Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

În grija cui

Viața Medicală
Dr. Gabriel DIACONU joi, 6 noiembrie 2014
Doamnă, nu e de lăsat acasă! Domnule, e grav, înţelegeţi că nu ne asumăm, dacă îl luaţi, o să-l aveţi pe conştiinţă. Trebuie tratat, nu vedeţi? E agitat, e bolnav, mamă, nu înţelegi, tată, că e psihotic, lasă că matale simţi că-l poţi domoli cu vorba, riscă să dea în cap cuiva, dumneavoastră sau unuia de pe stradă. Dar oamenii se sperie. Se sperie când văd camera de gardă, când văd că trebuie să-şi lase copilul, fratele, părintele lângă alţii pe care, culmea, îi văd mai bolnavi chiar atunci când nu sunt. Nu vor să-şi vadă omul drag tranchilizat, legumizat, „contenţionat chimic“. Şi, din nou, are loc schimbul ciudat de replici. De data asta medicul e înfrânt: „Subsemnatul x, cu CNP y, carte de identitate serie, număr, declar că am luat la cunoştinţă riscurile care decurg din refuzul tratamentului“. Apoi pleacă înapoi de unde-au venit, din ivitul ignoranţei.
Ce se întâmplă după, e previzibil. Oameni mor. Oameni suferă. Oameni care se află pe muchia de cuţit a unei ciudăţenii legale, în care, lipsiţi de instrumente, şi unii şi ceilalţi ridică din umeri. Realitatea juridică – şi particularizez la bolnavul psihic, deşi se aplică la orice alt caz – e următoarea: prin Legea 46/2003, art. 13, pacientul „are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului“. Pe de altă parte, prin Legea 487/2002, republicată şi amendată în 2012, la art. 39, alin. 1, se stabileşte că „persoanelor internate li se poate restricţiona libertatea de mişcare, prin folosirea unor mijloace adecvate, pentru a salva de la un pericol real şi concret viaţa, integritatea corporală ori sănătatea lor ori a altei persoane“. La art. 40 aflăm că, alternativ contenţionării, se poate folosi izolarea temporară în vederea protejării pacientului, dacă prezintă un pericol pentru el însuşi sau pentru alţii.
Art. 45, mai rar invocat, precizează: „Persoana cu capacitatea deplină de exerciţiu şi cu capacitatea psihică păstrată, care urmează a fi supusă unui tratament medical, are dreptul de a desemna ca reprezentant convenţional o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, care să o asiste sau să o reprezinte pe durata tratamentului medical“. Acest reprezentant convenţional are prero­gative limitate, legate de internare şi tratamentul medi­cal al pacientului, inclusiv drepturile acestuia pe durata internării. Reprezentantul con­venţional poate fi înlo­cuit de pacient (dacă „sănă­tatea o permite“), dacă se instituie un repre­zentant legal sau dacă medicul „suspectează existenţa unor interese contrare între pacient şi repre­zentantul său legal ori convenţional“ (art. 31).
Dramatic este că această convenţie nu are ramificaţii juridice, nu comportă răspundere odată terminată internarea şi nu e totuna cu instituirea legală a tutelei/curatelei. Mai mult, nu ştim cum e stabilită competenţa psihică a reprezen­tantului convenţional ori a celui legal. Carevasăzică, reprezentantul convenţional nu poate fi tras la răspundere cu privire la sănătatea celui reprezentat odată încheiat actul medical de etapă.
Mai mult, curatorul, cel care ajunge, prin prevederile Codului Civil (art. 178 NCC), să vegheze la respectarea drepturilor medicale ale persoanei care nu şi le poate exercita, nu este în acelaşi timp sancţionabil dacă, prin neglijenţă sau incompetenţă care să nu intre în sfera capacităţii de exerciţiu (altfel spus, prin lipsă de educaţie), eşuează în a ocroti pacientul. Vorbim de bătrâni care nu-şi vor lua medicamentele, vorbim de persoane dizabilitate (prin schizofrenie, prin autism, prin retard psihomotor, prin demenţă), care, chiar dacă sunt în grija cuiva, nu pot fi decât în cazuri extreme reevaluate de Autoritatea Tutelară. E o învălmăşeală îngrozitoare, o gaură în sistem prin care scapă în neant inacceptabil de multe persoane pentru care statul român garantează constitu­ţional (art. 34) accesul la sănătate.
Această gaură are nevoie să fie închisă prin reglementarea mai bună a obligaţiilor  reprezen­tan­tului covenţional sau ale curatorului, dincolo de consimţământ in­for­mat, şi, finalmente, ale Autorităţii Tutelare. Cui îi aparţin, în cele din urmă, pacienţii care nu au competenţa psihică de-a refuza un tratament medical? Sau care îl refuză pe motive religioase sau de altă natură non-medicală, periclitându-şi sănătatea ori viaţa? Cât poate pedala medicul, până când se poate ascunde în spatele dreptului omului de-a nu consimţi o intervenţie medicală pentru o boală ameninţătoare de viaţă, drept impus fie prin semnătură, fie prin reprezentant? Dilema etică e strâmb aşezată legal şi canoanele sunt dubioase. Singurul instrument al profesionistului, prin aceeaşi obscură Lege 46, este că „dacă pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului printr-o exprimare anterioară a voinţei“. Nu ştim nimic despre cum se face această „exprimare anterioară a voinţei“, nu ştim în ce formă poate fi ea exprimată. Verbal? Scris pe foaie velină? Aidoma, la art. 16 din Legea 46, unde se aduce aminte de reprezentarea legală, formularea implicării pacientului incapacitat din punctul de vedere al capacităţii lui psihice „atât cât îi permite capacitatea de înţelegere“ e obtuză şi, pe fondul celor spuse mai sus, aberantă.
Cât ne „permite“ nouă capacitatea de înţelegere în privinţa bolnavului în impas de a-şi exprima voinţa faţă de actul medical? Şi unde sunt oamenii care să reformeze mizeria legală, ghemul de maţe exprimat mai sus?

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC