În fiecare an, în luna septembrie, are loc o
„explozie“ de accidente de circulaţie care implică tineri – cel mai des pe
motociclete sau scutere. Probabil, lipsa de control, de educaţie rutieră, de
responsabilitate, la care se adaugă sprijinul financiar excesiv şi neglijenţa părinţilor
sunt factorii primari care favorizează angajarea în aceste evenimente nefaste.
Mulţi dintre tinerii de 18–25 de ani care posedă bolizi pe două roţi sau
variante de scutere îşi asumă riscul major de a goni cu viteze extrem de mari
pe şoselele primejdioase ale României. În Clinica I Neurochirurgie de la
Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ avem în fiecare toamnă o adevărată
„recoltă“ de acest gen. Unii pacienţi ajung cu traumatisme ale coloanei vertebrale,
cazul cel mai grav fiind ruptura măduvei spinării cervicale. De asemenea, există
o cazuistică numeroasă cu traumatisme craniocerebrale survenite, în accidente
rutiere, la motociclişti.
Cei interesaţi de astfel de „sporturi
extreme“ ar trebui să ştie care sunt consecinţele unei accidentări.
Traumatismul coloanei vertebrale se poate asocia cu o serie de sindroame, în
funcţie de anvergura, localizarea şi tipul de leziune.
Sindroamele
de hemisecţiune medulară au tablouri variate. Dacă pacientul prezintă
sindromul de hemisecţiune medulară Brown-Séquard, atunci apar semnele: controlateral – paralizie motorie şi
vasomotorie, abolirea sensibilităţii termo-algice, abolirea sensibilităţii
proprioceptive inconştiente; ipsilateral
– abolirea sensibilităţii tactile epicritice şi proprioceptive conştiente. Dacă
leziunea se află la nivelul vertebrelor C8–T2, se adaugă sindromul
Claude-Bernard-Horner. Semnele sunt dramatice: mioză, enoftalmie, diminuarea
fantei palpebrale. În leziunile medulare caudale sunt afectate şi funcţiile
vezicii urinare, rectului şi aparatului genital.
Sindromul de secţiune
medulară totală
constituie varianta cea mai tragică. Acesta determină tulburări cu atât mai
grave cu cât nivelul secţiunii este mai înalt. Secţiunea superioară segmentului
cervical C3 cauzează moartea prin paralizie respiratorie. Secţiunile medulare
inferior de C5 permit supravieţuirea şi evoluează în
mai multe faze: • şoc
medular (aproximativ trei săptămâni) – para- sau tetraplegie flască, areflexie
somatică şi vegetativă, abolirea sensibilităţii sublezional, tulburări
sfincteriene, tulburări trofice (escare) • automatism medular (reapare
activitatea reflexă sublezional) – tetra- sau paraplegie spastică, anestezie în
teritoriul sublezional, exacerbarea reflexelor osteotendinoase, hipertonie
musculară, reinstalarea reflexelor vegetative medulare (singurul „câştig“ care
mai există).
Aşadar, dacă se produce secţionarea,
dislocarea măduvei cervicale, apare paralizia totală, tetraplegie ireversibilă.
Secţionarea completă a substanţei nervoase la oricare nivel produce efecte
devastatoare. Medicina actuală nu a putut inventa o metodă de refacere a ţesutului
nervos distrus la nivelul măduvei spinării. În mod curent, se iau măsuri de
urgenţă la locul accidentului, în clinica de specialitate se fixează partea
osoasă a coloanei cervicale, însă elementele nervoase nu pot fi reparate. Aceşti
tineri rămân handicapaţi pe viaţă, având timp suficient să regrete imprudenţa
actelor lor. Familiile acestora trăiesc sentimentul de disperare. Partea mai
gravă este că, de obicei, aceste accidente antrenează şi victime colaterale,
oameni nevinovaţi care suferă leziuni grave sau decedează.
Leziunile cerebrale traumatice (TCC) prezintă
frecvent complicaţii ca urmare a schimbărilor din cadrul cogniţiei, personalităţii,
controlului impulsurilor, ce pot genera dereglări comportamentale. Aceste
schimbări neurocomportamentale pot fi tranzitorii sau persistente. Ele
reprezintă un posibil obstacol în reintegrarea în comunitate, solicitând
recuperarea în acord cu nevoile funcţionale şi dependent de simptomele
neurologice. Persoanele cu TCC pot experimenta sentimente de vină, eşec,
nefericire, ce pot duce la depresie şi dificultăţi de adaptare. După TCC,
viteza proceselor cognitive este redusă, atenţia, memoria şi abilităţile
verbale sunt afectate. Problemele cognitive împreună cu durerile de cap,
confuzia, oboseala, iritabilitatea, tulburările de somn, anxietatea,
sensibilitatea crescută la zgomote şi tulburările de vedere converg către un
sindrom postcontuzional. Mulţi pacienţi, după traumatism (chiar şi la un an),
raportează o stare psihologică neconfortabilă şi o scădere a calităţii vieţii.
Depresia, iritabilitatea, agresivitatea, incapacitatea mentală sunt sechele
greu de tratat. Problemele funcţionării mentale şi sociale după TCC au un
impact mai mare decât sechelele fizice, în raport cu percepţia scăderii calităţii
vieţii. Tratamentul suboptim poate genera morbiditate psihosocială substanţială
şi neputinţa de a beneficia de serviciile de neuroreabiliare. Familiile pacienţilor
sunt puternic afectate de aceste tulburări comportamentale.
Soluţiile la problema accidentelor rutiere
la motociclişti se referă la prevenţie.
Familia trebuie să supravegheze mai bine membrii săi tineri, să-i controleze şi
să-i protejeze de actele riscante. Televiziunile ar putea promova mai frecvent
emisiuni educative decât frivole. Sunt necesare o grijă susţinută pentru
securitatea tinerei generaţii (şi aşa în scădere prin natalitatea redusă sau
prin emigrare) şi măsuri efective de preîntâmpinare a urcării tinerilor pe
motociclete. În şcoli şi licee, se pot organiza seminarii educative. Pe străzi
se poate populariza mai mult comportamentul distractiv centrat pe siguranţă, nu
pe acte riscante. O altă soluţie vizează noi reglementări legislative.
Dacă mersul cu viteză a devenit un sport
extrem modern, care „dă un plus de valoare“, e bine să ştim că şi efectele sale
pot fi extreme, cu prognostic vital sau foarte grav.
