Newsflash
OPINII

Din activitatea SRIF

de Antoaneta LUCAŞCIUC - dec. 28 2011
Din activitatea SRIF
    Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF) a organizat recent, într-o atmosferă ştiinţifică autentică, ultima sesiune trimestrială de comunicări a acestui an. Subiectele prezentate, generoase ca număr şi aprofundate în conţinut, au echivalat cu anvergura unei reuniuni naţionale.

   Aniversări şi comemorări în 2011. Din cele 20 de personalităţi enumerate, ale învăţământului universitar farmaceutic din Bucureşti, trei au fost prezentate. Veturia Odor (1921–2001), primul cadru didactic de la catedra de organizare farmaceutică şi istoria farmaciei a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, în perioada 1953–1957, a fost elogiată de farm. pr. Maria Gabriela Suliman. La aniversarea a 95 de ani de la naştere, conf. dr. farmacist Zisi Şt. Fârşirotu (1916–2009) a fost omagiată prin expunerea studentei Cristina Enculescu (anul IV Farmacie), care a redat prin imagini câteva „valori de patrimoniu farmaco-istorice“ din Colecţia ce poartă numele organizatorului, cercetătorului şi părintelui acesteia. Tot în acest demers evocator s-a înscris şi comemorarea lectorului universitar col. (r) dr. farm. Constantin Iugulescu (1924–2006), iniţiatorul şi fondatorul SRIF. În expunerea conf. dr. farm Adriana Elena Taerel s-au restituit „noi mărturii şi preocupări pentru istoria farmaciei“ aflate în arhiva personală a celui care, îndemnat de nobile scopuri şi idealuri, cerea urmaşilor să acorde „mare atenţie păstrării şi ordonării arhivelor farmaciştilor“ ca sursă de istorie autentică a profesiei. Dr. farm. Constantin Iugulescu a contribuit neobosit la ridicarea SRIF şi la afilierea ei la Societatea Internaţională de Istoria Farmaciei (ISHP), în anul 1998. Cu totul meritorie a fost şi activitatea sa ştiinţifică, deşi majoritatea lucrărilor sale a apărut postum, în câteva volume, cu sprijinul demn de semnalat al dr. farm. G. D. Mogoşanu: „Din epopeea serviciului sanitar militar în războiul pentru independenţa României (cu o privire atentă asupra serviciului farmaceutic)“ (2006), „Pagini din trecutul farmaciei militare româneşti“ (2008) şi, anul acesta, o culegere de necrologuri („pentru cinstirea celor decedaţi“) – medici şi farmacişti, colegi şi prieteni pe care autorul i-a condus la locul de veşnică odihnă rostind, ca ultim omagiu, un discurs în care biografia defunctului cu profilul uman şi etic a devenit astăzi o pagină de istorie.

   În a doua parte a programului s-au prezentat două comunicări ştiinţifice cu subiecte şi abordări diferite, primite cu mult interes de participanţi. Prima – „Demonstrarea originalităţii şi priorităţii tulpinii vaccinale de Bacillus anthracis a prof. dr. Stamatin“, autori: V. Ordeanu şi M. Necşulescu (Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare) şi A. Vladimirescu (INCDM „I. Cantacuzino“) – a fost urmată de mai multe întrebări legate de patogenitatea şi riscul vaccinării la om şi de o posibilă legislaţie pentru voluntariatul vaccinărilor experimentale. Comunicarea „Remedii cosmetice şi terapeutice în opera poetului Publius Ovidius Naso (43 î. Hr.–17 d. Hr.) a fost prezentată de farm. pr. Maria Gabriela Suliman (coautor – prof. ist. Antoaneta Lucaşciuc). Remediile au fost extrase din opera poetului Ovidiu cunoscută sub numele de „Ars amandi“ şi dintr-un mic tratat de cosmetică scris în distih elegiac, „De medicamine faciei feminae“. Poetul explică scopul pentru care l-a scris: „Am arătat mijloacele de a vă înfrumuseţa. Căutaţi acolo ajutoare împotriva stricăciunilor aduse feţei noastre“. Erudiţia sa poate fi urmărită şi prin filonul educaţiei pentru sănătate pe care o dezvoltă prin recomandarea susţinută a evitării exceselor de orice fel. Prin această comunicare s-a ilustrat un bogat reţetar şi chiar o evidentă reconstituire a unui tratat modern de cosmetice.

   Al treilea punct din program – „Carte istoriografică medico-farmaceutică“ – a beneficiat de prezentarea a două recenzii: Anca Michaela Israil – „Personalităţi de prestigiu ale Institutului Cantacuzino“ (recenzată de farm. pr. Maria Soporean) şi Ana Carata, Emilia Stancu – „Creatori de muzee şi colecţii muzeale de istoria farmaciei în România şi relaţii internaţionale“ (recenzată de prof. ist. Antoaneta Lucaşciuc).    Percepţia sesiunii SRIF rămâne legată de o participare majoritară a farmaciştilor şi a studenţilor din facultate şi confirmă dorinţa testamentară a dr. farm. C. Iugulescu, de a nu lăsa să se stingă flacăra istoriei acestei nobile profesii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe