Radioterapia este, alături de chirurgie și chimioterapie, una
din cele mai eficiente metode de tratament în oncologie. În România, numărul
pacienților la care este diagnosticată o tumoră malignă este în continuă
creștere. În 2010 au fost diagnosticate 59.000 de noi cazuri, iar în 2014
numărul lor a crescut la 65.000. Anul trecut au fost diagnosticate 70.000 de
noi cazuri. În general, 70% din cazurile nou diagnosticate trebuie să urmeze
pentru vindecare sau pentru paliație un tratament radiologic, deci 45.000 de
pacienți ar trebui să aibă acces la radioterapie. Concret, în România, numai
17.500 de pacienți au urmat radioterapie într-un an. Deci aproape 30.000 de
pacienți nu au avut acces la un asemenea tratament. Cauza majoră este un lanț
lung al „neputinței”, al „lipsei de interes”, al „nepriceperii” și, în final,
al lipsei „responsabilității” celor ce au datoria de a se ocupa de această
problemă majoră a sănătății cetățenilor. În ultimii 27 de ani (postrevoluție)
au fost efectuate investiții minore punctuale în radioterapie. România este pe
ultimele locuri în Europa la acest capitol.
Aici trebuie să-l parafrazez pe ultimul Dalai Lama: dacă fiecare
cetățean român ar respecta regula celor „3 R” – respectul față de sine,
respectul față de celălalt, responsabilitate –, atunci societatea noastră ar fi
cea pe care o dorim și pentru care vrem să contribuim, de care ne dorim să se
bucure copiii noștri.
Problema radioterapiei la cazurile din oncopediatrie este
nerezolvată, neexistând un centru specializat în acest domeniu. Iradierile cu
protoni și Cyber Knife trebuie efectuate în străinătate. Standardul european de
număr de acceleratoare liniare la un milion de cetățeni este de 4. În România
ar trebui să fie deci între 80 și 90 de acceleratoare. La ora actuală, sunt
numai 25–29 de acceleratoare liniare. Astfel se creează timpi de așteptare de
până la una-două luni pentru a putea începe tratamentul indicat.
Conceptul de „a înzestra” (upgradare) o secție veche de
radioterapie, adică un buncăr în care a fost o „bombă” de cobalt este complet
greșit, din cauza lipsei spațiului necesar în prezent circuitului pacientului
în „lanțul prestațiilor” pe care desfășurarea optimală a întregului proces îl
presupune. În București sunt însă unsprezece acceleratoare funcționale la o
populație de trei milioane de locuitori, deci un număr corespunzător „normei”
europene – și totuși există timpi de așteptare nepermis de lungi. Cauza este
lipsa personalului calificat pentru a prelua această muncă de maximă
responsabilitate (ca oricare alt gest medical). Nu există, în toată țara, un
centru de perfecționare profesională în domeniul radioterapiei de ultima
generație. În România lipsesc cel puțin 300 de radio-oncologi, 250 de fizicieni
experți medicali și 500 de asistenți medicali de radioterapie. Unde și cine îi
poate forma rămâne o enigmă.
Metodele moderne de radioterapie și radioterapia cu intensitate
modulată (IMRT, VMAT sau tomoterapia) implementate în România și suportate de
CNAS permit obținerea vindecării în cazuri de cancer mamar, cancer al rectului
sau tumori cerebrale, ca să amintesc numai câteva dintre localizările în care
radioterapia este obligatorie și „fixată” în protocoalele internaționale
actuale, ce trebuie respectate. Aceste metode permit aplicarea dozelor necesare
pentru un control tumoral maximal, dar asigură și reducerea efectelor secundare
atât de temute în trecut. În general, în jur de 40% din cazurile tratate sunt
cazuri de paliație, iar restul de 60% sunt cazurile vindecabile. Calitatea
vieții acestor pacienți oncologici ce profită de pe urma implementării
radioterapiei cu intensitate modulată este extrem de bună.
