Numai când am încercat să aştern primele cuvinte am realizat cât este de greu să povesteşti viaţa unui om în câteva fraze. Ce să spui mai întâi: că înainte de terminarea facultăţii (1966–1972, Iaşi), încă din anul VI, a devenit – prin concurs – intern la Spitalul de Pediatrie, sub îndrumarea prof. dr. N. Niculescu? Că, în perioada secundariatului, şi-a însuşit cunoştinţe temeinice la Spitalul de Pediatrie Iaşi (1974–1976), dar şi la Bucureşti (1976–1977), sub îndrumarea profesorilor Socolescu, Vereanu şi Pesamosca? Că, deşi născut la Galaţi (8 decembrie 1948), după terminarea secundariatului s-a stabilit la Brăila unde, ca tânăr medic specialist Chirurgie şi ortopedie pediatrică, a înfiinţat prima secţie cu acest profil? Secţie pe care a şi condus-o din 1989 până când o necruţătoare boală l-a învins, la 30 decembrie 2010. Sau mai bine să aminteşti deosebit de variata cazuistică rezolvată în cei peste 30 de ani de carieră. Cazuri multe şi complicate, de la cheilognatopalatoschizis la hemangioame cu diverse localizări, de la malformaţiile congenitale ale şoldului corectate chirurgical prin derotare de femur la piciorul equin, de la malformaţii congenitale renale la tumori cu localizări diferite, chiar şi separarea a doua surori siameze unite în dreptul abdomenului. Toate rezolvate prin profesionalismul dr. Florin Ioan şi al echipei performante cu care a colaborat. Să aminteşti de multiplele intervenţii complicate şi mai ales urgenţe pentru atât de frecventele accidentări ale micilor pacienţi – deoarece vârsta copilăriei este cea mai expusă – şi au fost: arsuri la care s-a făcut grefă de piele, fracturi reduse ortopedic sau chirurgical, esofagite postcaustice pentru care s-a făcut esofagoplastie… Pentru toate, dr. Florin Ioan a dovedit profesionalism şi perseverenţă în dorinţa de a ajuta. Şi i-a ajutat pe toţi, indiferent că erau copii din familii iubitoare sau singuri pe lume. Pentru toţi avea o vorbă bună, o încurajare, în dorinţa de le uşura suferinţa. Conştiincios, tenace şi perseverent, s-a luptat pentru fiecare caz chiar şi atunci când cei din jur dădeau semne că-şi pierd speranţa. Mi-aduc aminte de un caz povestit de personalul din secţie – pentru că dr. Ioan nu vorbea niciodată despre succesele profesionale: la intrarea într-un bloc, uşa avea geamul spart, iar copiii se amuzau intrând direct prin uşă. Dar administratorul a pus, după câteva zile, geamul lipsă, fără ca acest lucru să fie remarcat de unul din copii. Bineînţeles, a intrat în fugă, ca de obicei, umplându-se efectiv de cioburi de sticlă. Pe care dr. Ioan le-a extras, în 12 intervenţii chirurgicale succesive făcute cu anestezie generală. Deşi epuizaţi de acest efort (şi medicul şi copilul), dr. Ioan a perseverat până la rezolvarea fericită a situaţiei. Şi ar mai fi un caz de povestit: o fetiţă de 14 ani, împuşcată accidental de fratele ei, cu o armă cu alice, în zona abdomenului; intervenţia chirurgicală a durat nouă ore; au intrat succesiv trei echipe de câte doi medici, care au cusut intestinele ciuruite ale fetiţei. Şi fetiţa s-a vindecat!

    Acesta a fost dr. Florin Ioan. Profesionalism, conştiinciozitate, dăruire, perseverenţă, optimism şi… modestie. N-am ştiut niciodată că fusese decorat cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de cavaler. Aş vrea ca imensul gol rămas să îl umplem în fiecare zi, toţi cei care l-am cunoscut, cu amintirea şi onoarea că am fost contemporani cu acest OM, MEDIC şi COLEG.