Newsflash
OPINII

Fariseismul românesc, variante vechi și noi

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iun. 10 2022
Fariseismul românesc, variante vechi și noi

Avem păduri de vânzare, trafic ilegal de lemn, joagăre care lucrează non-stop, fără a ne gândi că fenomenul de „chelire” a munţilor Carpaţi este o realitate dureroasă și ireversibilă pentru generaţiile care vor urma. Lucrurile nu stau mai bine nici în sănătate.

Vara și-a intrat în drepturi foarte devreme, așa cum ne așteptam după o iarnă care, cel puţin pentru București, nu a existat decât în calendar, anunţând un an extrem de secetos. Într-o duminică cu 30 de grade, în liniștea după-amiezilor meritate, bucureșteanul se aciuase în parcurile cu copaci care, încă prietenoși, îl îmbrăţișau în umbra lor darnică. Acest lucru m-a dus cu gândul la scene aflate la polul opus, unde alte zone verzi din Capitală și pădurile din ţară sunt permanent ameninţate prin ciuntiri succesive determinate de noi construcţii, prin acţiuni de tăieri ilicite sau căderi de arbori ca urmare a furtunilor.

În același timp, mi-au revenit în minte imaginile de seară sau de noapte atât de banale, de repetabile, în orice judeţ din ţară, cu tiruri cu arbori frumos aliniaţi, tăiaţi, care demonstrează că în România se defrișează non-stop, mai mult sau mai puţin sub ochii oblăduitori ai autorităţilor. La schimb, orice activist pe linia acţiunilor de protecţie a bibliotecii verzi a României și orice pădurar cinstit care își mai face datoria sunt ameninţaţi sau chiar executaţi de acești nemiloși reprezentanţi ai mafiei lemnului, fără a exista o strategie coerentă din partea autorităţilor de stăpânire a fenomenului.

Faună diversă, dar ameninţată

Discovery a scos trei episoade care demonstrează că fauna ţării noastre este încă prezentă la apel cu peste 400 de specii de păsări și cu animale care din alte ţări au dispărut de decenii. E un punct de vedere internaţional, cu imagini inedite din parcurile naţionale aparent protejate și definite de ani întregi. Acest lucru nu împiedică însă tăietorii ilegali de arbuști să-și urmeze calea tradiţională nepenalizată, aflată de fapt în ilegalitate, de diminuare a suprafeţelor acestora. Iar acest lucru este urmat de migraţia animalelor în orașe.

Ursul brun, o raritate europeană, este în acești ani o prezenţă familiară în orașele noastre și pe șoselele românești, fiind vânat de reporteri, de mașini, ca un subiect de cancan spectaculos. Încercarea de a-i duce în creșe de urși este reacţia firească a ONG-urilor de protecţie a animalelor sălbatice, dar oare acest lucru compensează suficient diminuarea progresivă ireversibilă a arealului lor de vieţuire indus de mâna omului?

Un alt moment de fariseism cu coloratură pur românească este reacţia noastră în faţa noii crize a apei care se conturează pe toate continentele. În condiţiile în care în Los Angeles apa este raţionalizată, așa cum se întâmplă și în Lima, Australia, Africa de Sud, noi anunţăm cu mult entuziasm că suntem ţara din Europa cu cele mai multe resurse de apă; acest lucru însă nu ne împiedică să le poluăm cu nonșalanţă.

Promisiuni deșarte

Lucrurile nu stau mai bine nici în privinţa sistemului de sănătate. Poate că cel mai bun exemplu este Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Înainte de pandemie s-a închis un pavilion cu 130 de paturi (Zerlendi) pentru că DSP nu a mai vrut să dea autorizaţie de funcţionare. S-a spus la momentul respectiv, pentru a închide gura clevetitorilor, că se va găsi alternativa – un proiect european, o nouă clădire, o nouă revenire la un număr de paturi corespunzător. Au trecut doi ani și jumătate și nimic nu s-a întâmplat. Vizavi de Zerlendi, pe locul unui alt spital vechi, în acești ani s-a construit o imensă clădire de birouri ultramodernă. Încă o dovadă că privatul are în general alte interese și alte termene.

Coșmarul din gardă

În institut, odată cu revenirea pacientului cronic în spital, presiunea la camera de gardă pe un număr de paturi, de data asta mai mic, s-a transformat într-un coșmar pentru medicul de gardă. Încercând să o rezolve, acesta suportă invectivele venite din partea familiilor și a colegilor de breaslă de la alte spitale, cauzate de oferta redusă a paturilor. Acest recital se repetă în foarte multe spitale monodisciplinare care, cu un inventar de clădiri vechi, ieșite din marasmul pandemiei, trebuie acum să facă faţă cu greu asaltului firesc al multor pacienţi cronici, cu aceeași ofertă de paturi îngheţată de decenii.

La această situaţie se adaugă o altă suferinţă cronică a sistemului medical românesc: criza unor specialităţi sau programe. Un exemplu este marele proiect de control și screening pentru cancer. Sigur că screen­ingul și tratamentele moderne sunt o propunere bine-venită de la UE. Dar tot de acolo vine și recomandarea de reactivare a programelor de prevenţie, care înseamnă abordarea cu curaj a programelor de control al tabagismului. Și aici este o pauză desăvârșită.

Luxul costisitor pentru sănătate

Industria tutunului este lăudată de presa din România ca fiind al doilea contribuitor la bugetul statului – un lux extrem de costisitor pentru sistemul de sănătate, dar fără un răspuns corespunzător din partea autorităţilor. Reprezentanţii statului colaborează în diferite programe cu aceeași industrie a tutunului, mulându-se pe scopurile acesteia: demonstraţia prin politici de responsabilizare corporatistă a grijii protective faţă de om, uitându-se că în fiecare zi mor 150-200 de români prin boli induse de fumat. Astfel, își continuă fără opreliști legislative promovarea și vânzarea de ţigări convenţionale concomitent cu alte „produse sănătoase”.

Această lipsă de reacţie are consecinţe puternice pe creșterea prevalenţei fumătorilor în România, mai ales la adolescenţi, nu induce o altă idee extrem de bine-venită în condiţii de criză bugetară și inflaţie, și anume taxarea acestei „gâște cu ouă de aur” care se cheamă industria tutunului. Acesta ar fi un pas decisiv în oprirea debutului de a fuma pentru tânărul român.

Agonia unui program

La contraofertă, programul „Stop Fumat” agonizează: numărul doctorilor specializaţi cu adevărat în consilierea fumătorului a scăzut substanţial, fondurile pentru aceste cabinete sunt insuficiente. Și atunci unde să se adreseze fumătorul bombardat cu promovări indirecte de industria tutunului? Și uite așa avem o ţară minunată, unde mesajele curg, dar practica contrazice total politicile „sănătoase”, unde pneumologia este bună doar la criza pandemică și apoi reintră în acel anodinism răufăcător pentru viitoarele generaţii de pneumologi.

Probabil că Friedrich Nietzsche a reușit cu brio să cuprindă foarte bine aceste adevăruri despre fariseism în citatul următor: „Fariseismul nu este o degenerare a oamenilor buni; o bună parte din el este mai degrabă o condiţie a tuturor virtuţilor”.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe