Care mai de care încerca să celebreze virtual copilăria: imagini cu ei în grădiniţă, cu prichindeii lor și distribuiri de citate despre universul magic al copilăriei. Inevitabil, toate erau însoţite de urarea: „La mulţi ani, copilului din noi!”.

Nimic nou pe frontul online. Îndată ce se bate miezul nopţii, pe căi bătute degetele ne poartă, începem să tastăm și să alcătuim fraze adecvate zilei ce tocmai a început.

Fie că e Ziua Naţională a Șosetelor Pierdute, Ziua Ciocolatei Negre cu Alune, Ziua Mondială a Bunătăţii, Ziua Internaţională a Bărbii, Ziua Aranjării Biroului, Ziua Mondială Fără Telefon Mobil, se găsesc citate și fotografii care să-i facă pe cei dornici să marcheze marea sărbătoare.

Ziua Mondială a Igienei Mâinilor n-a avut niciodată noroc în mediul virtual românesc. Ce-i drept, nici în offline nu-i prăznuită. Despre Ziua Mondială a Hârtiei Igienice și Ziua Mondială a Toaletelor românii nici nu postează, nici nu discută, deși, s-a văzut în lunile ce au trecut cât de venerată a fost descoperirea lui Joseph Gayetty.

Ajutor al celor afectaţi de boala hemoroidală, cum era anunţată iniţial recomandarea de folosire a hârtiei igienice, a devenit peste două secole un star al pandemiei.

Televiziunile îi prezentau pe cetăţenii hulpavi care nu se gândeau și la posterioarele semenilor când făceau achiziţii chiaburești, germanii construiau site-uri în care oamenii își puteau calcula doza necesară de hârtie igienică în izolare, iar cei mai zglobii au născocit sumedenie de provocări domestice, încât părea că asiști la Jocurile Olimpice Online ale Hârtiei Igienice.

Dacă am pomenit de Ziua Internaţională a Copilului, dar și de jocuri, îmi aduc aminte de o scenă care se repeta în fiecare vineri seara, între blocuri, pe vremea când mă aflam la finalul celei de-a treia copilării.

Un medic ieșea cu fiul său, de vârstă apropiată mie, și se jucau nu mai mult de jumătate de oră. Doar ei doi și doar 30 de minute. Aveam să aflu ulterior că tatăl nu voia să-și lase băiatul în preajma celorlalţi copii de teamă să nu fie „contaminat” cu alte idei decât ale sale. Îi considera pe ceilalţi copii potenţiale surse de pericol, fizic ori emoţional.

Multor copii li se restrâng interacţiunile cu cei de-o vârstă. Timpul lor liber devine timp dedicat studiului. Unii părinţi hiperprotectivi își motivează stricteţea invocând spaţiile de joacă ca fiind nesigure și potenţial traumatizante.

Ei nu numai că minimalizează joaca, pe care n-o înţeleg ca fiind terapie, că are sens comunitar și că e o legătură transformaţională între minte și corp, ci drept un timp furat temelor.

Spaţiul construit și designul pot oferi copiilor mediul și instrumentele care le pot construi și dezvolta încrederea, creativitatea și empatia. Multe dintre grădiniţe și școli sunt spaţii creatocide.

Nu numai prin agresivitatea verbală și nu de multe ori fizică, existentă intra muros, prin neînţelegerea puterii și potenţialului graficii și a designului ca instrumente ale schimbării în bine ori a bagatelizării educaţiei senzoriale.

„Barometrul locuinţelor sănătoase”, publicat în 2019, ne atenţionează că anual afecţiunile cauzate de clădirile nesănătoase în care sunt educaţi copiii României determină 37.384 de zile de absenţă de la școală.

Documentul susţine că numai o îmbunătăţire a calităţii aerului în școli ar spori cu 15% performanţele elevilor, în ce privește viteza de lucru, nivelul de atenţie și de concentrare.

A sechestra un copil în casă și în școală, nu numai că-i produce o rigidizare psihokinetică, ba, mai mult, îl șubrezește de-a dreptul. Mult mai bine i-ar prinde să zburde decât să fie reţinut îndărătul zidurilor caselor și ai școlilor.

Beneficiile economice totale ale îmbunătăţirii mediilor interioare în școli și în casele din România, până în 2060, sunt estimate la 6,1 miliarde de euro, conform „Barometrului”.

Copilărie sănătoasă în școli sănătoase, aceasta ar trebui să fie deviza părinţilor și a guvernanţilor. Să ne uităm și la cât timp dedică elevii români temelor faţă de cei din Danemarca, Cehia sau Finlanda și să ne gândim la nivelul la care se află aceste state comparativ cu România.

Vizitând aceste ţări observăm cât de „aerisiţi” sunt locuitorii lor, în gândire, comportament și locuire. Casele și școlile sunt mai prietenoase vizual, copii sunt designerii propriului joc, creativităţii și imaginaţiei li se acordă atenţie și viaţa le este mai puţin programată.

Învaţă de mici să-și pună întrebări, pornind de la joc și experiment, înspre eșec și redresare. Noi, în schimb, le așezăm copiilor o naraţiune pregătită, în care sunt forţaţi să locuiască toată viaţa.