Newsflash
OPINII

Impostorul ilegal și impostorii oficiali

Impostorul ilegal și impostorii oficiali

Te enervează, nu-i așa, să știi că cineva cu doar opt clase poate fi lăsat să te opereze tocmai de către autorităţile care ar trebui să te protejeze de escroci și impostori?

Hai, spune că nu-i așa! Te revolţi, așa, în felul tău. Cum probabil că nu ţi-ai dori ca pilotul avionului pe care îl îmbarci să nu fi făcut școala de piloţi și să nu fi trecut toate rigorile de precauţie specifice aviaţiei. Nu te-ai gândit să-i ceri șoferului de taxi sau Uber buletinul, permisul de conducere, talonul auto și licenţa de taximetrist. Te gândești că sistemul te protejează cumva, ai încredere. Când descoperi că există impostori necalificaţi pentru ceea ce urmează să facă, când ies la iveală erori, atunci te enervezi! Și scrii și distribui glumiţe pe Facebook sau pe WhatsApp.
În aceeași logică, mă gândesc că te-ai aștepta ca persoana care conduce instituţia ce gestionează mai toţi banii sistemului de sănătate să fie cumva calificată pentru a face asta. Nu există permis sau licenţă de manager de fonduri de sănătate, dar poate ca măcar să fi gestionat vreodată un milion de lei înainte de a gestiona miliarde. Sau măcar o echipă de 100 de oameni înainte de a decide pentru câteva zeci de mii. Sau să fi fost instruită formal în politici de sănătate ca să poată măcar să discearnă între priorităţile de cheltuire a fondurilor de care depind viaţa și starea de bine a milioane de oameni. Dar când nu a fost așa nu te-ai revoltat. Acum, când este cu totul pe dos, din nou, nu te revolţi.
Probabil că în viaţa ta ai luat măcar o dată medicamente și, foarte probabil, ai prescris medicamente unor mii de oameni. Nici nu te-ai gândit că poate ar fi ceva în neregulă cu ele, că ar fi altceva decât pretind că sunt. Pentru că te bazezi pe niște profesioniști, pe un mecanism și pe un organism care veghează ca astfel de lucruri să nu se întâmple și medicii să poată prescrie medicamente atât de sigure pe cât pot ele să fie. Și te gândești poate că ar fi de bun-simţ ca persoanele care conduc un astfel de organism să fi avut măcar experienţă practică relevantă în gestionarea unui astfel de organism guvernamental. Să fie un expert între experţii instituţiei. Să fi făcut poate ceva studii aprofundate fie în domeniul tehnic pe care îl conduce, fie de farmaco-economie. Să fi făcut mulţi purici pe acolo înainte de înscăunare. Dar când nu a fost așa nu te-ai revoltat! Și zic să ne oprim aici, în sfera sănătăţii, cu analogiile.
Când este acceptabil ca șefii unor agenţii guvernamentale să nu-și publice măruntele lor CV-uri, așa cum ar fi legal, de ce aș fi surprins de-un italian cu escrocheria în sânge?
Notă! Sunt revoltat, la rândul meu. Însă revolta mea merge la rădăcină. Când impostura devine politică de stat, nu mă surprinde când mai scapă câte un șarlatan. Surprinzător ar fi altfel. Vom mai vedea curând și altele.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe