Creşterea rezistenţei la antibiotice a
devenit un fenomen atât de important, încât statisticienii europeni au început
să se concentreze pe studierea frecvenţei infecţiilor nosocomiale, focarele
intraspitaliceşti fiind locul unde întâlnim cel mai frecvent
„super-bacteriile“. Au început să apară clasamente în care ţări precum
Danemarca sau Portugalia conduc în periculosul top al prevalenţei infecţiilor
nosocomiale. Se estimează că 5,7% din pacienţii internaţi în spitalele europene
contractează o astfel de infecţie. Costurile, atât în vieţi, cât şi cele
economice, sunt consistente.
Pe hârtie,
cazul particular al României pare a fi excepţional: avem o prevalenţă de două
ori mai mică decât media europeană. Prin urmare, un danez care n-a fost
niciodată în România ar putea crede că avem spitale mult mai curate decât cele
scandinave şi că românii sunt mai nemţi decât germanii când vine vorba de
respectarea indicaţiilor de sterilizare. Mai mult, există judeţe unde însuşi
termenul „excepţional“ este prea modest pentru a aprecia realitatea înscrisă pe
hârtie. Judeţul Satu Mare raporta, în anul Domnului 2011, o prevalenţă de
0,00%. Perfecţiune absolută! Judeţele Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud raportau, în
acelaşi an de graţie, o prevalenţă de 0,01%. Miracol! Miracol!
Dar dacă ar avea experienţa nemijlocită a
României, danezul ar şti că este mult mai probabil să întâlnească aici
scamatorii, nu miracole. Ar putea afla de la un fost ministru al sănătăţii că în
spitalul în care lucrează acum rata infecţiilor nosocomiale „nu atinge 1%. Ştim
foarte bine că este fals, dar nu ştim de ce nu se raportează corect“. Ar putea
afla că laboratorul privat din curtea unui spital judeţean dă negative toate
rezultatele probelor de control recoltate în spital. S-ar mira auzind înalţi
oficiali din sistemul medical românesc admiţând că „există mentalitatea că, dacă
raportăm infecţiile nosocomiale, ne scade prestigiul, iar respectivii medici
pot fi expuşi acuzelor de malpraxis“.
Şi brusc,
danezul ar înţelege că vizitează o ţară în care, prea adesea, realitatea de pe
hârtie şi cea din teren sunt paralele.
În timpul
documentării, jurnalistul Dan Mihalache, autorul investigaţiei pe care o puteţi
citi în pagina trei a acestui număr, a fost întrebat de responsabilul
supravegherii infecţiilor nosocomiale dintr-un mare spital: „Ce v-a venit să
scrieţi despre asta? Există alte subiecte mult mai bune de abordat“. Când
vorbim despre infecţiile nosocomiale, România este o ţară miraculoasă. Pe hârtie.
Dar atunci când diferenţa dintre cifrele de pe hârtie şi realitatea din teren
devine prea mare, lucrurile încep să devină periculoase. Periculoase nu pentru
cei care conduc sistemul sanitar, ci pentru pacienţi. Şi da, acesta este un
subiect care trebuie obligatoriu abordat.
