Newsflash
OPINII

Istoria farmaciei şi cercetătorii ei

Istoria farmaciei şi cercetătorii ei
   În cadrul ultimei şedinţe trimestriale a secţiei Bucureşti a Societăţii Române de Istoria Farmaciei (SRIF) din acest an, desfăşurată la Facultatea de Farmacie, au fost aniversaţi membri cu importante contribuţii de cercetare în domeniul istoriei farmaciei: farm. primar Elisabeta Amăriuţei, şef lucrări dr. farm. Paraschiva Bârză, prof. dr. farm. Ana Carată, farm. primar Manuela Hidioşanu,  prof. ist. Antoaneta Lucaşciuc, farm. primar col. (r.) Ion Pavel, farm. primar Mioara Petrescu, dr. chim. Constanţa Rizescu, farm. primar Olimpia Sanda, farm. primar Maria Soporean, prof. dr. farm. Eufemia ştefănescu, şef lucr. dr. farm. Valeria Tocan, farm. primar Ligia Triaire, farm. primar Veronica Cornelia Ziegler. Diplomele aniversare le-au fost înmânate conf. dr. Adriana-Elena Tăerel, preşedinta SRIF, şi de farm. primar Maria-Gabriela Suliman, preşedinta secţiei Bucureşti a SRIF. În cadrul momentului festiv au fost amintite momente din cariera şi realizările persoanelor aniversate.
   Ana Carată, secretar general al SRIF, a prezentat biografia Valeriei Tocan şi pe a Constanţei Rizescu, iar Antoaneta Lucaşciuc a schiţat o scurtă autobiografie, ilustrată şi prin cartea „Trecutul şi prezentul. Din clepsidra vieţii mele“ – culegere bioergografică, apărută în acest an. Cei prezenţi au aflat şi despre activitatea de o jumătate de secol a Facultăţii de Farmacie din Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu“, Chişinău (Adriana-Elena Tăerel), precum şi despre personalitatea prof. dr. farm. Vasile Procopişin (1934–2008, la 80 ani de la naştere – Ana Carată). Au mai fost comunicate lucrările: Evanghelia de la Snagov din 1697, tipărită de Antim Ivireanul (Mihai-Lucian Stănescu); Urmaşii Paulinei Cruceanu – prima femeie farmacist din România (Alin Cruceanu); Calendar de Istoria farmaciei 2014 (Maria-Gabriela Suliman, Antoaneta Lucaşciuc); Cercetare documentară privind remunerarea unor farmacişti în Sibiu – sec. XV–XVI (Cristina Enculescu); al 44-lea Congres internaţional de istoria medicinii, de la Tbilisi (Octavian Buda). În final, participanţii au discutat activitatea ştiinţifică şi organizatorică a Societăţii Române de Istoria Farmaciei în anul viitor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe