Newsflash
OPINII

Între experienţă și treptele devenirii

de Dr. Virgil RĂZEŞU - sept. 2 2022
Între experienţă și treptele devenirii

Oricât de capabil, un profesionist nu poate să se limiteze la un anumit grad de autosuficienţă și mulţumire. Progresul și perfecţionarea trebuie să fie mereu parte din viaţa lui. Iar acest lucru presupune implicare în activităţi de cercetare.

Recent, într-un număr al „Vieţii Medicale”, editorialistul se (și ne) întreabă ce înseamnă experienţa profesională, ce pondere are ea în aprecierea și alegerea unui medic și când putem să afirmăm că am atins maturitatea profesională, garanţie a unui reprezentant de valoare al domeniului.

Evocând mai mulţi factori de luat în seamă, autorul apelează la exemplul unor specialiști ai mediului privat care aleg să rămână doar specialiști (doar sunt plătiţi pentru ceea ce fac, nu pentru titluri, nu?), refuzând titlul de medic primar, căruia îi atribuie doar valoare simbolică. În timp ce gradele didactice și titlurile academice devin, pentru ei, acolade suplimentare.

Nimic mai adevărat că medicina este o profesie pragmatică. Experienţa capătă o pondere cu totul particulară în devenirea oricărui specialist. Ea nu îţi este oferită atât de timpul scurs de la calificare, cât, mai ales, de practica efectivă. Experienţa nu se capătă din parcurgerea literaturii de specialitate, din cunoașterea principiilor și metodelor de realizare a obiectivelor, și nici urmărindu-i pe ceilalţi specialiști în acţiune.

Experienţa înseamnă practică directă, este expresia cantitativă a unei bune pregătiri teoretice. Referindu-mă la specialităţile chirurgicale, experienţa adevărată înseamnă operaţii realizate efectiv, ca prim sau principal operator. Nu poţi căpăta experienţă numai privind sau asistând un alt operator. Medicina vestică (păcat că principiul nu se aplică și la noi) nu îţi acordă titlul de specialist decât după atestarea unui anumit număr (deloc mic) din fiecare dintre intervenţiile curente.

Teorie vs. realitate

Realitatea contrazice consideraţiile autorului. Medicul, demn de atributul de profesionist adevărat, nu poate eluda elementele conexe profesiei, precum gradele/treptele profesionale și nici titlurile didactice sau academice, cu un rol bine determinat în viaţa tuturor profesioniștilor. Acestea sunt cele care le conferă suport și-i departajează pe unii de alţii. A te mulţumi cu ceea ce ai învăţat și cu ce știi să faci (chiar bine) la un moment dat minimalizează evoluţia, anulează progresul, indiferent de câţi ani de practică ai avea.

Fără a ne referi la satis­facerea unor necesităţi de ordin, să zicem, administrativ, profesionistul demn de acest apelativ are obligaţii faţă de meseria lui și datoria de a o onora. Cu atât mai mult în profesia medicală, aflată în prefaceri, metamorfoze și reconsiderări permanente, chiar de la o zi la alta, menite să eficientizeze mjloacele și modalităţile diagnostice și terapeutice.

Cum ar putea statisface medicul aceste deziderate altfel decât prin contribuţia directă și substanţială la progresul domeniului, atestată tocmai de parcurgerea sau atribuirea acestor grade sau titluri de care se face vorbire? Fără a absolutiza, toate acestea capătă valenţe calitative și drepturi câștigate, care ţi se conferă, ţi se atribuie, ca o recunoaștere a implicării, a interesului și contribuţiei aduse la progresul propriei specialităţi.

Principii de viaţă profesională

Oricât de capabil ar fi sau s-ar considera, niciun profesionist adevărat nu se poate mulţumi cu un statu quo calm și liniștit, izolat și rupt de ceilalţi specialiști ai domeniului. Va fi depășit de realităţi. Pentru el, progresul și perfecţionarea continuă devin principii de viaţă profesională. Profesia îl obligă să-și analizeze și să-și evalueze propriile rezultate și să tragă învăţăminte din ele. Ceea ce înseamnă activitate de cercetare.

Și tot nu e suficient. Trebuie să-și împărtășească propria experienţă și s-o confrunte cu a celorlalţi, ceea ce înseamnă activitate știinţifică, din care are de folosit și care poate folosi și altora. Tocmai aceste deziderate îi conferă accesul îndreptăţit la gradele și titlurile profesionale, didactice și academice care i se cuvin.

Fără titluri, dar implicaţi în cercetare

Sunt cunoscute numeroase nume de chirurgi de certă valoare, care au rămas pentru totdeauna medici de provincie, care au refuzat titlurile didactice la care ar fi avut dreptul, dar care au fost neobosiţi în a desfășura activitate didactică. Care au imaginat sau perfecţionat proceduri și tehnici chirurgicale valoroase, generalizate în toate serviciile din ţară, care au redactat articole știinţifice, au scris tratate de specialitate și au contribuit din plin la progresele chirurgiei noastre.

Este suficient să amintesc de doctorul Constantin Andreoiu de la Ploiești, care a introdus anastomozele gastro-duodenale în chirurgia gastrică, o adevărată cotitură în chirurgia digestivă, și care nu ezita să meargă periodic, câte două-trei zile, într-un alt serviciu, ca să înveţe – cum declara cu toată sinceritatea – din ce fac alţii, ca să vadă ce fac alţii sau să-i înveţe pe alţii cum e mai bine de procedat.

În context, nu neg nici existenţa unor profesioniști care au o predilecţie particulară pentru titluri, cât mai multe titluri. Dar dacă acestea nu sunt justificate și susţinute de o activitate concretă, benefică pentru ceilalţi și care să contribuie la progresele medicale, mai devreme ori mai târziu, vor rămâne simple nume fără un loc deosebit în istoria medicinei.

Rămâne valabil vechiul principiu al „meseriei care nu se învaţă, ci se fură”, de la cei mai iscusiţi decât noi, cu condiţia ca, odată cu timpul și cu experienţa acumulată, să devenim profesioniști de la care urmașii noștri să aibă ce fura.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe