Newsflash
OPINII

Descoperă-mi inima cu ceva

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - sept. 17 2020
Descoperă-mi inima cu ceva

Septembrie îmi amintește câteodată de lunile în care am coordonat activitatea unor cabinete de medicină școlară a două colegii din Tecuci.

Lucram la spital, la Chirurgie și, cum se întâmplă adesea în viaţă, am ajuns să fac lucruri la care nu m-aș fi gândit vreodată. Unul dintre acestea a fost interacţiunea cu sute de elevi și zeci de profesori, dar și colaborarea cu un medic de familie, care mi-a încredinţat, pentru o vreme, cele două cabinete, din Tecuci și Movileni. Pe cât de intensă și de epuizantă a fost acea perioadă, când nici nu reușeam să ajung acasă decât după patru zile pe atât de plăcută e memoria acelor vremuri.

Mă obișnuisem ca medicii și asistentele de la spital, care mă știau de la 2 ani, să mă întâlnească pe aleile și în saloanele spitalului ca medic, dar în mediul școlar parcă a fost mai straniu. Spaţiile prin care treceam căpătaseră altă semnificaţie, deși în unele îmi petrecusem sute de ore. Profesorii cu care mă întâlneam pe holuri îmi fuseseră nu demult dascăli, iar doamnele de serviciu, care mă salutau politicos, nu-și mai aminteau cum ne muștruluiau când apăream de după vreun colţ și năclăiam pardoseala pe care tocmai ce o curăţaseră. Nu mi-am lăsat nici barbă și nici mustaţă, cum procedase ginecologul căruia i se părea că nu e luat în serios de personalul spitalului. Mi-am lăsat să ruleze cele învăţate din lungile interacţiuni cu regretatul dr. Constantin Teodorescu, dar și din sutele de pagini din „Baze clinice pentru practica medicală”, cartea lui Păunescu-Podeanu, pentru care flămânzisem multe zile în studenţie după ce o achiziţionasem.

Modul cum examinam pacienţii la cabinetele dlui doctor Blaj, dar și în cele școlare, a părut iniţial straniu pentru asistente, dar mai ales pentru pacienţi. În zilele când eram la cabinet, mă așteptau grupuri de oameni de la ţară ori de elevi. Pătrundeau toţi în sala de consultaţii, de parcă erau mânaţi de vreo mega-ofertă promisă de un supermarket ce tocmai își deschidea ușile în premieră pentru ei. Femei și bărbaţi, copii și vârstnici, toţi solicitau un bilet de trimitere, pe unde aveau vreo cunoștinţă. Unii-și ridicau hainele groase și arătau unde-i doare, și fiecare, după cum aprecia, îmi cerea un bilet „la chirurgie” sau la interne. Elevii voiau scutiri sau găseau motive să părăsească ora vreunui profesor pe care nu-l simpatizau. Mi-au înţeles modul de abordare și, la scurtă vreme, pesemne că și cu ajutorul asistentelor, au început să intre în cabinet pentru a fi examinaţi, și nu ca la o casă de bilete. S-au mirat iniţial că le cer să se dezbrace. Sau că îi examinez genital ori rectal. Că palpez sânii, axilele și regiunile inghinale. Că-i întreb ce mănâncă și de unde beau apă. Ori, pe elevi, dacă și-au început viaţa sexuală și ce băuturi obișnuiesc să consume la bairamuri. Nu eram mereu pe gustul doamnelor asistente, mai ales cele din licee, pentru că zăboveam prea mult cu problemele elevilor. „Lăsaţi să-și bată capu’ la spital cu ei!”. Dar îndată își mușcau limba, când își aminteau că unii tot la mine ar fi ajuns, la Camera de gardă Chirurgie. Nu știu dacă lecturile din cărţile faimoase, cu doctori de ţară care străbat în șaretă glodul satelor, în noapte, pentru a salva viaţa unui biet uncheș, erau cele care îmi formaseră imaginea a ce înseamnă să fii medic, dar chiar mi-a plăcut să pot face bine, atât cât mă pricepeam atunci. Am și greșit, am recunoscut și am învăţat din erori. I-am șocat pe unii când, după ce i-am consultat și trimis la spital, i-am vizitat seara în salon. Dar șocul a fost mai mare pentru o asistentă de la boli infecţioase, ce tocmai intrase în tura de noapte, să vadă că un medic care examinase și propusese spre internare un pacient, în cabinetul medicului de familie, vine să se intereseze de evoluţia bolnavului.

Amuzant este episodul cu o elevă care mi-a fost pacientă la cabinetul școlar, apoi a ajuns cu o problemă la triaj și m-a întâlnit ca medic de gardă, rezolvându-i plaga serioasă și îngrijind-o câteva săptămâni, pentru ca, nu după mulţi ani, să mă vadă intrând în sala de seminar, la Facultatea de Medicină din Iași. Și au mai existat câteva așa-zise întâmplări, în care o familie m-a întâlnit în această triplă ipostază, ba chiar, mulţi ani după, și în cea de autor, când m-am bucurat să îi revăd la sala Protoieriei din Tecuci, așezaţi în rând, pitiţi strategic după șirul de preoţi, să le semnez cartea pe care tocmai o lansasem.

Caldă îmi este încă amintirea profesorului de limba și literatura română, pe care l-am privit iniţial dindărătul băncii din clasă, ulterior al biroului din cabinetul medical, pentru ca să-l zăresc în spatele sălii, în picioare, luminos, așteptând să se încheie evenimentul, pentru a mă întâlni și felicita. Nici eu și nici el nu ne gândeam atunci, când, într-o zi de vară, ne povestea despre „poetul nepereche”, că „Rihard”, cum îmi zicea, cel care cocheta cu jurnalismul, avea să devină medic, ba chiar să-l consulte, și să-i ofere apoi prilejul să citească și să scrie despre prima lui carte, „Eminescu la Însemnări ieșene”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe