De zeci de ani tot adoptăm şi adaptăm, într-o
reformă perpetuă, o „remuneraţie după buget“, dar nu am reuşit niciodată să o
direcţionăm diferenţiat, adică după performanţă, slujbaşilor.
Celor care efectuează transplantul de organe,
care fac performanţă din cercetarea moleculară, clinică etc., cine le va judeca
personalizat plata şi răsplata? Desigur că administraţia instituţiei (ea însăşi…
o instituţie) va judeca. O instanţă-hibrid va judeca şi-şi va adjudeca o
performanţă medicală.
Medicii angrenaţi în activitatea de spital
vor fi agreaţi şi plătiţi invers proporţional cu numărul de zile de spitalizare
şi cu numărul medicamentelor prescrise? Vor fi şi mai valoroşi dacă nu vor
solicita consulturi interdisciplinare sau dacă nu vor apela la serviciile
auxiliare de transport inter-instituţii, spre exemplu? Desigur, dar încă şi mai
bine ar fi dacă performanţa lor ar încăpea într-un număr mai mic de paturi,
bineînţeles, justificat de metrii cub de aer necesar fiecărui pacient. Cine pe cine
justifică?
Medicii
din departamentele ambulatorii vor fi cu atât mai performanţi cu cât numărul
pacienţilor va fi mai mare pe aceeaşi unitate de timp? Prescripţiile vor conţine
mai ales generice, indiferent de performanţa acestora şi de experienţa medicului?
Concediile medicale vor fi mai scurte şi mai puţine, demonstrând astfel cu
perfidie că a fost acoperită evoluţia entităţii morbide „la fix“? Iată ce
eficient, dar încă şi mai bine ar fi dacă s-ar rări ritmul acestora sau al
consulturilor interdisciplinare, al investigaţiilor de laborator sau
imagistice.
Vom mai îndrăzni să prescriem medicamente cărora
să le deturnăm deliberat indicaţia iniţială, către o alta, chiar dacă este
pertinentă, documentată, avem experienţa necesară şi este larg acceptată? Ar
putea un medic experimentat să nu-şi amintească de indicaţia iniţială a
carbamazepinei, a clonidinei, spre exemplu, şi să nege contribuţia lor la
terapia antialgică şi împotriva durerii neuropate? Ne amintim cu toţii prima
indicaţie a viagrei, dar şi boomul anilor 1999–2001 care a urmat avizului FDA
din 1998, pentru actuala ei utilizare? Dar metilmorfina (codeina), a cărei
utilizare este ca antitusiv, antidiareic, antialgic, ca să nu mai vorbim de
combinaţiile farmacologice? Dar despre gabapentin, ce ştiam şi ce ştim? Nimeni
nu a îndrăznit să vadă ştiinţele medicale, farmacodinamia şi farmacologia doar în
alb şi negru. Nuanţele le-au transformat în artă, aşa cum diezii şi bemolii au
condus la capodopere.
„Vom
fi plătiţi în funcţie de performanţă“, iată ce tot auzim. Performanţă este şi
practicarea meseriei în condiţii din ce în ce mai precare (igienă, materiale,
siguranţa personală, relaţii nefuncţionale pentru pacient şi neelegante între
noi etc.). Performanţă este şi când îţi ameliorezi condiţiile de lucru prin
mijloace proprii, nerecunoscute şi nedecontate vreodată. Performanţă a fost şi
pentru cei cărora, desfiinţându-li-se unităţile de lucru pe care le-au întreţinut
şi ameliorat în parte cu banii şi cu sufletul lor, nu s-au sinucis sau nu au părăsit ţara. Performanţă este să nu-ţi laşi un
coleg să aştepte la uşă sau să-şi plătească, pensionar fiind, investigaţiile.
Dacă
ne vom putea evalua vreodată corect performanţa profesională, vom fi pe calea
cea bună (evident, evaluatorii trebuie să fie cel puţin egalii evaluaţilor,
profesional vorbind). Evaluarea însă a unităţii profesionalism – condiţie morală, pentru fiecare dintre noi, este
improbabilă, din motive de evaluatori.
A
nega, a minimiza latura umană a actului medical (pacientul nefiind obiect numerotat
de investigaţie) sau a o disocia de performanţa tehnică reprezintă o eroare
incalculabilă.
Deci…
atenţie, evaluatori!