În schimb, o colegă de birou, dar cu semnătură depusă unde trebuia, era privilegiată. Pentru Lili, mătușa mea nonagenară, finalul vieţii a fost îndulcit graţie unui accident nefericit, urmare căruia, dincolo de proteza de șold și de cadrul metalic pe care se sprijină când merge, i-a adus în preajmă o doamnă care se îngrijește să-i fie bine și care, de-a dreptul, o răsfaţă așa cum nimeni nu a făcut vreodată. Când am ajuns recent la Tecuci, persoana care ne-a adus cu mașina a fost extrem de mirată, după ce o văzuse căzută și aproape inconștientă cu vreo nouă luni în urmă. A dus vorba și soţiei sale din Iași, care mi-a cerut fotografii cu „minunea” din patria muștarului.

        Lili nu s-a căsătorit niciodată. Nu știu prea multe despre viaţa ei sentimentală, din contră, știu multe despre suferinţele pe care le-a îndurat în război, apoi la Tribunal, unde, fără sprijin și fără a fi membră de Partid, dar altistă în corul Catedralei, a trebuit să îndure mizeriile unui șef care nu contenea să-și trimită spionii pe urmele ei.

Trista revedere

        Singur locuia și Ionel Bodea, fostul judecător, președinte al Tribunalului din Tecuci și persecutor constant al mătușii mele. Viaţa i-a readus faţă în faţă, după ’89, și Lili a apucat să-i spună câteva vorbe când și-a întâlnit fostul șef, pustiit de toate și abătut. Nici el nu fusese căsătorit și ajunsese să-și petreacă restul zilelor printre amintiri.

        Lili ieșea zilnic și nu avea teamă să locuiască singură. Ea își îngrijea așa cum putea apartamentul. El vieţuia într-o mizerie greu de înţeles. Ba chiar era și acaparat de frică. Teama îl făcuse să nu iasă din curte. Le comunica unor vecini îngrijorarea că urmașii celor pe care el i-a trimis odinioară după gratii vor să se răzbune.

        În vara anului 2012 a primit însă o vizită, ultima, de fapt. „Organele”, pe care odinioară le chema la el, i-au găsit trupul chircit și cu urme de putrefacţie într-una dintre camerele casei, devenită, în noapte, câmp infracţional. Necropsia a stabilit că teama și-a strigat făptașul. Moartea i-a venit nu pe bandă de magnetofon, ci prin Gheorghe, vărul său bârlădean, singurul om cu care intra mai des în contact, cel care-i făcea cumpărăturile.

E un succes...

        Mereu mă amuz când aud cuvântul „succes”. Evident că succesul poate fi privit din multiple incidenţe, însă, dintr-o anume perspectivă, mi se pare că indiferent de cum ţi-a fost viaţa până la pensionare, de cu câtă adulaţie ţi-a fost înconjurat numele, de câte perii ţi-au mângâiat hainele, de câte ori ţi-a fost chipul pe primele pagini ale ziarelor, dacă nu-ţi poţi administra singur bugetul corpului, aproape fără rost au fost
toate.

        A reuși să cobori de la etajul al treilea, a merge la piaţă, a-ţi plăti singură facturile cred că e o formă de izbândă. A-ţi suna nepotul zilnic, preocupată de ceea ce se întâmplă în lume, fie că e vorba despre „bomba climatică” ori despre un posibil conflict armat mondial, tot o formă de victorie este. Dar succesul acesta se pregătește din vreme: cu mișcare zilnică, cu puţină mâncare și, mai ales, neabandonând lupta și rămânând în picioare. Chiar dacă picioarele sunt dublate de un cadru de mers.

        Bătrâneţea n-a îngenuncheat-o pe Lili și perspectiva morţii n-o sperie. Sunt momente, chiar dacă acestea se întind pe ani sau decenii, când alţii vor să ne vadă la pământ. Când puterea, evident temporară, deci fragilă, le pune ceva în bocanci și simt că-l pot strivi mai abitir pe cel mai mărunt în rang. Însă imortalistul topor care odinioară tăia capete devine, mai devreme sau mai târziu, butuc lovit de altă secure.

         Să nu vă transformaţi finalul vieţii într-o competiţie și să nu cercetaţi a cui longevitate e mai mare. Îi ajunge zilei răutatea ei. Îi ajunge vieţii parada ei. Nu-i o virtute să posezi trei cifre asociate vârstei. Dar e ceva să nu te mâhnești când trupul rămâne înapoia minţii. Chiar dacă ţi se pare urât ceea ce îţi arată oglinda, tu încerci să faci totul în jur să pară frumos. E un succes să poţi să treci Dincolo când știi că nu ai capitulat niciodată, că ai ieșit mereu la lumină și nu ai rămas în vizuină, când bunătatea nu te-a părăsit și ai lăsat-o drept moștenire celorlalţi.