Newsflash
OPINII

In memoriam Irina Franciuc

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 16 2022
In memoriam Irina Franciuc

Decesul recent al unei colege de breaslă m-a pus în situaţia de a vedea cât de josnic se pot comporta antivacciniștii, fie ei simpli „părerologi” sau confraţi.

Irina Franciuc
Sursă foto: formaremedicala.ro

 

Recent, a plecat dintre noi, la doar 56 de ani, o colegă activă, bine pregătită și implicată în activitatea medicală, Irina Franciuc. A fost medic de familie în judeţul Suceava, unul dintre cel mai grav afectate de COVID-19. S-a implicat în lupta împotriva SARS-CoV-2, inclusiv în campania de vaccinare. Din păcate, nu a mai apucat să vadă finalul acestei pandemii, întrucât un cancer nemilos i-a provocat decesul. În această tristă situaţie, am văzut cât de josnic se pot comporta antivacciniștii. Am văzut mult prea multe postări și mesaje online din care reieșea bucuria sinceră a acestora legată de decesul colegei noastre și acuze că moartea ei s-ar fi datorat vaccinului anti-COVID.

        Mă întreb, cât de mojic trebuie să fii ca să te bucuri când moare un OM care s-a implicat în viaţa comunităţii? Un OM care a pus în practică foarte bine ceea ce a învăţat. Cât de incult trebuie să fii ca să crezi că știi mai bine decât un medic ce este un vaccin? Jenant, penibil...

Amintiri despre antivacciniști

        Am scris aceste gânduri și pe contul meu de pe o reţea socială, unde oamenii normali și-au exprimat regretul pentru acest deces. Din păcate, mi s-a atras discret atenţia că nu doar „specialiștii” în medicină cu studii făcute la „Chicago Hope”, cu „Doctor House” sau cu alt personaj de film au fost împotriva vaccinării. Că au fost și unii medici împotrivă.

        Ne aducem cu toţii aminte de unii colegi care, fără a fi administrat vreun vaccin în viaţa lor, au spus că vaccinul anti-COVID provoacă leucemie peste șapte ani sau sterilitate la următoarele trei generaţii.

        Mă tot întreb care au fost motivele pentru care aceștia și-au pus în joc probitatea profesională, promovând informaţii medicale false, și-au depășit limitele competenţei lor medicale și și-au dat cu părerea într-un domeniu pe care nu-l cunosc. Mie, unul, mi-ar fi rușine de profesorii mei din facultate să promovez neadevăruri medicale.

        Recent, la mine-n sat a decedat în timp ce muncea pe câmp un pacient în vârstă de 60 de ani. Nu a contat că era cardiac, nici faptul că nu era vaccinat, tot au existat „părerologi” care au fost convinși că a murit din cauza vaccinului.

        Oare o să ne mai facem bine?!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe