Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Înlăturaţii

Viața Medicală
Dr. Gabriel DIACONU vineri, 17 iulie 2015
    Nu greşesc foarte mult dacă spun că i-am urât. De la un punct încolo nediscriminat. Şi asta pentru că am avut (ne)şansa să cunosc culoarele şi anticamerele mediului universitar românesc. Le-am urât autoritarismul medieval. Aura de superioritate. Sacerdotismul. Privirea rece, dispreţul hulpav, magnet la şleahta de sicofanţi care populau catedrele, poieni sistem Iocan, unde moromeţi în halat sporovăiau vrute şi nevrute. Tinereţea carierei mele s-a petrecut într-un conflict fundamental: am să devin una cu ei, sau… în condiţiile în care pe-atunci nu prea ştiai altă cale.
    Pentru mine calea, acum 10 ani, a fost exilul. Şi calea mea a atins, la un moment dat, aproape 40% din breasla medicală. Când acest prag a fost atins, comunitatea medicilor a strigat fault, ca şi cum nu ei – in corpore – i-ar fi alungat de fapt pe mulţi.
    Dar apoi m-am întors. Nu suntem mulţi care ne-am întors. O specie rară, condamnată periodic să converseze şi cu cei de-aici, dar şi cu ceilalţi. Înlăturaţii. Aşa îi numesc. Pentru că într-o bună proporţie bejenia lor n-a fost motivată de lipsuri financiare. Da, au fost şi acestea. Prea des sunt invocate. Mult prea mult faţă de adevărul pe care, dincolo de retorica oficială şi corectă politic, de fapt îl ştim. Şi nu-l confruntăm. Nu (doar) statul a alungat doctori. Şi nu doar sărăcia. Doctorii, de fapt, au alungat doctori. Acest eşafod de răsăriţi ai Revoluţiei care nu mă îndoiesc că periodic au avut: a) şansa de-a face bine dar b) oportunitatea puterii, şi a banului, au înlăturat doctori. Şi i-au înlăturat, văd astăzi, dintr-un fals sentiment al veşniciei pe care ţi-o dă infertilitatea intelectuală. Generaţia înaintaşilor noştri a internalizat decretul din 1967 într-un mod bont, absurd şi abstract. Şi, în loc să „crească“ odrasle autentice, au refuzat să devină părinţi de şcoală medicală, au luat în schimb diverşi copii de pripas pe care i-au clădit în noua generaţie de lichele. Oameni mici, megalomani microscopici, şi-au proiectat în viitor un loc comod în cala corabiei, fără să aibă vreun moment viziunea unei Românii desprinse de scutul carceral al Cortinei de fier. Doar că şi Zidul, şi Cortina, au căzut.
    Şi astăzi îi văd. Îmbătrâniţi. Nu mai puţin sfidători. Nu mai puţin măreţi în nimicnicia propriului avatar. Lipsiţi de vreo apologetică. Convinşi că tot ce-au făcut e bine făcut. Într-o conversaţie recentă cu un bun prieten, expat de mulţi ani, ne aduceam aminte de acel moment. Acel moment din cariera lui când şi-a terminat rezidenţiatul, toate posturile erau blocate mai puţin cele din mediul universitar. Şi-şi dorea. Îşi dorea să rămână. Avea un copil mic. Şi-un talent mare. Un talent remarcabil de-a lucra oameni, şi cu oameni. Dar şi un handicap subtil. Unde handicapul era că – din motive oarecare – nu era dispus să îşi vândă sufletul pe-un contract faustian în care dai un ban şi stai în faţă. El spera, în inocenţa lui tembelă, că ce reprezintă el, ce a făcut de când s-a înrolat în această murdară Armată a Salvării, va fi suficient să facă o diferenţă. Şi n-a fost aşa. Promisiuni. Atât a primit. Promisiuni în care un om la 30 de ani încă mai crede. Pe cât de mare speranţa, pe atât de mare a fost deziluzia, astfel încât şi-a făcut bagajul şi s-a dus la dracu’ cu câlţi, unde a luat-o de la capăt. Altă limbă. Altă cultură. Altă viaţă.
    Să stai pe treptele Casei Poporului şi să-ţi aduci aminte de nume, de oameni, de colegi de generaţie azi împrăştiaţi prin toată Europa, în timp ce aceiaşi bătrâni dezbat aceleaşi probleme „importante“, transpiră o fină ironie. Pentru că tu le ştii numele. Nume care pentru „ei“ n-au contat niciodată. Orbi au fost, orbi au rămas. Tu le ştii calităţile, ai crescut în preajma lor, împreună cu ei. Nu, nu sunt toţi plecaţii şi înlăturaţii materia gri care-ar fi putut vindeca medicina românească. Dar, printre ei, sunt disproporţionat de mulţi. Atât de mulţi, încât un simplu test statistic ar putea să confirme ceea ce occidentalul, poetic, a numit „brain drain“. Scursul creierelor.
    Prietenul meu, confratele meu, camaradul meu plecat, din distanţa propriei melancolii, îmi zâmbea cu amar în timp ce îi povesteam de o snoavă în care un alt confrate mă încuraja, acum vreun an, să „fac pac“ cu bătrânii. Să-mi „cer scuze“ pentru transgresiunea de a-i arăta vreodată cu degetul. Asta dacă vreau vreodată să acced la mediul universitar. Şi mi i-am plâns celui plecat, înlăturatul, că nu pot s-o fac. Nu, pentru că eu, cu bune cu rele, am altă cale şi sunt mulţumit unde m-am dus, unde-am ajuns, conştient că drumul meu nu e regula. In absentia suntem la risc să uităm – cât timp din politeţe, frustă silă şi dorinţă de a întoarce privirea, puţini rămân în România să aducă aminte – că o şleahtă de pretorieni au deturnat Medicina şi au supus-o unei neo-Inchiziţii.
    Şi dacă uităm suntem condamnaţi. Tot ei ne vor conduce. Neo-potentaţii, moromeţii de ieri, centurionii de azi, cei cu rezumat profesional construit din carton şi poleială. Mulţi dintre ei s-au ales cu regatul promis. Mulţi dintre ei stăpânesc secţii şi dominioane, taie şi spânzură, fac politică şi-şi bagă bricege prin diverse plăsele. Pentru că noi, doctorii, încă nu ne-am hotărât. Nu ne-am hotărât dacă există o vreme a veritabilei lustraţii, un timp al onestităţii în care din cloaca mizeriei şi a ipocriziei să renaştem în trup, în care să retrimitem ambasade către cei pe care un sfert de secol de libertate i-a transformat în emigranţi, uşor plecaţi şi apoi împiedicaţi să se întoarcă. Împiedicaţi cu bună ştiinţă. Împiedicaţi cu proptele şi manivele. Convinşi doar de mediul privat să restabilească vreun cap de pod pentru cei din care se trag. Poporul lor. Familia lor geografică. Pare că nimic nu s-a schimbat, nu? Şi totuşi lucrurile se schimbă. Din partea mea, cu puţine regrete pentru mulţi dintre înaintaşi. Doar pentru acei câţiva pe care îi cunosc, şi care nu mai au voce de mult, sau sunt luaţi în râs de toţi, colegi de generaţie şi mai târziu. Au fost asfinţiţi de nomenclatură. Dar noi? Vom sfârşi şi noi la fel? Nu dacă pot să fac ceva pentru a împiedica asta.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC