Prin Informatica
de sănătate din România – 50 de ani de istorie trăită (Editura
Universitară „Carol Davila“, Bucureşti, 2014), Dan D. Farcaş realizează o trecere în revistă a evoluţiei
informaticii în România, începând cu 1960, odată cu construirea primelor maşini
electronice la Timişoara şi la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti. Cu
talent, autorul – printre primii matematicieni care au lucrat cu asemenea
calculatoare – aminteşte programele întocmite pentru rezolvarea unor probleme
practice şi a unora teoretice, cum ar fi programele de cercetare concordante cu
cele care începuseră şi în străinătate, privind simularea pe calculator a funcţiilor
neuronale. Un prim grup de cercetători – ajutat şi de colaboratori cu nume,
Eduard Pamfil, Grigore Moisil, Victor Săhleanu, Edmond Nicolau, ca şi de
matematicieni şi ingineri tineri – a obţinut rezultate remarcabile în domeniul
cercetării sistemului nervos, cu lucrări publicate în reviste de prestigiu din
Est, dar şi din Occident.
Informatica în România a luat avânt odată cu
înfiinţarea la Bucureşti a Centrului de perfecţionare a cadrelor de conducere
(CEPECA), cu dotări de calculatoare de generaţia a treia de tip IBM 360/40, cu
instructori şi programatori străini. Aceştia, împreună cu personalul român, au
introdus limbaje noi de programare şi au format o şcoală la care s-au pregătit
numeroşi informaticieni români din centrele universitare şi marile
întreprinderi industriale. Dan Dezideriu Farcaş a predat cursuri la această
instituţie şi a venit în contact cu medici din conducerea Ministerului Sănătăţii,
care, pe lângă pregătirea în informatică, erau interesaţi şi de introducerea
acesteia în sistemul de sănătate şi în marile spitale. Solicitat, D. Farcaş a
realizat un număr de programe în domeniul sănătăţii, fiind apoi unul dintre cei
care au coordonat primul program din domeniu: sistemul informatic de conducere
a sănătăţii între anii 1971 şi 1977.
Ministerul Sănătăţii a înfiinţat, în 1975,
Centrul de calcul şi statistică sanitară (CCSS), ceea ce a facilitat legăturile
MS cu CEPECA, dar şi cu Institutul pentru conducere şi informatică (ICI) şi cu
Institutul naţional de statistică (INS). Probleme de ordin personal l-au
obligat pe Dan D. Farcaş să se transfere de la CEPECA la CCSS, unde a ocupat
funcţii de analist, director, director adjunct, şef al grupului de cercetare în
informatică medicală. A organizat numeroase cursuri de perfecţionare pentru
personalul din unităţile sanitare şi a fost coautor al monografiei „Informatica
medicală“, distinsă în 1991 cu premiul „Gheorghe Marinescu“ al Academiei Române.
Această carte ar trebui citită cu interes şi
pentru că, timp de jumătate de secol, cariera lui Dan D. Farcaş s-a împletit cu
evoluţia pătrunderii şi dezvoltării informaticii în sănătate, dar şi în alte
domenii, din poziţia sa de consultant al Agenţiei naţionale pentru ştiinţă şi
tehnologie, de unde a contribuit la stabilirea unor principii de realizare a
sistemelor informatice, valabile pentru toate domeniile de activitate.
Descrierea dezvoltării informaticii în
sectorul medical documentează eforturile individuale ale autorului de dinainte
de 1988, dar şi de după 1990, când proiecte finanţate de Banca Mondială,
Uniunea Europeană sau de firme particulare au avut ca rezultat realizarea de
aplicaţii în medicina de urgenţă, telemonitorizare, dosarul electronic al
pacientului, cardul de sănătate, optimizarea serviciilor prin telemedicină,
informatizarea spitalelor şi multe altele. Dacă în sistemul medical de
îngrijire unele realizări au fost obţinute şi datorită unui corp medical cu
bune cunoştinţe în informatică, un eşec ce se răsfrânge negativ asupra sănătăţii
populaţiei este întârzierea programului de informatizare a sistemului de sănătate.
Recomand cartea colegilor, dar şi altor
specialişti, pentru valoarea de document a textului. Remarc că – poate neintenţionat
– reiese din lectură că multe lucruri s-ar fi putut realiza (în plus) fără
amestecul politico-administrativ, mulţi decidenţi fiind străini de problemele
complexe ale informatizării unui sistem de sănătate.
