Predând ca disciplină secundară „Terminologie medicală și farmaceutică”, încerc să îi fac pe studenţi să nu cadă în capcana termenilor neînţeleși.
Aveam de dat un examen practic de Medicină internă, la o Clinică Medicală din Cluj-Napoca. Pacientul, un ţăran ardelean bătrân, foarte binevoitor și cooperant, îmi răspundea scurt și clar la toate întrebările, iar eu consemnam răspunsurile.
La întrebarea despre operaţii chirurgicale din antecedente, mi-a spus că nu a fost operat niciodată. Am insistat să își amintească, s-a cam fâstâcit și a răspuns cu voce oasă, apropiindu-se de urechea mea:
– Mi s-au scos amandulele.
– Ce sunt acelea?
– Ee, cum nu știţi?! Acelea mici, rotunde...
Pe moment, nefiind familiarizat cu graiul ardelenesc, nu am făcut legătura etimologică amandule – amande – migdale – amigdale, ci, influenţat de jena evidentă a pacientului, m-am gândit la... testicule. Și contrariat de aspectul general – se vedea că în tinereţe fusese „un bărbat bine” – l-am întrebat:
– De ce?
– Erau infectate.
– A fost scos numai unul?
– Nu, mi le-a scos pe amândouă.
Așa că am consemnat și „castrare chirurgicală”. La prezentarea cazului în faţa Comisiei de examen, medicul de salon „a făcut ochii mari” și m-a întrebat:
– Ai verificat?!
– Am verificat numai semnele clinice, anamneza nu se verifică la patul bolnavului.
Dar asta nu m-a salvat. Și bolnavul, și membrii Comisiei și-au format o părere proastă despre candidatul de la București. În prezent, predând ca disciplină secundară și Terminologie medicală și farmaceutică, mi-am amintit amuzat de această poveste de demult și încerc să îi fac pe studenţi să nu cadă în capcana termenilor neînţeleși.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe