Scriu în „Viața medicală” deja de niște
ani. În tot acest timp, alături de reputați colegi de-ai mei, am căutat să pun
pe hârtie gânduri născute din – și spre – speranța îmbunătățirii sănătății
românilor. Ce-o fi însemnând asta, trebuie că nu ține doar de medicină. Uneori
ține de caracter. Alteori ține de finanțare, nu doar cu bani, dar și cu
demnitate și respect. Ai nevoie de-o viziune, de-un scop al devenirii
doctorului, care să-i fie de folos, dar mai ales să-i succeadă. Pentru că
fiecare doctor e doar un prolog al celui care-i va urma. Mai devreme sau mai
târziu, toți istovesc, îmbătrânesc, dispar, unii dintre ei sunt greu de
înlocuit. Prețuiesc la fel de mult antipatiile pe care mi le-am atras și-mi
sunt aidoma independente prețuirile ocazional culese. Am o minte a mea și doar
ea nu mă minte. Restul sunt efemere. În tot acest timp, am oscilat între a
păstra camaraderia profesiei, una pentru care am pus umăr, geană și sânge când
a fost cazul, respectiv cealaltă cale, una în care să iau la țintă pe acel om.
Acel om care, deși tot doctor se cheamă, tot medicină practică, nu merită să
poarte halatul alb.
Vânătoarea de lichele și lachei, în
breslașii zilelor noastre, nu-i foarte grea. Dacă asculți bârfa târgului, tot
ce ai de făcut e să iei o flintă cu alice, să închizi ochii și apoi să tragi
alandala spre corpul medical. N-ai șansă de mare regret, căci de-ai pocnit pe
unul găsești rațiune post hoc pentru pedeapsa păcatelor lui. Mulți le
mai au, puțini dispuși să-și corecteze vreun defect. Nu că n-am fi toți
împovărați de imperfecțiune. Ce-ți mai trebuie, dacă ești ortoped, să ai
cuvintele la tine? Tu repari oase rupte, nu faci terapie cu pacientul.
Ei și ce dacă l-ai băgat în sfânta-i fragedă origine că te-a trezit la ceas de
noapte? Plină-i lumea de obraznici și de mitocani. A se vedea pacienții. Iar
dacă tu, cher Griguță, ai școală bună și gustul fin, poate-ar trebui
să-ți fie iertat și nasul sus, și buzunarul jos, că până la urmă nu te-au
câștigat la belciuge. Pestriță ne mai e lumea, până la urmă-mi zic, n-am
schimbat prea mult versul horei unirii și tot dăm mână cu mână.
Dar sub nicio formă nu-mi pare acceptabil –
și-am obosit să tac, și nu mai am vreun dubiu – când vine vorba de acela care,
din adăpostul prefixului, împrăștie propagandă antimedicală. Sunt stâncă lângă
dreptul la cuvânt și orice poziție-și are loc pe lumea asta. Poți să contești
orice, de la tratamentul malariei până la existența virusului rujeolic. Poți să
opinezi despre conspirații farmacentrice sau să avansezi idei despre cum să
vindeci mai repede, mai bine, mai estetic cancerul. De-aia suntem aici, să te
ascultăm. Spune-ți argumentele! Dar, când povara dovezii îți este împotrivă,
când știi starea științei la acest moment în teme (unele) vulnerabile, te
mai poți numi doctor de îndată ce-ai ridicat glasul și, la adăpostul
autorității, spui: „Ei aș! Vaccinurile? O prostie! Să mâncăm mai bine, mai
sănătos, să stimulăm imunitatea ca pe vremea dacilor, cu miere și propolis!”.
Ce nevoie-ai mai avea, o, mare vindecător, de umila mantie de medic, de vreme
ce-ai descoperit secretul nemuririi?
Am să-ți spun de ce cred eu că nu te
desparți de ea. Pentru că, fără acel „dr.” în fața numelui, ești doar un alt
păcălici, alt saltimbanc ce face micul mai digest la nesfârșitul bâlci pe care
îl consumă omul, undeva între toneta cu turtă dulce și cârciuma cu țuică
dreasă. Diploma, odată luată, fie că a fost acum un an, acum un veac, dă
gravitație pompozităților sterile pe care le propui, cu atât mai mult cu cât
mulți, prea mulți de dimprejur se simt spuziți de variile păcate. Acest
scrupul, rozaceea anilor de demult, când n-aveai voie să-ți contrazici maestrul,
face ca și azi, în fața unor nume altfel sonore, să n-auzi majoritatea vorbind.
Pentru că democrație. Pentru că pluralism de idei.
Oare am uitat că starea științei nu se
supune acelorași reguli ca plebiscitul? Câtă rigoare să mai păstrezi din
meseria de doctor cât timp ai tot felul de altoi, de la doctorii „ortodocși”
care, între două algocalmine, mai bagă și-o apă sfințită, la ceilalți, exoticii
hibrizi, care confundă holismul cu spiritismul, totul filtrat prin bula
capitalistă a căpătuirii, că doar e loc de toată lumea? Nu de alta, dar sunt
atât de mulți bani de făcut, atât de mulți oameni de prostit, atât de peltică
vocea medicului remanent, încât ar fi și păcat să nu profiți.
Acesta e cuvântul de luat acasă: profit.
Și, până acum, nimeni nu s-a luat în piept cu puzderia de șarlatani posesori de
diplomă medicală, unii care au descoperit cornucopia, de obicei prin părți mai
mărginașe ale patriei. Vând povești, practică pase șamanice, anunță vindecări
miraculoase. Și totul de vreme ce sunt doctor Cutărică, specialist în
cutărologie. Și Colegiul Medicilor ce face? Stă și se uită, precum un bunic
amuzat, la vrăjitoriile nepotului. Avem aceleași proceduri sibilinice
dintotdeauna, și-n plus dă atât de prost și de penibil să dai în fapt pe
vreun confrate, încât mai bine ne lipsim. Or, eu zic nu.
Zic că, pentru afirmații care nu doar că
n-au substrat medical, dar reprezintă, în fapt, escrocherii medicale,
acești oameni ar trebui să rămână fără licență de liberă practică. Ar trebui să
le interzică dreptul de a se prezenta drept dr. Cutărică. Și mai cred că, de
vreme ce avem un Colegiu, Colegiul ar trebui să se pronunțe nu doar pe fondul –
și-n fundul – problemelor, ci și la nivelul reprezentării. Astfel că acest
articol, departe de a fi citit în cheie literară sau drept un alt pamflet,
musai să fie luat drept sobră rugăminte la cine s-o nimeri să îl citească. Și
se întâmplă că știu că mulți încă mai citesc. Onorați colegi, stimate
președinte al Colegiului, subsemnatul, doctor cu drept de liberă practică și –
deocamdată – fără să nominalizez pe nimeni, vă rog să luați în considerare
cererea mea. Pentru că atâta timp cât nimeni nu face nimic, cât timp acredităm
ideea că există „controversă” în privința vaccinurilor, a tratamentelor
medicale consacrate, recomandate prin ghiduri, cât timp lăsăm problema la
îndemâna știu-eu-cui prin aule obscure, vom continua să dăm la mătură în urma lor,
de multe ori prea puțin, prea târziu să mai salvăm vreo viață. Sau propriul
obraz.
