Lume peste lume sosește în gara Montparnasse cu sufletul la gură. E grevă la Căile ferate. În platoul unei televiziuni se examinează legătura dintre sănătatea cetățenilor și greva care „induce un stres negativ din toate punctele de vedere, amestecat cu frica de a pierde trenul și un sentiment de lipsă de vigoare”, anunță un doctor. „O să aibă repercusiuni asupra somnului, scade imunitatea și creează tulburări de comportament până la depresie”, reia el. „Et ça, c’est très mauvaise pour la santé.” (Și asta e foarte rău pentru sănătatea ta.)
Din ce în ce mai multe aspecte ale existenței sociale sau biologice a oamenilor au devenit domenii de intervenție medicală, prin includerea lor în sfera patologicului sau definirea cu termeni medicali. Fie că e vorba de sarcină și naștere, pierderea părului, îmbătrânire sau controlul greutății, de moarte și expunerea la soare, toate sunt fenomene care necesită sfatul și încadrarea medicului. Boli răspândite astăzi – precum tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, sindromul alcoolic fetal, anorexia, sindromul de oboseală cronică, osteoporoza și fibromialgia, dependența de alcool, de jocuri de noroc sau sindromul premenstrual – nu erau cunoscute acum 40 de ani. Alte situații morbide, cum ar fi timiditatea sau fobia socială, erau considerate pe vremuri trăsături de caracter.
Lărgirea intervalelor de definire a hipertensiunii arteriale, a hipercolesterolemiei sau a obezității a crescut considerabil numărul de pacienți care necesită tratament.
În Uniunea Europeană, 28% din adulți au suferit în ultimul an de o tulburare mintală, iar 32% din ei aveau o alta asociată. Împreună cu mai mulți colegi am făcut câteva teste de anxietate, tulburare bipolară și ADHD recomandate de Asociația americană de psihiatrie. Toți am primit o suspiciune diagnostică și recomandarea de a consulta un psihiatru. Oamenii tineri și aparent sănătoși sunt poftiți să-și verifice periodic starea de sănătate: pachetul „Junior” propune, la ofertă, pentru copiii de la 2 la 18 ani, măsurarea calciului, a fosfatazei alcaline și un examen coproparazitologic. Pentru cei care vor să aibă parte de „noua medicină” și de o sănătate exuberantă se recomandă analiza neurotransmițătorilor, a telomerilor și evaluarea avansată a stresului oxidativ. Mai toate aspectele existenței au devenit subiect de recomandări de experți.
Putem să remarcăm cu destulă ușurință, fără să cercetăm aici pertinența diagnosticelor sau să punem la îndoială suferința celor afectați, că oamenii care nu se încadrează în nicio categorie terapeutică devin rari și că scenariul fantastic al doctorului
C. K. Meadov (1), care descria reperarea ultimului om sănătos undeva pe lângă Kansas, în persoana unui profesor de algebră de 53 de ani, devine verosimil. A. Huxley spunea: „Medicina a avansat atât de mult, încât nimeni nu mai e sănătos”.
Pentru mulți oameni, expansiunea medicinei este semn de progres și, în sensul acesta, scăderea mortalității infantile și creșterea speranței de viață sunt argumente. Cu toate acestea, chestiunea graniței dintre normal și patologic rămâne valabilă, cu atât mai mult cu cât independența științifică este amenințată de interese financiare (2). Sunt mulți bani de câștigat de pe urma metamorfozării oamenilor în bolnavi (3) și a transformării sănătății în obiect de consum.
Virgiliu scria că își „distruge sănătatea cel care căznește s-o păstreze”. Astfel, inflația medicală a devenit sursă de teamă, de preocupare obsesivă față de starea sănătății proprii, cum de altfel participă și la slăbirea legăturilor dintre oameni, atât timp cât orice suferință trebuie îngrijită de un expert, acolo unde, de multe ori, familia și prietenii aveau rolul principal. Ca orice remediu, și medicina în exces poate fi vătămătoare. (4)
Există și alte consecințe ale medicalizării vieții. Începând cu anii ’80, în Occident, în numele promovării sănătății, a avut loc o creștere importantă a intervenției statului în viața privată a cetățenilor, în vremuri în care același stat și-a abandonat treptat funcțiile lui sociale și economice. „Multe probleme grave de sănătate sunt cauzate de alegerile personale, de stilul de viață nesănătos pe care oamenii l-au ales”, a declarat David Cameron. „Trebuie să promovăm un comportament responsabil și să-i încurajăm pe cetățeni să facă alegeri corecte în ceea ce privește hrana, băutura și timpul lor liber”, a adăugat acesta. Pe scurt, ești bolnav pentru că ai dus o viață destrăbălată și ai acumulat factori de risc.
Dilatarea discursului medical are aici o funcție precisă: maschează cauzele profunde ale maladiilor, care de multe ori sunt sociale, economice sau de mediu (5), exact domenii pe care statul, progresiv, le părăsește. Astfel, mulți oameni cred că, dacă nu sunt bine, este vina lor și că stilul de viață i-a împins înspre maladie, nicidecum că starea lor poate să fie o reacție sănătoasă sau un refuz de adaptare la un mediu în care condițiile de viață sunt dificile sau insuportabile.
Politicile de culpabilizare conduc la programe de îndreptare. Noul cod de bună purtare, dacă-ți dorești o stare de sănătate optimă, presupune, înainte de toate, siguranță. „Safety” este noul cuvânt de ordine. „Nu neglija pericolul bolilor cu transmitere sexuală! Fii sigur de sănătatea ta!”, stă scris pe un fluturaș. Excesul, desfrâul conduc la boală: odată ce legătura dintre morală și sănătate este construită, controlul stilului de viață sub amenințarea bolii devine un mecanism de disciplinare a societății în numele prevenției medicale. Nu spunea unul dintre personajele lui Tolstoi că
„vindecarea sifilisului înseamnă protejarea viciului”?
Controlul social asupra individului nu se realizează doar prin ideologie, ci și prin corpul lui. Consecința directă a medicalizării vieții este regularizarea strictă a comportamentelor. Cum spunea Gilles Deleuze: o „societate de control”, populată de „bolnavi potențiali” și „subiecți la risc”.
