Newsflash
OPINII

E timpul pentru o reconciliere de breaslă!

de Dr. Gabriel DIACONU - iun. 11 2021
E timpul pentru o reconciliere de breaslă!

Sunt iţe de nedescurcat, se pare. Legăturile stabilite între componentele sistemului sanitar din România sunt ca îmbinări făcute de un electrician amator cât să nu sară siguranţa când aprinzi lumina, pornești aeroterma sau bagi casetofonul în priză.

        Se spune că medicii sunt ori vinovaţi, ori nevinovaţi. Ori complici, ori victime. Și mai important, vocile critice din interiorul breslei urmează cam aceeași traiectorie balistică: de la nimeni la erou și înapoi. Niciodată înainte.

        Turnesolul pandemiei de COVID-19 începe să ne bântuie. Ironic, sistemul (cârpit așa cum e) a făcut faţă rezonabil ameninţării noului coronavirus. Dar odată ce ameninţarea se stinge, rămânem cu muntele de date, informaţii, detalii ce ar trebui centralizate într-o analiză. „Analiză care să folosească la ce?”, vor întreba unii. Simplu: analiză care să folosească unei foi de parcurs pentru viitorul Sănătăţii în România. Cine îndrăznește să o facă? Firesc ar fi să fie cei aflaţi acum la guvernare, în numele prea-slăvitei transparenţe, dar mai ales dacă își doresc cu adevărat reformă.

        Am aflat, treptat, că nu neapărat ticăloșia sau corupţia împiedică schimbarea la faţă a Sănătăţii. Există o duhoare persistentă pe culoarele puterii, care descurajează specialiștii în management sanitar sau experţii în politici de sănătate să vină la aceeași masă. După care există și o mâzgă consistentă, întărită de vechi relaţii clientelare și impostocraţie încă floridă, din cauza căreia, și dacă le explici oamenilor ce-ai avea de gând să faci, ei tot nu vor înţelege.

        Fapt este că ne aflăm la răscruce. Nu e nici prima, nici ultima. Unele voci sunt noi. Unele tehnologii au devenit între timp disponibile. Unii baroni au îmbătrânit. Unele lucruri s-au mai schimbat.

        Sunt mai mulţi oameni care au declarat, sus și tare, că stau pe proiecte ale unei „noi legi a sănătăţii”. Să iasă în faţă și să ne punem pe treabă! Sunt alţi oameni care declară că modul de cheltuire a banului public prin asigurările obligatorii de sănătate poate fi optimizat prin introducerea unor noi mecanisme de coplată. Foarte bine, să introducem asta în agenda publică!

        Dar, cel mai mult, e timpul pentru o reconciliere de breaslă. Medicii, asistentele, personalul mediu sanitar au luptat cot la cot cu pandemia de COVID-19. Unii colegi de-ai noștri au murit. Alţii și-au pierdut membri ai familiei. Suntem ca întorși de pe un front fără tranșee, dar cu multe pierderi de vieţi omenești. Merităm un timp al reconcilierii, în care vechi animozităţi medicale să lase loc conversaţiei constructive.

               România a arătat că nu tot timpul primim ce merităm. Iar asta e o lamă cu două tăișuri. Pentru că, la fel de bine, nu tot timpul merităm ce primim. Noi suntem totuși importanţi. Beneficiarul final al Sănătăţii e bolnavul. Dar, fără un sistem benefic pentru sănătate, nu prea ai cum să faci omul sănătos la loc.

ETICHETEbreasla

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe