Newsflash
OPINII

Gânduri despre admiterea la facultate

de Dr. Mia OLTEAN - aug. 1 2014
Gânduri despre admiterea la facultate
   Ne apropiem de finalul lunii iulie, când cei mai mulţi absolvenţi de liceu îşi caută drumul în viaţă. După ce au trecut cu succes prin furcile caudine ale bacalaureatului, este, iată, momentul să ia o decizie cu privire la admiterea la facultate. Universităţile de medicină şi farmacie din întreaga ţară pun la dispoziţia absolvenţilor de liceu programe de studiu variate pentru pregătirea viitorilor medici, medici stomatologi, tehnicieni dentari sau asistente medicale, dacă ar fi să enumăr câteva dintre specialităţile medicale care îşi aşteaptă bobocii.
   Fără a minimaliza deloc pregătirea viitorilor medici, stomato­logi sau generalişti, mă opresc asupra viitorilor tehnicieni dentari şi a asistentelor de cabinet. Ca motivaţie pentru acest demers, îmi permit să reiterez câteva dintre consideraţiile pe care le-am prezentat într-un articol anterior: „Complementaritea în medicina dentară: între deziderat şi realitate“, apărut nu demult, în care subliniam importanţa pe care trebuie să o acordăm colaborării dintre medic, asistenta de cabinet şi tehnicianul dentar. Subliniam atunci că „manevrele de cabinet îşi sporesc eficienţa dacă medicul are ca suport activitatea avizată a unei asistente de cabinet bine pregătită profesional. În acest sens, pregătirea specifică a asistentelor este foarte binevenită, existenţa învăţământului  superior de scurtă durată, care pregăteşte asistentele de profilaxie oro-dentară fiind de un real folos“. Pe de altă parte, „colaborarea cu tehnicienii dentari este puţin mai complicată/delicată. Reuşita unei lucrări protetice depinde atât de profesionalismul şi exigenţa medicului, cât şi de pregătirea şi experienţa tehnicianului“.
   În acest sens, readucerea în discuţie a acestui subiect, la momentul fierbinte premergător admiterii la facultate, consider că este de strictă actualitate. Cerinţele tot mai mari de pe piaţa muncii pentru asistente şi tehnicieni dentari pregătiţi la standarde înalte de calitate sper să-i determine pe tinerii care bat la porţile facultăţilor să ia în considerare şi aceste specialităţi, cu programe analitice structurate în aşa fel încât să răspundă criteriilor de calitate cerute de piaţă. Dincolo de considerentele, să le spunem economice, viitorii studenţi ar trebui să aibă în vedere şi aspectele umanitare care stau la baza acestor profesii.
   Sper ca proaspeţii bacalaureaţi să se îndrepte spre meseriile nobile de asistent de cabinet, tehnician dentar, asistent de profilaxie oro-dentară etc., pentru că i-ar ajuta să aibă un loc de muncă sigur la finalizarea studiilor, iar pentru noi, medicii stomatologi, ar însemna un ajutor calificat, extrem de necesar.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe