Newsflash
OPINII

Istoria utilizării canabisului ca remediu terapeutic

de Dr. Stanislav GROSU - iun. 7 2012
Istoria utilizării canabisului ca remediu terapeutic
     Planta de canabis (etimologic, cuvântul îşi are originea la sciţi şi traci, fiind preluat şi introdus în circuitul european de grecii antici) este acceptată ca fiind una din primele plante cultivate de om, iar descoperirile arheologice şi istorice indică prezenţa ei în activitatea omului încă din perioada 8000–6000 î.e.n, iniţial pentru construcţii, îmbrăcăminte şi alimente, ulterior integrată pe direcţii spirituale şi medicale.
     Prima atestare a utilizării cânepei este atribuită mai des Chinei, unde fibrele plantei erau utilizate la fabricarea de ţesături, funii, hârtie şi alte produse. Canabisul era folosit pe larg, inclusiv în scopuri de medicaţie, fiind introdus şi descris în primul text medical bazat pe tratamentul cu ierburi – cea mai veche farmacopee, Pen Tsao, a împăratului Shennong, datată 2737 î.e.n., larg răspândită ulterior prin tradiţii orale şi pusă pe hârtie tocmai în secolul I d.C. În altă documentare despre utilizarea medicală, este descris rolul analgetic al plantei de către fondatorul chirurgiei chineze, Hua Tuo, care a trăit în anii 140–208 e.n.
     În India, canabisul a fost mai larg utilizat, în special în scopuri spirituale şi medicale, după 1600–1400 î.e.n. În Atharvaveda, cânepa este una din cele cinci plante sacre, care scapă de nelinişte şi aduce fericire, fiind atribuită divinităţii Shiva, mai apoi implicată în meditaţiile călugărilor din templele taoiste şi budiste. Utilizarea medicală cunoscută – ingerarea de seminţe, preparări lichide din amestecuri ale plantei sau inhalarea fumului amestecurilor – era de ajutor în numeroase afecţiuni, astfel că indicaţiile perioadei relevau rolurile de analgetic (în nevralgii), anticonvulsivant (epilepsie, rabie), hipnotic, tranchilizant (anxietate, isterie), antiinflamator (reumatism), antibiotic (utilizare topică în infecţii ale pielii), antiparazitar, antispasmodic (diaree), stimulator de apetit etc.
     În Egipt, folosirea canabisului pentru tratarea afecţiunilor a fost menţionată în mai multe izvoare, ilustrative fiind papirusurile Ramesseum III (1700 î.e.n.) şi Hearst (cca 1500 î.e.n.). Au fost găsite şi interpretate legături religioase ce vizau planta de canabis, în inscripţiile piramidelor din Memphis (2350 î.e.n.) şi pe baza rămăşiţelor vegetale identificate în sarcofagele lui Amenhotep IV şi Ramses II, datarea fiind 1350 şi, respectiv, 1210 î.e.n. Utilizarea terapeutică a plantei de canabis era cunoscută şi aplicată şi de alte popoare, precum asirienii, unde a fost consemnată în timpul domniei regelui Esarhaddon (680–669 î.e.n.), şi persanii în secolele VIII-VII î.e.n, după scrierile zoroastriene.
     În era creştină, cunoştinţele despre canabis s-au răspândit prin diverse lucrări ale mai multor medici renumiţi. Grecul Pedanius Dioscorides, medic în vremea împăratului roman Nero, a scris în lucrarea sa De Materia Medica (70 e.n.) despre proprietăţile benefice ale canabisului. Plinius cel Bătrân, în lucrarea Naturalis Historia (cca 77–79 e.n.), descria rolul canabisului în alienări ale fizicului şi spiritului. Alte texte medicale în care se menţionează caracteristici curative ale plantei de canabis sunt şi cele din sec. VIII–IX ale medicilor din Persia şi Siria, Sabur ibn Sahl şi al-Kindi, care au introdus planta în ştiinţele medicale arabe, continuate mai apoi de Avicenna.
    Canabisul este direct corelat şi cu spaţiul românesc, începând cu fumegaţiile de cânepă pe pietre încinse, utilizarea fibrelor pentru textile, construcţii şi alte întrebuinţări, atestate de Herodot la sciţi şi traci. Este documentată succint şi utilizarea canabisului de Alexandru Lăpuşneanu, la apoteca din Bistriţa, cultivarea plantei de călugării din mănăstirile Sfânta Vineri şi Balica din Iaşi din timpurile lui Vasile Lupu, dar şi folosirea domestică largă, chiar până la începutul secolului XX. Tradiţia cultivării şi prelucrării cânepei a fost continuată de România socialistă, prin asigurarea până la 56.000 ha pentru producţia plantei, situându-se pe primul loc în Europa şi al patrulea în lume, până în 1989. Totodată, cultura cânepei a pătruns şi în obiceiurile de sărbători şi chiar bucătăria românilor, de la mărţişoare şi covoare naţionale, până la mămăligă şi turte dulci cu făină din seminţele plantei.
     În epoca modernă studiul medical al specieiCannabis sativa a fost reluat de medicul irlandez William O’Shaughnessy, în articolul „On the preparations of Indian hemp or Ghanja“ (1839), după mai multe cercetări efectuate la Calcutta, text în care se pune accentul pe caracterul analgetic şi anticonvulsivant. În 1845, psihiatrul francez Jacques-Joseph Moreau subliniază în „Du hachisch et de l’aliénation mentale“ mai multe proprietăţi şi posibilităţi terapeutice ale canabisului, cu date din numeroase experimente şi observări, inclusiv pe sine şi studenţii săi.
     Primul studiu ştiinţific guvernamental a fost realizat în 1860 de Societatea Medicală din Ohio, iar raportul prezentat de dr. R. R. M’Meens releva o serie de condiţii patologice în care canabisul s-a dovedit efectiv: nevralgii, mialgii, dismenoree, convulsii, dureri reumatice, astm, psihoză postpartum, lipsă de apetit etc. În 1890, neurologul John Russell Reynolds scria în Lancet despre aplicaţiile medicale ale plantei de canabis, în insomnii, migrene, convulsii, depresii, dismenoree.
     Către sfârşitul secolului XIX, în Europa şi SUA, deja se produceau în jur de 30 de tipuri de extracte şi tincturi pe baza plantei de canabis în numeroase laboratoare şi au fost publicate aproximativ o sută de articole şi sinteze în legătură cu aplicaţiile sale pentru tratament.
     William Osler, într-o publicaţie din 1915, sublinia avantajele preparaţiilor plantei de canabis în mai multe patologii, cu referire specială la disfuncţiile neurologice şi migrenă. O descriere terapeutică apare şi în ediţia din 1924 a amplei lucrări Analytic Cyclopedia of Practical Medicine, editată de Charles Eucharist de Médicis Sajous şi Louis Theo de Médicis Sajous, care enumeră peste 30 de maladii în care era indicat canabisul.
     Încă din primele decenii ale secolului trecut, utilizarea canabisului devenea treptat mai puţin răspândită, din mai multe motive, precum apariţia şi dezvoltarea rapidă a preparatelor sintetice, gradarea şi tipizarea dificilă a soluţiilor de canabis pentru uz medical, informaţia insuficientă privind constituenţii plantei şi mecanismele de acţiune etc.
     În anii ’30–’50, se derulează campanii media de propagandă, prin filme cu scenarii speciale: The assassin of youth (Asasinul tinerilor), Reefer madness (Nebunia ţigării), The devil weed with roots in hell (Iarba diavolului cu rădăcini în iad) şi alte producţii asemănătoare; interviuri la radio şi televizate şi articolele din ziare completează campania coordonată de Biroul Federal pentru Narcotice. Acţiunile sociale şi legislative pentru criminalizarea tuturor activităţilor ce vizau planta erau susţinute inclusiv prin fonduri private, reuşindu-se excluderea canabisului din farmacopeea SUA în 1941 şi interzicerea cercetărilor medicale în 1944.
    Pe parcursul anilor ’50, în SUA, se interzice utilizarea plantei, ca rezultat al descrierilor: drogul cel mai violent, periculos şi adictiv; plantă asociată cu cel mai de temut inamic al ţării; substanţă controlată de comuniştii chinezi împotriva naţiunii americane; toţi utilizatorii de heroină sunt victime ale canabisului etc. În 1961, prin intermediul Convenţiei unice ONU asupra drogurilor, reprezentanţii SUA introduc interdicţia pentru utilizarea plantei de canabis pentru următorii 30 de ani, în majoritatea statelor lumii. Cu toate acestea, din anii ’60, în Statele Unite creşte consumul recreaţional al canabisului, astfel răspân­dindu-se şi infor­maţii anecdotice ale beneficiilor medicale ale plantei.
  Cercetarea canabisului a continuat în Marea Britanie şi Canada, iar în Israel s-a descoperit constituentul principal al cana­bisului, tetrahidrocanabinolul, mai târziu şi alţi componenţi farmacologici activi. În 1985, FDA aprobă utilizarea în SUA a preparatului comercial Marinol, apoi Sativex ş.a.
   În ediţia din 1987 a Manualului Merck, se relevă că „utilizarea canabisului nu conduce la dereglări de personalitate şi disfuncţii sociale, iar interdicţiile sunt fundamentate politic şi nu toxicologic“. În 1988, se descoperă primul receptor canabinoid, urmată de identificarea, în 1992, a primului endocanabinoid sintetizat de organismul uman. În 1996, statul California votează Propunerea 215 pentru utilizarea canabisului medical în formă naturală, iar în 2003, Canada devine prima ţară care aprobă aceleaşi prevederi. La ora actuală, utilizarea medicală a canabisului este permisă în mai multe ţări europene (Austria, Olanda, Germania, Elveţia, Belgia), în Israel şi 16 state din SUA. Numărul studiilor ştiinţifice în acest domeniu este de ordinul miilor, majoritatea elaborate în ultimii 25 de ani.
            Există, în prezent, numeroase organizaţii care sprijină crearea unui cadru legislativ pentru uzul medical al canabisului. Acesta ar putea conduce la ajustări în strategiile de sănătate, sociale, judiciare şi economice, în corelare cu informarea adecvată şi constantă a societăţii şi implicarea cercetătorilor pentru dezvoltare şi o educaţie corectă şi durabilă. Studierea proprietăţilor canabisului şi ale componenţilor săi naturali, ale omologilor sintetici sau ale produşilor similari din organismul uman, face obiectul mai multor organizaţii internaţionale, precum International Cannabinoid Research Society sau International Association for Cannabinoid Medicines.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe