Newsflash
OPINII

Fotografia medicală

de Mădălina GAVREA - oct. 26 2017
Fotografia medicală
     Fotografia medicală este un important instrument în activitatea clinică și chirurgicală, ce poate veni în completarea rezultatelor investigațiilor paraclinice. Fotografii medicali sunt instruiți pentru a obține imagini cât mai detaliate și obiective, având, deopotrivă, cunoștințe de tehnică fotografică, anatomie și estetică. Scopul fotografiei medicale este obținerea unor imagini profesioniste ce ilustrează cu fidelitate aspecte specifice ale unor răni sau ale unor boli. Aceste imagini sunt utile atât în diagnosticarea precisă, cât și pentru păstrarea unei evidențe a pacienților tratați și a evoluției acestora. Prin fotografiile medicale trebuie să se poată descrie manifestările și evoluția anumitor afecțiuni, dar și recuperarea pacienților în dinamică. De exemplu, în chirurgie, fotografia medicală documentează tehnicile chirurgicale, etapele principale ale intervenției, particularități anatomice și reprezintă, totodată, un document medico-legal.
     Fotografiile medicale ilustrează cu succes atlase de medicină, prezentări pentru congresele medicale, articole publicate în reviste de specialitate și activități educaționale. Trebuie reamintit faptul că orice fotograf medical are obligația de a respecta protocoalele specifice din acest domeniu, normele de igienă din spital, cabinet sau sala de operație.
     Încă din 1890, anul în care a pătruns în universul medical, fotografia a avut un rol bine determinat. Dezvoltarea permanentă a acestui domeniu a făcut ca, în toate ramurile medicinei, această metodă să devină din ce în ce mai diversă și, bineînțeles, indispensabilă. Prin urmare, marile institute de cercetări, laboratoare și spitale din lume dispun de departamente dedicate fotografiei medicale.
     Fotografia medicală poate fi un document obiectiv al foii de observație clinică, completând rezultatele investigațiilor paraclinice. În acest sens, ajută la înregistrarea imaginilor intraoperatorii, ale amănuntelor de suprafață (în chirurgia plastică și cosmetică, dermatologie, boli contagioase, oncologie etc.), precum și la înregistrarea imaginilor unor elemente anatomice sau patologice, ale unor atitudini specifice (neurologie, ortopedie, pediatrie etc.) și ale faciesului (medicină internă, endocrinologie, psihiatrie). De asemenea, fotografia medicală poate fi o probă medico-legală și poate contribui la descrierea amănunțită a tehnicilor chirurgicale.
     Baze de date cu evoluția clinică a pacienților există deja în spitalele care funcționează în sisteme performante de sănătate, precum cele din Marea Britanie și SUA. Aceste baze de date extinse conțin și imagini care înregistrează evoluția fiecărui pacient și a tratamentului aplicat, dar și manifestările bolilor dinaintea tratamentului. Fotograful medical este responsabilul de realizarea tuturor acestor imagini, dar și de administrarea bazelor de date, completând prin acest serviciu îngrijirea pacientului.
     Astăzi, mai mult decât oricând, activitatea didactică din orice domeniu este dependentă de imagine. Un atlas sau un manual ilustrat cu fotografiile potrivite este de un real folos în pregătirea studenților, iar posibilități de utilizare a acestui instrument sunt nenumărate: prezentări de cazuri, prezentarea unor probleme clinice, tehnici chirurgicale sau chiar scheme terapeutice ori prezentări în cadrul congreselor medicale.
     Prima platformă online de fotografie medicală din România a fost creată în anul 2013. Aceasta este un spațiu care are rolul de a pune în legătură mai multe categorii de profesioniști (medici, fotografi, antropologi medicali, scriitori), pentru ca, împreună, să ofere publicului larg o înțelegere mai bună a universului medical. Comunitatea FotoMedical își propune să promoveze fotografia medicală și să susțină reintegrarea fotografiilor în structura de funcționare a spitalelor românești.
     De la fotografia medicală privită stricto sensu, așa cum am încercat să o arătăm mai sus, putem trece și la alte abordări mai mult sau mai puțin medicale/științifice privind fotografia. O importanță din ce în ce mai mare, de pildă, o are fotografia în cabinetul stomatologic. Fotografia dentară  a devenit în ultimii ani un element indispensabil pentru orice pacient care dorește să abordeze cu maximum de profesionalism activitatea cotidiană. Fotografia (imaginea) este și unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare. În cadrul medicinei dentare, ea devine un instrument cu adevărat indispensabil pentru echipa medicală. Avantajele pe care le oferă fotografia dentară sunt multiple. În primul rând, este liantul în cadrul comunicării la nivelul echipei medicale și în același timp reprezintă un instrument de autoevaluare a rezultatelor obținute. Reprezintă, de asemenea, un instrument valoros în comunicarea cu pacientul și cu laboratorul dentar, având și un rol educativ privind relația medic stomatolog–pacient. Nu în ultimul rând, fotografia dentară reprezintă un element util în realizarea planificării digitale a unor variate soluții terapeutice.
     Fotografia Kirlian reprezintă o tehnică la limita dintre știință și paranormal. În anul 1939, inginerul Semion Kirlian și soția acestuia au descoperit o nouă tehnică fotografică, realizată prin expunerea unui obiect într-un câmp electric de înaltă tensiune și frecvență. Prin această descoperire au crezut că demonstrează existența „aurei energetice”. Fotografia Kirlian se mai numește și electrofotografie. În anul 1889, cehul Navratil a folosit prima dată termenul de electrofotografie, iar șapte ani mai târziu francezul Baravus a realizat primele electrografe cu mâini și frunze. În anul 1939, cehii Pratt și Sclemmer au publicat fotografii care arătau o strălucire ciudată în jurul unor frunze. În același an, Kirlian a dezvoltat această metodă care avea să-i poarte numele. Ideea i-a venit după ce a văzut întâmplător că pielea unui pacient supus unui tratament cu electrozi strălucește.
     Deși pentru acest tip de fotografie se folosește și termenul de „aura Kirlian”, acesta nu trebuie confundat cu ideea mistică de aură. Cu toate acestea, metoda a stârnit interesul celor pasionați de parapsihologie. În anul 1968, doctorul Thelma Moss, profesor de parapsihologie la UCLA, a făcut teste pe subiecți voluntari, susținând că fotografia Kirlian surprinde, de fapt, aura unei persoane sau a unei ființe vii. Însuși inventatorul acestei tehnici, Kirlian, credea că haloul de lumină care apare în jurul obiectelor este un fel de aură, mai exact „forța vitală” sau „câmpul energetic al ființelor vii”. Această aură ar fi influențată de starea fizică sau emoțională a subiectului. Științific vorbind, aura Kirlian este influențată de mulți factori: intensitatea curentului electric, umezeala, presiunea cu care obiectul apasă pe plăcuța conductoare și cât de bine este făcută legătura cu pământul a obiectului sau persoanei fotografiate. De asemenea, rezultatele sunt afectate și de existența bacteriilor, a transpirației sau a grăsimii din țesuturile vii.
     În concluzie, putem spune că modurile în care este aplicată fotografia s-au extins și au permis, totodată, abordarea lumii medicale din toate cele trei puncte de vedere: științific (medical), documentar (social) și estetic (artistic).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe