă explicație: aceea că femeile au în continuare o viață semnificativ mai grea decât bărbații, chiar și în societățile considerate civilizate. Mobbing, violență, lipsă de protecție socială, conflictul între rolul „tradițional” de îngrijitoare de copii și pretențiile angajatorilor, lista e vastă. Și mai e o explicație a ratei mai mare de diagnostic al tulburărilor depresive și de anxietate la femei: ele cer mai ușor ajutorul. Nu e discriminare pozitivă: abundă datele care atestă grade mai mari de empatie ale femeilor față de bărbați. Studii recente (Tsugawa și, independent, Wallis) au arătat că femeile ar putea fi medici mai buni decât bărbații, având, global, rezultate mai bune pe mortalitate și respitalizare.
    O mai bună empatie înseamnă o mai bună ancorare în realitate. Să ceri ajutor nu e vulnerabilitate, ci, din contră, tărie. Dar „societatea” vede altfel lucrurile. Am observat de multe ori cum ajutorul psihiatric a devenit obiect de abuz din partea soților, angajatorilor, chiar și din partea justiției, întorcându-se împotriva celei care îl primise. E sistemul medical singurul cu adevărat incapabil de a comite un asemenea abuz, fie el și inconștient? Din păcate, iată că există dovezi care spun că nu.
    Singura protecție e să ne amintim că diagnosticul psihiatric e întotdeauna unul de excludere. Chiar dacă glioblastomul și scleroza multiplă sunt mult mai rare decât tulburarea de panică, nicio marjă de eroare nu ar trebui să fie acceptabilă, indiferent de costuri. Chiar dacă psihiatria e mult mai ieftină și mai disponibilă decât rezonanța magnetică nucleară.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC