Regretatul
filosof român Henri Wald spunea cândva că seriozitatea fără surâs este ca un
cer nocturn văduvit de stele. Avea, probabil, dreptate, căci fundalul pe care
cercetarea ştiinţifică îşi bazează excelenţa nu are adesea alt substrat decât
anecdoticul şi chiar ludicul. Într-adevăr, savantul, dacă nu este şi puţin
artist, are şanse probabil mai mici să producă o mare descoperire sau să
elaboreze o teorie revoluţionară (a se vedea şi cartea Homo ludens a istoricului olandez Johan Huizinga). Adesea, buna
dispoziţie, umorul şi, nu în ultimul rând, autoironia rafinată descreţesc
fruntea omului de ştiinţă şi-l determină să fie empatic atât cu semenii lui,
cât şi cu obiectul asupra căruia se apleacă, mânat de naturala sa curiozitate
savantă. Cu siguranţă că Aristotel nu a scris Physica sau scurtele sale tratate despre natură, Parva naturalia, cu un rictus gregar pe
faţă, după cum este cu siguranţă imposibil ca Einstein să fi elaborat teoria
relativităţii generalizate cu o grimasă de ură pe chip. Am făcut acest
nesemnificativ ocol cu funcţie de preambul deoarece simt nevoia unei detaşări
„metodice“ în raport cu recenzia ce o fac unei cărţi de referinţă. Fireşte,
avertizez că spiritul anecdotic îmi călăuzeşte viziunea de moment cu privire la
fundamentalul domeniu al obstetricii şi ginecologiei.
Dar, mai întâi, o scurtă pseudo-istorie
medicală scolastică (de obstetrică mistică).
În Biblie stă scris mai întâi „a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după
asemănarea Noastră, şi apoi: a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său (…) a făcut
bărbat şi femeie“. De unde şi consecinţa unei interogaţii fatale: au existat
oameni înaintea lui Adam ori nu cumva Adam o fi avut două soţii? Din modul
biblic de expunere reiese fără îndoială că Adam a fost creat mai întâi, iar Eva
a urmat mai târziu, „extrasă prin chirurgie toracică“ dintr-o coastă a lui Adam
şi asamblată prin… „partenogeneză“. Cu alte cuvinte, prima naştere din istoria
umanităţii cade pe umerii (adică pe coastele) unui bărbat, altfel spus, primul
act divin obstetrical este de fapt o „rezecţie ortopedică“ (să-i spunem
osteologie cu celule stem divine?!). Această dublă creare a omului, bărbat şi
femeie, este istorisită în primele două capitole distincte ale Genezei, fapt ce i-a condus pe unii
cercetători să presupună că ar fi vorba de suprapunerea a două istorii şi două
(antropo-) creaţii diferite. Mai mult decât atât, o legendă din Kabbala iudaică ne povesteşte că, de
fapt, după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut (probabil o argilă cu
calităţi bioregenerative speciale) Dumnezeu a creat şi o femeie, pe nume
Lilith. Cei doi s-au apropiat intim, până când un conflict (spontan?) a făcut-o
pe Lilith să se certe cu Adam şi să-l părăsească atât pe el, cât şi Grădina
Raiului şi să se unească cu diavolul (să fi făcut acesta din urmă vreun apel la
psihanaliza sexualităţii?!). Fireşte, excludem cu totul vreo tentă
„moralizatoare“ a acestui prim „adulter“ al istoriei, căci oricine ştie că
freudismul predica amoralitatea hermeneutică, fiind imun la judecăţi de tip
etic. Gândind psihanalitic potrivit conceptului de „perversitate polimorfă“,
este clar că femeia primordială nu era mânată de vreo înclinaţie sexuală
maladivă, ci pur şi simplu îşi trăia sincer şi năvalnic potenţialul cognitiv cu
care Creatorul o înzestrase. După ce a fost părăsit de Lilith, Adam s-a simţit
singur (evident, într-un fel de doliu post-divorţ), iar Dumnezeu l-a adormit
(pe cale anestezică sau prin inducţie hipnotică?), creându-i o nouă nevastă,
pe nume Eva. Mai târziu, Lilith (adică… the
First Lady) a ademenit-o pe Eva (a doua soţie cu „acte în regulă“) cu
fructul interzis al cunoaşterii, răzbunându-se în acest fel pe cei doi (sic!). Iar restul este o istorie ce
începe cu izgonirea din Rai şi cu experienţa dureroasă (la propriu şi la
figurat) dar fascinantă a fiecărei naşteri pe care femeile o poartă din generaţie
în generaţie.
Istoria universală a obstetricii şi ginecologiei, lucrare
scrisă de Radu Iftimovici, Gheorghe Berbecar şi Simona Berbecar, apărută la Editura
Academiei Române şi consacrată unei teme atât de generoase cum este obstetrica şi ginecologia, este cu atât
mai provocatoare cu cât ea ne poate oferi o dimensiune realmente pluralistă. În
acest volum de referinţă, istoria medicinii se completează cu istoria mentalităţilor
culturale, anatomia se întâlneşte cu formele reprezentării plastice, filosofia
coabitează cu estetica trupului, antropologia intră în dialog cu istoria
conceptelor religioase. Holismul inteligent şi enciclopedic pare să confere
temelia acestei viziuni remarcabile. Căci, după cum se scrie în preambul,
„surori ideatice, cu numeroase interferenţe în practica de zi cu zi, obstetrica
şi ginecologia şi-au câştigat treptat independenţa după o evoluţie de secole,
în care au urcat alături treptele cunoaşterii. Ele sunt în prezent entităţi
diferite, dar rămân legate prin punţi de preocupări comune“.
Acum, mai în glumă mai în serios, sunt obligat să constat că medicina
femeii (giniatria), alcătuită din
cele două specialităţi gemene, obstetrica şi ginecologia, s-a constituit
relativ târziu ca disciplină pe scara istoriei. Dacă naşterea şi a asista o
gravidă la naştere se pare a fi fost unul din primele acte medicale înfăptuite
de cei care păşeau pe calea umanizării, astăzi, obstetrica şi ginecologia au o
adresabilitate globală, pentru că abordează interdisciplinar biologia complexă
a reproducerii umane. Să mai spunem că actul modern de naştere al acestei entităţi
medicale îl constituie apariţia lucrării Gynaicologia,
id est de nobilitate et perfectione sexus feminei, publicată la Rinteln în
1630 de Johannes Petrus Lotichius, şi, după cum spun autorii: „de la empirismul
primelor moaşe, viciat adesea de iraţionalul unor practici vrăjitoreşti şi până
la avansurile ştiinţifice din zilele noastre, iată o aventură care merită să
fie povestită şi, mai ales, comentată“.
Problemele sănătăţii, reproducerii şi luptei împotriva bolilor au stat
întotdeauna în centrul preocupărilor umanităţii. Purtătorii acestui deziderat
au fost, la început, conducătorii fireşti ai grupărilor umane, înzestraţi cu
abilităţi multiple, pentru ca apoi specializarea să-şi spună cuvântul, iar
spectrul competenţei să fie trecut asupra medicilor. Cartea cuprinde în paginile
ei analiza complexităţii unei ramuri medicale şi parcursul acesteia începând,
prin timp, cu medicina populară (etnoiatria),
medicina sacerdotală, medicina hipocratică (empirico-realistă), scolasticismul
creştin medieval, localicismul analitic şi diagnosticul direcţionat la
nivelul organelor corpului şi, în fine, datele medicinei integrative din
prezentul imediat.
În România, George Assaky înfiinţează pentru prima dată Institutul de chirurgie şi ginecologie
în 1898, dar, după numai un an, acesta este desfiinţat odată cu moartea nedrept
de timpurie a iniţiatorului său. Abia în 1920, Constantin Daniel reuşeşte să
înfiinţeze prima catedră de obstetrică-ginecologie la Spitalul Colţea. Şi să nu
uităm o carte de referinţă, de acum 75 de ani, scrisă de George Vintilă: Istoricul obstetricei şi gynecologiei româneşti
(1938).
Evoluţia acestei discipline în ultimul secol a fost realmente
spectaculoasă, prin diversificarea tehnicilor de investigaţie, diagnostic,
tratament şi reproducere umană. Au apărut noi competenţe în specialitate:
colposcopie, ecografie genitală şi mamară, chirurgie endoscopică; supraspecializări
precum oncologia ginecologică, uroginecologia sau reproducerea asistată. Ideea
de a alcătui o Istorie universală a
obstetricii şi ginecologiei, splendid ilustrată, porneşte de la preceptul
întotdeauna valabil a lui Cicero: „medicii practicieni nu trebuie să se
limiteze doar la aplicarea şi inovarea unor cunoştinţe şi tehnici operatorii
ci, însuşindu-şi vechiul dicton «Historia
magistra vitae», să mediteze – ca intelectuali ce se afirmă – la contribuţia
pe care specialitatea lor a adus-o la civilizaţie şi cultură“.
Cartea are o dimensiune interdisciplinară, care, iată, ne arată cât de
neaşteptat de diversă poate fi o biografie a unei specialităţi medicale. În
plus, ea se citeşte cu mare delectare, fiind scrisă cu talent retoric, într-un
stil marcat atât de o necesară sobrietate academică, cât şi animat de întâmplări
ştiinţifice inedite care dau savoare istoriilor medicale.
