În cartea lui Toby Cosgrove, „The Cleveland Clinic Way”, o lectură pe care o recomand oricărui medic sau administrator de spital chiar și din România, am dat peste o secţiune care se referă la inovarea din medicină. Dacă ţin cont de faptul că Cleveland Clinic este una dintre cele mai mari inovatoare din lume, cred că reflecţia asupra subiectului este cumva avizată. Inovaţia este o idee pusă la treabă: „conversia cunoștinţelor și a ideilor pentru un beneficiu care poate fi exploatat comercial pentru binele public” (James Barnes, consultant inovaţie).
Autorul identifică patru inamici ai inovaţiei în medicină. Motivul pentru care îi prezint aici este de a te provoca să înţelegi limitările din perspectiva noastră mioritică. Mă aștept cumva să poţi înţelege și accepta mai ușor anumite realităţi, dar și să alegi singur ceea ce este de dorit și de neacceptat pentru tine. Și, cine știe, acesta poate fi momentul în care poate va încolţi sămânţa inovatorului din tine.
Cei patru inamici puternici ai inovaţiei în medicină sunt următorii:
1. Veneraţia excesivă pentru tradiţie. Generaţii întregi de medici au practicat sângerarea terapeutică fără a determina dacă aceasta chiar funcţionează. Un alt exemplu: cât a durat (câteva decenii, n.n.) de la observaţiile doctorului Ignaz Semmelweis până când chirurgii au concluzionat că chiar trebuie să se spele pe mâini. Argumente de genul noi așa procedăm aici, așa am făcut dintotdeauna sau mai englezescul not invented here au marcat dintotdeauna practica medicală și încă bântuie stabilimentele moderne, în absenţa vreunui lider iluminat care să le pună la îndoială.
2. Succesul. Dacă nu e stricată, nu o repara. Îmi amintesc de un chirurg de succes dintr-un spital bucureștean, adept al principiului incizie mare – chirurg mare, care ridiculiza tinerii chirurgi ce se specializau în străinătate în tehnica laparoscopiei prin anii ‘90, spunând că aceea este o joacă de copii care nu vor crește niciodată mari. Medicii subestimează frecvent ceea ce încă nu a fost descoperit. Poate și pentru că „este dificil să faci pe cineva să înţeleagă ceva atunci când salariul lui depinde tocmai de neînţelegerea acelui lucru” (Upton Sinclair).
3. Metoda de instruire formală în medicină: faptul că pregătirea medicală pune accentul pe acumularea masivă de informaţie. Această acumulare primează în faţa utilizării ei. După absolvire, tinerii rezidenţi sunt recompensaţi pentru capacitatea de a deveni versiunile mai tinere ale celor care îi instruiesc, fie că sunt sau nu somităţi. Și mult prea mulţi reușesc și perpetuează tradiţia mai departe.
4. Nevoia imperioasă de a reduce costurile. Inovaţia în medicină vine adeseori cu un preţ și cu o incertitudine în privinţa beneficiilor. Medicii trebuie să cântărească mai bine între costul tratamentului și beneficiul potenţial. De aceea, sub presiunea finanţatorilor, medicii se simt parcă mai încurajaţi să aplice punctele 1, 2 și 3.
Sau poate că orice asemănare cu ceea ce vedeţi în jur este pur întâmplătoare.