În urmă cu doi ani, când încă încerca să
se acomodeze cu ideea unei crize economice de amploarea celei
interbelice, omenirea era lovită şi de pandemia de gripă porcină,
hotărâtă să egaleze „performanţele“ ucigaşe ale celei spaniole – molima
care prefaţase, cu nouă decenii mai devreme, Marea Depresiune. Privită
iniţial cu scepticismul izvorât din controversele suratei aviare, gripa
porcină a ajuns la un moment dat să fie luată în serios şi prin România.
Oamenii îşi anulau călătorii îndelung plănuite sau porneau cu
presimţiri sumbre la drum spre ţările afectate, făceau ocoluri largi pe
lângă grupurile mari de oameni, aruncau ocheade diagnostice oricărui
individ suspect, ba chiar se apucaseră să poarte pe faţă măşti de genul
celor cu care asiaticii ne amuzau odinioară. În aceeaşi perioadă, tot
mai mulţi dintre concetăţenii noştri descopereau şi aplicau una din
miraculoasele recomandări venite pe calea mesajelor de interes general:
folosirea, în caz de tuse sau strănut, a unei batiste de unică
întrebuinţare.
Acum câteva săptămâni,
panica lovea din nou, de această dată nu din aer, ci din farfurie, şi nu
la nivel mondial, ci pe plan mai restrâns, european. Prin pieţe,
primejdiile pândeau la tot pasul, aleile dintre tarabe deveniseră la fel
de periculoase ca şoselele din Afganistan, ca să mănânci o tradiţională
salată de vară, trebuia să ai curajul nebun al consumatorilor de peşte
toxic japonez fugu, iar doamnele excludeau legumele din tratamentele cosmetice – Escherichia coli
stricase pofta de zarzavaturi a unui continent întreg. În timp ce
suspecţii – castraveţi sau salate, soia sau muguri de fasole – erau
anchetaţi, recoltele erau irosite şi embargourile impuse, specialiştii
prescriau deja un antibiotic-minune: spălarea atentă a legumelor –
pentru zeloşi, şi a mâinilor – înainte de masă.
Dacă am încerca să găsim partea bună a unor epidemii care au adus
groază, suferinţă, faliment şi moarte, aceea ar fi că le-au oferit unora
dintre noi şansa de a deprinde noţiunile de igienă pe care nu şi le
însuşiseră în primii ani de şcoală sau în cei şapte de acasă. În
realitate însă, nu ne-am ales nici măcar cu atât. După ridicarea
alertelor şi risipirea interesului mediatic, compatrioţii noştri au
renunţat rapid la precauţiile de-abia adoptate: zi de zi, pe stradă, în
metrou sau la serviciu, recepţionăm în faţă strănuturile sau tusea celor
din jur, iar la piaţă, covrigărie sau restaurant, primim alimentele din
aceeaşi mână care încasase banii. Lecţia predată de A/H1N1 şi ECEH n-a
fost învăţată, ci doar memorizată, aşa că bacilul Koch şi virusul
hepatitic A ne prind cu temele nefăcute.