BPOC, adică bronhopneumopatia cronică
obstructivă, este afecţiunea respiratorie cronică responsabilă de cca 300.000
de decese anual în Uniunea Europeană şi se preconizează că va deveni a treia
cauză de deces, la nivel mondial, după afecţiunile cerebrovasculare şi cancere,
depăşind decesele cauzate de infecţiile respiratorii, infecţia cu HIV,
tuberculoza sau mortalitatea prin accidente rutiere. Cu un nume complex şi
destul de greu de reţinut de publicul larg, BPOC este cel mai de temut dintre
cei „patru călăreţi ai Apocalipsei“ în variantă medicală, raportat la
principalele cauze globale de mortalitate: afecţiunile coronariene (în scădere
cu 59%), accidentele cerebrovasculare (în scădere cu 64%) şi afecţiunile
cerebrovasculare (în scădere cu 35%). BPOC este singura cauză majoră de deces
care a înregistrat o creştere de 163% în ultimii ani. Şi veştile rele nu se
opresc aici. În următorii zece ani, OMS estimează o creştere cu 30% a deceselor
cauzate de BPOC, în absenţa unor programe eficiente de reducere a expunerii la
principalul factor cauzator – fumatul. Chiar şi aşa, după cum foarte corect
anticipa dl dr. David Maninno, reputat epidemiolog, „dacă toţi fumătorii ar
renunţa astăzi la fumat, va fi nevoie de cel puţin 20 de ani până la înregistrarea
unui trend de reducere a mortalităţii prin BPOC“.
Un început cam sumbru pentru acest editorial
de marcare a Zilei Mondiale BPOC.
Această zi a fost aleasă la iniţiativa organismului internaţional de luptă împotriva
BPOC – GOLD, în a treia miercuri din
luna noiembrie (16 noiembrie, anul acesta). Peste tot în lume, reprezentanţii
naţionali GOLD trag, cu acest prilej, un semnal de alarmă privitor la acest
inamic redutabil, silenţios multă vreme, dar cu consecinţe dezastruoase asupra
vieţii individului afectat de BPOC, asupra familiei, societăţii şi, deloc de
neglijat, asupra bugetelor sistemelor de sănătate. România face şi ea parte
dintre ţările care s-au implicat activ, constant şi cu perseverenţă în această
luptă inegală cu BPOC. Spun inegală, pentru că ne luptăm cu o afecţiune cauzată,
în principal, de fumat, obicei încurajat prin mijloace şi cu instrumente net
superioare financiar, de companiile producătoare de tutun, în condiţiile în
care, în ţara noastră, sistemul de sănătate trece prin probleme care împiedică
alocarea fondurilor pentru dezvoltarea unui program naţional de control al
BPOC, care să ne permită popularizarea mai coerentă şi eficientă a efectelor
fumatului, a riscurilor şi consecinţelor bolii, a costurilor generate de
depistarea tardivă a BPOC, adică programe de prevenţie primară şi secundară, de
educaţie medicală şi de suport al bolnavilor cu BPOC.
Şi totuşi, anul acesta am ajuns la a treia
ediţie a unei campanii de informare, educare şi depistare activă a BPOC: „Tu ştii
câţi ani au plămânii tăi?“. În ultimii trei ani, Societatea Română de Pneumologie,
cu sprijinul unei companii farmaceutice, a depus ample eforturi, la nivel naţional,
pentru a facilita accesul la informaţie medicală corectă şi la testare, în
scopul depistării precoce a bolii, prin spirometrie. Am plecat, în 2009, de la
o zi de testare gratuită, în Bucureşti, şi am ajuns anul acesta la două săptămâni
de astfel de testări, în toată ţara. Am reuşit să impunem primul website
dedicat informării pacienţilor cu BPOC (www.desprebpoc.ro),
ca sursă de educaţie medicală despre boală, despre măsurile simple la care
pacienţii pot apela pentru a-şi uşura suferinţa, şi despre cum să utilizeze
corect medicaţia recomandată de specialist, ştiut fiind că în BPOC aceasta este
în primul rând administrată pe cale inhalatorie, cu ajutorul unor dispozitive
de a căror corectă utilizare depinde, în final, succesul terapeutic. Am
facilitat testarea gratuită, prin spirometrie, pentru aproape 8.000 de
persoane, doar în cursul acestor perioade de campanie depistând 2.100 de noi
pacienţi cu BPOC. În condiţiile în care, în România, rata diagnosticului de
BPOC este de 6–7%, merită remarcat că, prin eforturi concentrate, am reuşit să
ajungem la 24%, apoi la 29% – rata de diagnostic al BPOC.
De ce sunt importante aceste cifre? Pentru că,
pe lângă aspectul mortalităţii alarmante şi în creştere, BPOC mai înseamnă
ceva: jumătate din pacienţii cu BPOC au vârste între 40 şi 65 de ani, adică
sunt încă în plină activitate profesională, îşi întreţin familiile şi sunt plătitori
de taxe. Unul din cinci pacienţi cu BPOC din această categorie de vârstă se va
pensiona anticipat, în următorii cinci ani, din cauza BPOC, după cum a relevat
primul studiu efectuat pe această grupă populaţională. La fel de grav este şi
aspectul absenteismului de la locul de muncă, care aduce, la rândul lui, alte
pierderi financiare sau afectarea evoluţiei profesionale. Un pacient cu BPOC între
40 şi 50 ani, care nu este diagnosticat la timp, va pierde nu numai starea de sănătate,
dar şi veniturile ori speranţa unui viitor personal şi profesional. „Mi-e teamă
că nu voi mai avea pentru ce să trăiesc, mă voi simţi inutilă şi mult prea bătrână,
la cei 48 de ani pe care îi am“, sunt cuvintele unei astfel de paciente cu
BPOC, la aflarea diagnosticului.
Pentru aceşti pacienţi, pentru că ne dorim să
facem mai mult decât doar să tratăm consecinţele depistării tardive, în stadii
prea avansate de boală, când opţiunile terapeutice şi intervenţiile
non-farmacologice devin din ce în ce mai puţine şi mai reduse ca eficienţă,
ne-am alăturat iniţiativelor mondiale de luptă împotriva BPOC şi ne mândrim cu
rezultatele obţinute cu resurse limitate, dar cu multă dedicare, din dorinţa de
a face cu adevărat ceva în sprijinul pacienţilor noştri. Suntem încă departe de
reuşitele colegilor cardiologi, ale căror eforturi susţinute, de-a lungul
anilor, au condus la reducerea mortalităţii prin infarct miocardic sau alte
afecţiuni cardiovasculare, aşa cum am arătat anterior. Ne dorim să putem spune
că spirometria este la fel de cunoscută şi de utilizată de rutină ca şi măsurarea
tensiunii arteriale sau electrocardiograma. Am învăţat în facultate că plămânii
pot fi consideraţi a cincea cavitate a inimii. Şi dacă publicul larg a învăţat
să îşi protejeze inima, sperăm să înveţe să îşi protejeze, în egală măsură, şi
plămânii.
De
Ziua Mondială a BPOC, în 2011, ne punem o dorinţă: să continuăm să ne luptăm cu
lipsa de informare sau de interes a publicului larg, cu paradigmele legate de
această boală şi cu indiferenţa autorităţilor. Ne dorim să putem spune, cândva,
că am făcut tot ce a ţinut de noi, ca medici pneumologi, pentru ca BPOC să nu
mai fie boala celor trei „S“: subevaluare, subdiagnosticare, subtratare. Avem
exemple de succes ale colegilor din alte ţări europene (vezi programul
finlandez de intervenţie pentru reducerea BPOC, o strategie pe zece ani, care începe
deja să îşi arate rezultatele). Dacă fiecare drum începe cu primul pas, noi
suntem deja la al treilea, ceea ce înseamnă că ne apropiem cu fiecare an de
obiectivul propus: reducerea poverii BPOC. Mulţumesc şi pe această cale tuturor
celor care s-au implicat în aceşti trei ani de campanii: medici, asistente,
colegi din presă. Datorită lor, avem mai mulţi pacienţi cu BPOC depistaţi din
timp, luaţi în evidenţă de un medic specialist; avem pacienţi cu BPOC mai bine
informaţi, care îşi monitorizează boala mai atent şi care au înţeles
beneficiile respectării recomandărilor medicului curant; avem mai multe
persoane care îşi pun problema riscurilor la care se supun prin obiceiul de a
fuma şi care îşi pot măsura vârsta pulmonară sau riscul de BPOC. Vom continua,
pentru că suntem datori, atât faţă de eforturile deja depuse, cât şi faţă de aşteptările
pe care le-am generat prin fiecare campanie.
Nu uitaţi: fără respiraţie nu există viaţă!
