Newsflash
OPINII

Lipsa empatiei ca mod de viaţă

Lipsa empatiei ca mod de viaţă

Deunăzi am căutat prin București niște unităţi de service auto pentru o problemă minoră la mașină; de desfăcut două șuruburi ruginite. Spunând ce problemă am la telefon, jumătate dintre acestea nici nu au vrut să audă, s-au eschivat mai direct sau mai puţin direct. Pe câţiva i-am vizitat. Las deoparte lipsa de maniere; dacă erau manieraţi, poate că se ocupau cu altceva; poate chiar lucrau în sistemul de sănătate.
Soluţia oferită din prima era de tip Dorel (tăiem cu flexu’, băgăm bormașina; amputaţie totală), în vreme ce eu așteptam una mai conservatoare (să încercăm să mai păstrăm funcţional ce se poate). Nimeni nu a fost interesat să afle ceea ce îmi doresc eu de fapt, nimeni nu m-a înţeles, nimeni nu a avut răbdare să gândească o abordare conservatoare. Problema aparent minoră era foarte importantă pentru mine, însă nimeni nu părea să fie interesat de asta. În cele din urmă am intrat în criză de timp (atenţie, nu de bani, nimeni nu mi-a spus vreun preţ) și am lăsat-o pentru atunci când voi merge undeva unde cunosc pe cineva. Clasic.
În drum spre casă, relativ învins, mă gândeam că mâine-poimâine acești oameni vor merge la medic și că poate se vor plânge la rândul lor că au fost trataţi superficial, poate chiar distant. Era un gând ascuns și vinovat, ca o revanșă de breaslă. Mi-a fost rușine de acest gând. Apoi mi-au venit în minte medicii. Și ei interacţionează frecvent cu astfel de oameni: și ei au mașini, și ei sunt vizitaţi de curieri, de diferiţi vendori, au interacţiuni cu CNAS-ul sau cu diferiţi șefi puși acolo mai pe merit, mai pe alte considerente, sunt frecvent controlaţi de diferite instituţii și, nu-i așa, sunt vizitaţi de o seamă de pacienţi și aparţinători, adeseori la fel de diplomaţi ca tinichigiii mei. Și nu e exclus ca atunci mizele să fie semnificativ mai mari.
Apoi mi-au revenit în minte conversaţiile victimei de la Caracal cu personalul de la dispeceratul 112. Oameni plictisiţi, abrupţi, neșlefuiţi, fără empatie. Poate că lipsa empatiei a devenit o carenţă naţională care deja se autoîntreţine. Când te izbești de ea la tot pasul, când ajungi să o aștepţi în orice interacţiune, este clar că ne intră în ADN tot mai adânc. Chiar dacă mai izvorăște din tine vreun strop de empatie, se evaporă la contactul cu marea de indiferenţă în care ne scăldăm.
Un lucru am învăţat din asta, și anume să nu mă mai scandalizez imediat când cineva (fie el și doctor) mi se arată colţuros. Poate că a avut și el mai devreme de scos două șuruburi ruginite. Asta în eventualitatea unui eveniment singular. Sunt și ei ca și noi, oameni.
Bunătatea este gratis. Și se întoarce înapoi. La fel și răutatea. Însă în lumea complexă pe care o trăim, durerea în cot de ceilalţi pare să devină tot mai mult cultură naţională. Pare din ce în ce mai greu să îi faci faţă. Pare tot mai de înţeles, din păcate. Poate tocmai de aceea, atunci când ne întâlnim cu bunătatea și cu empatia, merită să le apreciem ca pe un dar divin, pentru că izvorăsc fie dintr-o inimă măreaţă, fie dintr-un efort supraomenesc, atunci când omenescul este media a tot ceea ce vedem prin preajmă.

ETICHETEempatie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe