Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Mai e mult până departe

Viața Medicală
Dr. Gabriel DIACONU vineri, 25 septembrie 2015
     Am plecat cu speranță din România. De fiecare dată. Și, dantesc, am abandonat-o la ușă de fiecare dată când am revenit. Pe aceste plaiuri, printre aceste străzi infecte ale Citadelei pe care ați clădit-o voi, înaintașii noștri, Elpis e o slugă peren uitată la fundul sacului. De fapt, nu doar uitată. Uitată și ferită. La colț, câinii slobozi ai răutății din om abia așteaptă s-o arborezi la piept. Da, îndrăznesc să afirm. Avem, social, un apetit al răutății care străpunge fiecare strat, fiecare pânză, fiecare pled. Urâm sperând. Sperăm cu ură. E o sculă primitivă, un silex al supraviețuirii în eternul homo homini lupus în care te uiți pieziș la aproape, la cel de lângă tine și tânjești. La măgarul lui. La curtea lui mai lată. Și, dacă se poate, și la nevasta lui.
     Această răutate abundă în lumea cu halat. Invidia medicorum pessima. Invidie și moartea caprei vecinului. Despre prima, Schopenhauer scrie, în admirabilul său eseu, că respectă totuși o funcție rațională, de restabilire a unui echilibru. Invidiosul se uită cu un amestec de admirație, silă și fascinație morbidă la cel pe care-l vrea doborât. Îl ia totuși ca reper. Ar vrea să ajungă acolo, în locul lui. Invidios și invidiat de alții. E o competiție fără pic de spirit olimpic în ea. Există citius. Există altius. Și există, cu siguranță, și fortius în medicină. Dar mai există ceva. Ceva sădit acum șaptezeci de ani. Diavolul detaliului. Acolo unde, secole înainte, doctorul a șlefuit postură, acolo unde medicul a inspirat prestanță și respect, bolșevicul a venit și-a inversat polii magnetici. Adventul imposturii a fost ținut în frâu, în comunism, doar prin doza cotidiană de imunosupresor în reacția grefă-contra-gazdă pe care breasla noastră a avut-o la primul contact cu nulitățile sclipitoare ale aparatnicilor. Patruzeci de ani după, a fost prea târziu pentru o reparație mult îndurată, mult așteptată. Și, după încă un sfert de secol scurs peste primele ore de libertate, noi încă drenăm puroi. Copii pierduți ai unei ideologii murdare, am ajuns vai de mama noastră, stăpâni ai muștelor, incapabili să genereze vreun vârf, cel mult văi și caverne în plămânul meseriei noastre.
     Iar motivul central al debandadei dezolante e infirmitatea noastră morală dobândită în ani. Generația mea, cei imediat dinaintea-mi și cei sensibil după suntem chemați, azi, să construim pe un pat patologic de gândire, percepție și principii un viitor mai bun pentru doctorii care vin după noi. Tentația chirurgicală e să tăiem până în țesut sănătos, probabil că doar asta va lăsa loc de mai bine. Ce vom face? Vom lăsa procurorii să culeagă ce-am semănat? Vânt și furtună. Vom deveni – a se citi vom reveni – la o comunitate de delatori și frustrați? Părinții ne sunt bolnavi. Mentorii ne sunt corupți. Doctoratele – pătate de slana șpăgii. Funcția universitară – o glumă derivată din ciumă. Reputația se numără în congrese și medalii în timp ce rugina cuprinde salteaua și urina mușamaua. Iar pacientul – pacientul tău – e dumicat și-apoi scuipat înapoi într-un sistem care-l vămuiește ca pe un șerb în timp ce aluatul infamiei dospește și sănătatea. Sănătatea mea frumoasă, dreaptă, justă, demnă, de calitate, făcută cu virtute și spre gloria profesiei a fost înlocuită de un talcioc de vechituri, unde, printre botoși, mărgele și butoaie cu detergent, mai găsești, ocazional, și un plic. Mi-e silă de bani. Mi-e silă de hoți. Mi-e silă de felul în care se preling prin perfuzoare selecte spre paradisuri abisale. Mi-e silă de răspunsul cinic al confraților: „Dacă nu-ți convine, pleacă!“. Mi-e un of și un oftat deopotrivă când privesc de aproape miopia celui de-o seamă cu mine, biată vită pribeagă, purtător de stetoscop dar evidat până în fose de visuri, așteptări, reziliență, cutezanță și scop. Obedient. Afiliat. Figurant într-o scenă desprinsă din Budai-Deleanu. Candidat la o pereche de palme terapeutice. Lui îi spun: deschide ochii! Îndrăznește să gândești. Da, tu, de unul singur. Preferabil cu organul bine ascuns în țeastă. Ridică-ți vocea. Onorează-ți profesia. Întinde mâna. Simte-ți aproapele. Această credință, acest viciu din gând, acest defetism patetic are o cauză, dar are și-un sfârșit. Puțin a fost, mult a mai rămas până departe.
     M-am născut într-o maternitate care azi e ruină și-am crescut într-un sat care azi e mai mult gol. Când urcam pe munte, căutam să regăsesc același scoruș. Îl urcam gâfâind până la ultima creangă pentru că știam. Știam că, dacă e o zi cu soare și dacă bate un pic de vânt și mă uit foarte atent, pot să-mi văd toată țara. Țara Almașului și-a Făgărașului. Scorușul nu mai e. L-au tăiat. Dar sunt încă aici. Suntem încă aici. Eu, și voi, și copiii care urlă chiar acum primul țipăt prin secții aglomerate, și bătrânii care gem în saloane fetide, și prieteni de-ai lor, și neamuri, cunoștințe sau vecini de sat, de uliță, de cartier. Să ai grijă de grija lor, asta da, e un lucru pentru care merită să-ți pui viața gaj.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC