Biblioteca
din pod
Suferinţele şi lipsurile produse de Primul Război
Mondial au declanşat, la sfârşitul său, revolte şi revoluţii ale populaţiei sărăcite.
Astfel, în Germania, „proletariatul zdrenţăros“ (Lumpenproletariat), agitat de comuniştii Karl Liebknecht şi Rosa
Luxemburg au creat în anul 1918 dezordini şi tulburări. Dacă aici revoluţia nu
a izbândit, în Rusia, Revoluţia din Octombrie a condus la naşterea primului
stat bolşevic. În ce măsură izbânda acestuia a avut loc cu preţul a milioane de
victime şi distrugeri materiale imense, nu aflăm din sursele oficiale ale
istoriei Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, ci dintr-o epică apreciată
de juriul Premiului Nobel care i-a decernat, în anul 1960, lui Boris Pasternak,
autorul romanului „Doctor Jivago“, Premiul pentru Literatură. Succesul acestuia
este binecunoscut, dar se ştie mai puţin că, precedându-l cu trei decenii, a apărut
în limba franceză, la Paris, romanul La
guirlande d’orée (Ghirlanda aurită), scris de un emigrant rus, Boris Zaiţev, în care este consemnată
viaţa în Rusia la începutul secolului trecut.
Boris Zaiţev a fost ales, în 1921, preşedintele
Asociaţiei panruse a scriitorilor, însă nu după mult timp a emigrat la Paris. În
romanul său „La guirlande d’orée“, editat în limba franceză de Librăria
Hachette în anul 1933, scriitorul, la fel ca Boris Pasternak în „Doctor
Jivago“, a încercat să prezinte literar cronica istoriei intime a unei familii
de intelectuali şi de oameni avuţi, desfăşurată de-a lungul a trei perioade: înainte
de Primul Război Mondial, în timpul acestuia şi în vremurile tulburi ale Revoluţiei
bolşevice. Ca şi Boris Pasternak, Zaiţev a fost iniţial poet, dar devine un
romancier a cărui experienţă socială a fost dură sub loviturile revoluţiei
ruse. Operele sale au fost traduse în nouă limbi europene şi în japoneză.
Textul, scris la persoana întâi, pare a fi confesiunea unei muziciene, Natalia
Nicolaevna, care duce înainte de război o viaţă lipsită de griji alături de tânărul
său soţ, agronom şi apoi cadet în armata ţarului, vegheaţi la domeniul rural de
la Galkino de tatăl său, inginer care părăseşte fabrica moscovită pentru a
deveni un „barin“ – boiernaş de ţară. Personajul cel mai interesant din această
primă perioadă este Gheorghi Alexandrovici Gherghievski, un nobil rafinat cu o
cultură artistică extinsă, alături de care Natalia face o călătorie în Italia.
Aici, pe lângă desăvârşirea educaţiei sale muzicale, îşi face relaţii care o
vor ajuta să fugă mai târziu în Occident din Moscova terorizată de comunişti.
Viaţa de petreceri, de reuniuni mondene şi culturale se spulberă în tristeţile
care încep să apară odată cu ivirea răniţilor de pe front. Părăsind conacul de
la Galkino, unde raze de lumină aurie străbăteau ici-colo în coloane şi în
cascade frunzişul teilor, înflăcărând aerul saturat de parfumul lor, Natalia,
ca şi Lara lui Pasternak, devine infirmieră în spitalul de campanie amenajat într-o
şcoală din Krasnoe, un orăşel din apropiere. Aici, cântăreaţa Nadia Nicolaevna,
se aşază la pian în sălile de răniţi, consolându-i pe aceştia după suferinţele îndurate
pe front. Războiul se termină şi familia se întoarce la Galkino, dar îi aşteaptă
tulburările produse de „mujici“, care se bucură, la începutul revoluţiei, să
pună mâna pe avuturile proprietarilor de la ţară, boiernaşi sau „barini“. Curând
însă, după instaurarea puterii proletariatului de la oraşe, ei se văd jecmăniţi
de produsele lor şi se revoltă. Pedepsirea se face prin brigăzi de bolşevici marinari
şi muncitori care ard satele şi îi execută pe moşierii care incită ţăranii
revoltaţi. Descrierea unei astfel de crime este zguduitoare: A doua zi am aflat despre Tchokrak (un
„barin“ local) care a fost omorât. A fost
executat în propriul parc, nu departe de cavoul prinţilor Vadbolski (…). Era un
bărbat solid, ei (bolşevicii) erau neîndemânatici.
Au tras de şapte ori în el. Cădea şi apoi se ridica, strigându-le: „Nu ştiţi
nici măcar să trageţi, bandă de blestemaţi“. Întregul sat venise să vadă cum
era omorât. Şi era o domnişoară, fata lui care alerga şi se ruga de oameni ca să
nu lase să fie ucis tatăl său. Atunci comisarul a ghicit ce trebuie să facă:
l-a împuşcat în ceafă, terminându-l. Opoziţia împotriva crimelor bolşevice
este reprezentată de Gheorghi Alexandrovici Gherghievski şi de Andrei, băiatul
Nataliei Nicolaevna. Primul este personificarea nobilului moscovit cult,
educat, altruist, distins, preocupat de artă şi literatură, preţuind în viaţă
ceea ce aceasta are mai frumos. Prieten al familiei la Galkino, ofiţer în
armata ţaristă pe frontul Primului Război Mondial, gazdă nobilă la Moscova, el
se raliază contrarevoluţionarilor mai puţin din convingere, mai mult din obligaţia
statutului său social, dar până la urmă, dibuit de poliţia comunistă, îşi pune
capăt zilelor în drum spre închisoare, înghiţind otrava dintr-un inel pe care-l
purta tot timpul la deget. Al doilea, Andrei, fiul Nataliei Nicolaevna, asistă
din copilărie la represiunile sângeroase ale bandelor bolşevice de pedepsire,
astfel că, elev la Moscova, se afiliază societăţii secrete a rezistenţei
tineretului. Este însă descoperit şi după o sumară şi scurtă judecată, este
condamnat la moarte şi executat.
Mărturisesc că de-a lungul lecturii
romanului m-am întrebat tot timpul de ce autorul l-a numit aşa. După ce l-am
parcurs şi în special după ce l-am recitit, am remarcat frecventele tablouri
ale nopţilor cu stele, în care acestea apar ca nişte ghirlande aurite. Iată un
pasaj: M-am aşezat pe un divan, sub masca
lui Petru cel Mare şi un abur albăstrui se înfăşura în jurul picioarelor mele.
De când am venit prima oară aici, câte oscilaţii şi sufluri în viaţa mea uşoară
(…) Totuşi aceleaşi stele străluceau magnific cu scânteieri orbitoare de zăpadă
şi erau umbre de un albastru profund şi arabescuri aurite de gheaţă. După
acest cer, pe care eroina îl vede într-o noapte de Anul Nou la Moscova, descrie
un altul, peste câteva luni mai târziu: Am
apucat pe drumul spre casă. Pe cerul de martie, stelele se etalau ca o ghirlandă
de aur. După aerul sufocant din izbă, după atâtea cuvinte şi gesturi absurde,
aerul îngheţat părea savuros şi firmamentul apărea nemuritor.
Romanele „Doctor Jivago“ de Boris Parternak şi
„Ghirlanda de aur“ de Boris Zaiţev au nu numai o valoare literară, dar
reprezintă pentru noi un precedent istoric. Într-adevăr au existat şi în ţara
noastră, în perioada anilor 1944–1960 destine ca ale lui „Doctor Jivago“ şi
Nataliei. Persecuţiile, deportările, arestările, lipsurile, deposedările,
crimele, jertfele au fost, ca şi în Rusia anilor 1917–1930, generalizate.
Revoluţia rusă de după anul 1917 a fost asemănătoare cu revoluţia comunistă din
ţările est-europene de după anul 1947: aceeaşi luptă de clasă cu exproprierea
celor avuţi, naţionalizarea distructivă a fabricilor, pedepsirea ţărănimii
tradiţionale, răzbunarea pentru o cât de infimă opoziţie, execuţii fără judecată,
confiscarea tuturor mijloacelor de trai etc.
Aceste două romane sunt, mai degrabă, o
consemnare a unor evenimente care au decimat elita intelectuală şi morală a
unor naţiuni.